Tutorials

Cum poti face un tort fără prea mult efort


Eu una urăsc să lucrez cu glazură. Nu sunt o decoratoare talentată. Pentru mine, decorațiile înseamnă să acopăr ce am stricat adineauri. Nu am răbdarea și nici îndemânarea să fac brioșe frumoase sau torturi profesioniste care să-ți taie răsuflarea. Sunt leneșă la capitolul acesta, așa că de cele mai multe ori fac fursecuri sau plăcinte care arată rustic. Dar, din fericire, nu e nevoie să fii un maestru al decorului sau un geniu creativ ca să faci prăjituri arătoase.

Din punctul meu de vedere, sfânta treime sunt untul, zahărul și făina, așa că o forma aplatizată sau mai mult ovală decât circulară a unei prăjituri nu spune nimic despre gustul ei. Atâta timp cât nu e arsă sau cât n-ai confundat sarea cu zahărul, probabil e delicioasă. Totuși, din când în când, se ivește o ocazie în care ești obligat să faci ceva care să arate frumos, oricât de mult te-ar enerva provocarea asta. Noroc că sunt aici să te ajut. Îți voi prezenta cinci modalități simple prin care să ascunzi faptul că nu ești talentat la decorat torturi. Crede-mă că funcționează. Am făcut nenumărate prăjituri și oamenii au fost mereu impresionați, chiar dacă eu știu ce puține eforturi am depus pentru pregătirea ei.

Tortul dezbrăcat

Acesta e noul meu mod preferat de a glazura un tort cu trei straturi. Tortul dezbrăcat e o invenție recentă în lumea decorațiilor de prăjituri și mie îmi place la nebune. Într-adevăr, tot trebuie să egalezi prăjitura și să faci cele trei straturi să adere între ele, dar apoi e simplu. Presară tortul cu un strat subțire de firmituri și apoi bagă-l în frigider timp de 15 minute. Când ești gata, scoate tortul și trântește glazura deasupra și pe margini. Apoi ia un cuțit și îndepărtează surplusul. Eu țin lângă mine un castron în care pun glazura care rămâne. Poți s-o mănânci după aia cu lingura ca animalul. Trucul e să șlefuiești tortul cât mai bine, ca pe o sculptură, ca toate laturile să fie cât mai fine. Apoi șlefuiește bine și deasupra, deși poți lăsa un pic mai multă glazură decât pe margini. Apoi mai aruncă neglijent niște firmituri de fursec și ta da! Tortul e gata.

Tort rustic

Acesta e, de departe, cel mai ușor mod de a glazura un tort cu trei straturi. Cea mai bună parte e că nu trebuie să te chinui să egalizezi nenorocita aia de glazură. Pune primul strat, trântește o tonă de glazură pe el, adaugă al doilea strat, fă la fel și la ultimul strat străduiește-te puțin să aranjezi glazura cât să arate prezentabil. Din nou, poți presăra praf de cacao sau zahăr pudră deasupra ca să acoperi eventualele neregularități, dar nu e obligatoriu. Multă lume mi-a zis că le place la nebunie cât de rustic arată prăjitura asta și au impresia că m-am străduit mult să o fac să arate așa.

Tortul cu glazura scursă

E adevărat că aceasta e probabil cea mai dificilă dintre cele cicni opțiuni, dar numai pentru că trebuie să adaugi încă un pas: topirea ciocolatei. Dar merită, pentru că efectul glazurii turnate e magnific și nu mai trebuie să te panichezi că tortul nu arată perfect. Glazurează tortul cum îl faci de obicei, fără prea mare bătaie de cap, dă-l la frigider, apoi scoate-l și toarnă ciocolata topită peste el. Scopul e să-l faci să arate neglijent, dar, după cum știe oricine, ciocolata topită scursă arată întotdeauna delicios și e foarte tentantă. Poți să folosești ciocolată albă în loc de neagră sau sos de caramel. Ai grijă doar să pui o hârtie dedesubt ca să nu faci mizerie pe masă când o să picure. La final, poți presăra niște zahăr pudră peste, dacă ai chef să-i dai un aer de regatul iernii.

Tort glazurat cu un singur strat

Uneori mai puțin înseamnă mai mult și dacă nu trebuie să faci un tort pentru douăzeci de persoane, de ce să nu faci unul simplu, cu un singur strat și multă cremă deasupra? Am învățat acum mult timp că un tort poate fi impresionant chiar dacă nu e un turn pe care-l faci în câteva ore. Sunt de părere că un tort cu ciocolată arată cel mai bine cu cremă albă deasupra sau vicecersa: poți face un tort alb cu cremă de vanilie și glazură lucioasă de ciocolată deasupra. În cazul acestui tort, voi insista să folosești bombonele și brizbrizuri deasupra. Dacă tot e un tort cu un singur strat, are nevoie de ceva în plus.

Tort clasic cu zahăr pudră

Ghici ce? Uneori nu e nevoie de nicio glazură. Promit! Dacă faci o prăjitură însiropată, cu multă cremă, e de ajuns un praf de zahăr pudră deasupra și poate ceva în plus pentru textură (bomboane zdrobite, de exemplu). Dacă nu pui glazură, îți recomand să folosești o tavă mai înaltă și să bați foarte bine spuma, ca tortul să stea cât mai umflat fără să fie nevoie de glazură. Și nu uita să-l bagi în frigider să se întărească puțin înainte să presari zahărul și să-l tai.

Originally posted 2015-12-31 17:16:06.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.