Minore obligate să se PROSTITUEZE

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Anghel Florin Dumitru și Dobra Aurica, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Potrivit procurorilor DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, inculpatul Anghel Florin Dumitru, a recrutat  tinere,  în special minore, cu vârste cuprinse între 14-17 ani, pe care le adăpostea la o stână aflată la marginea Sibiului, în condiții insalubre și, profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau, prin constrângere şi ameninţare, le obliga să practice prostituția. Ca mod de operare, s-a constatat că suspectul Anghel Florin Dumitru frecventa zona gării din municipiul Sibiu sau diferite centre de plasament sau centre de minori, din Orlat sau din Cisnădie, de unde racola tinere cărora le promitea că le oferă adăpost. La scurt timp după ce le adăpostea în locuinţa sa, inculpatul le determina să practice prostituţia în folosul său, sub supravegherea concubinei sale, inculpata Dobra Aurica, care îl sprijinea pe acesta în activitatea infracțională, sumele obţinute de către persoanele vătămate fiind  însuşite de către inculpaţi.
Citeste si:  Minoră, violată și desfigurată și abandonată
Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Trinunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.  
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

2 Responses to “Minore obligate să se PROSTITUEZE”