Social

Cum mi-a salvat viața avortul iubitei mele

Războiul împotriva avortului nu e un război simbolic sau abstract. Atacul de săptămâna trecută asupra unui cabinet de planificare familială din Colorado a fost doar unul dintre incidentele violente direcționate împotriva furnizorilor de avorturi de când procedura a devenit legală în 1973. Conform statisticilor colectate de Federația Americană a Avorturilor, din 1977 până în prezent au avut loc opt crime și 26 de atentate de crimă asupra furnizorilor de avorturi și a asistenților lor, 42 de bombardamente în clinicile de avorturi, 186 de incendii în astfel de clinici și mii de alte incidente direcționate împotriva clinicilor și a doctorilor.

 

Asta se cheamă terorism. Violență motivată politic împotriva cetățenilor cu scopul de a speria mulți oameni și de a le influența acțiunile. Lista victimelor acestui gen de terorism domestic e lungă. Îi include pe cei care lucrează în industria avorturilor. Le include pe femeile care vor să-și exercite dreptul de a avorta. Și îi include pe bărbaâii care sunt implicați într-o relație cu femeile respective. Da, și bărbații au de suferit în chestiunea asta. Am simțit asta pe pielea mea când am lăsat însărcinată o iubită de-a mea tocmai când eram pe punctul să ne despărțim. Să vă spun povestea.

S-a întâmplat acum vreo douăzeci de ani. Locuiam în New York. Eram un scriitor de douăzeci și ceva de ani. Ea era o tipă frumoasă și foarte inteligentă de douăzeci și ceva de ani. Locuiam împreună, dar deja realizaserăm amândoi că relația nu mai funcționa. Primul an în care am fost împreună a fost minunat, dar după șase luni de locuit împreună, mi-am dat seama că nu aveam nicio șansă. Ne certam prea mult. Știu că se mai ceartă cuplurile, dar frecvența și intensitatea certurilor noastre mă depășeau. Cred că amândoi știam că nu mai merge, dar, la fel ca multe cupluri care au această revelație, n-am reușit să ne despărțim din prima. Am tot sperat. Până la urmă, înainte să se încheie anul, am plecat amândoi din apartament, fiecare în treaba lui.

Povestea începe la șase luni după ce am plecat, în mijlocul anului nostru oribil, plin de certuri. A rămas însărcinată. Știam că nu suntem potriviți unul pentru celălalt, dar încă ne plăcea să facem sex unul cu altul. După câteva luni de la despărțire, am dat de dracu ‘.

Mereu am fost de părere că mediul familial e extrem de important pentru copii. N-aș fi cine sunt azi dacă n-aș fi crescut sub oblăduirea celor doi părinți ai mei care m-au dorit, m-au planificat și m-au iubit. Părinți care se iubeau. Relația mea nu era deloc așa. Nu avea să ducă la o familie durabilă. Trebuia să ne despărțim, era inevitabil. Dar când a rămas însărcinată, ne-am confruntat cu posibilitatea de a rămâne împreună pentru totdeauna.

Mi-a zis când stăteam amândoi pe canapea și îmi amintesc că m-am îngrozit. I-au ieșit cuvintele pe gură și am simțit că sunt țintit cu pistolul. Dar îmi zisese doar că era însărcinată, nu mi-a zis la ce se aștepta de la mine. Mi-am dat seama că nu era sigură ce vrea. Știa că lucrurile mergeau prost între noi, dar lua ideea avortului foarte în serios. Am avut o conversație cu multe aluzii, fără să vorbim direct. Și ne-am restras fiecare în colțul lui.

Două zile mai târziu, am simțit că plutesc prin spațiu complet neputincios. Mi se părea că nu pot spune nimic fără să par un dobitoc sinistru. Și, din cauză că relația noastră mergea atât de prost, nu exista destulă dragoste sau încredere ca să țină cont de opinia mea. Asta însemna că viața mea era în mâinile ei, ea era cea care urma să ia decizia. Nu aveam niciun control asupra viitorului meu.

Întotdeauna mi-am zis că n-o să fiu genul de tip care locuiește dep

arte de copiii lui. Prezența zilnică a tatălui meu în viața mea a însemnat enorm pentru mine și simțeam că trebuie să le ofer și eu aceeași stabilitate paternală copiilor mei. Dar habar nu aveam ce o să urmeze. Dacă ea avea chef să crească copilul fără mine și să nu mă mai vadă niciodată? Sau dacă voia să-l păstreze doar ca să salveze relația cu mine? Ca să nu mai spun că, în perioada respectivă, nu eram deloc pregătit să cresc un copil, nici pe departe. Eram înconjurați de opțiuni proaste și ea urma să decidă pe care o vom alege.

Numărul de sarcini nedorite e foarte mare în America. Conform unui raport al Brookings Institute , „aproape jumătate dintre toate sarcinile din America sunt nedorite”. Studiul a descoperit că plătitorii de taxe americani cheltuiesc peste 12 miliarde de dolari pe an pentru a-i ajuta pe cei care au sarcini nedorite – prin Medicaid și Planul de Asigurare pentru Sănătatea Copiilor, guvernul cheltuie cam șase miliarde de dolari pentru femeile care nasc respectivii copii și alte șase miliarde de dolari ca să aibă grijă de ei cât sunt bebeluși. Iar copiii nedoriți au șanse mai mari să renunțe la liceu și să aibă o viață grea și plină de obstacole.

Îmi amintesc noaptea în care Susan s-a așezat pe celălalt colț al canapelei – nici măcar nu ne mai atingeam în perioada asta – și mi-a zis că vrea să facă avort. Am răsuflat mai ușurat ca niciodată. Simțeam că un aisberg uriaș care îmi stătea în cale tocmai se topise. Știam că viitorul nostru va fi mai bun dacă nu eram obligați să dormim în același pat, deși nu ne mai iubeam. Am simțit că mi-am recăpătat controlul asupra propriei vieți.

Câțiva ani mai târziu, am cunoscut o altă femeie, m-am îndrăgostit și m-am căsătorit cu ea. În primii ani de căsnicie am avut multe conversații productive despre copii și despre cât de pregătiți suntem sau nu pentru ei. Apoi am stabilit împreună că ne dorim asta. O zi mai târziu, era însărcinată. Amândoi am fost încântați. Am mers la toate consultațiile cu doctorul cu mare bucurie. Abia așteptam să vedem cât mai crescuse băiețelul.

Îmi amintesc când l-am văzut pe fiul meu prima oară pe o sonogramă 3D și cum am realizat cât de uman e un bebeluș nenăscut chiar și în etapa aceea timpurie. În momentul acela, credința mea în dreptul de a avorta mi-a fost zguduită – eram de partea vieții. Acum că vedeam cât de uman e un bebeluș nenăscut, cum aș mai putea susține întreruperea unei sarcini? Era un subiect complex, care mi-a dat mult de gândit.

Până la urmă m-am uitat la soția mea și la burtica ei tot mai mare și am realizat chestia asta: Cum aș putea eu să-i spun ce să facă cu corpul ei? Cum aș putea avea dreptate? Prima dată știusem instinctiv că nu trebuie să-i spun eu femeii ce să facă, deși era o persoană pe care nici măcar n-o mai iubeam. Acum eram cu o femeie pe care o iubeam și știam că n-aș putea să-i spun niciodată – nici ei, nici altor femei – ce să facă cu corpul ei. Am revenit la părerea că avortul ar trebui să fie un drept al oricărei femei, pentru că fiecare ființă umană are dreptul de a-și hotărî cursul vieții.

Șapte din zece femei care avortează devin mame – ceea ce înseamnă că marea majoritate a avorturilor sunt făcute de femei care aleg asta din motive emoționale, temporale sau financiare. În cazul acesta, descoperirea sociologul Richard Florida are mult sens: cu cât e mai mare rata avorturilor dintr-un stat, cu atât e mai scăzută rata divorțurilor. Sarcinile neplanificate pot fi o binecuvântare, dar pot pune o presiune enormă asupra unei familii.

Și, pe termen lung, 95 de procente dintre femeile care au făcut unul sau mai multe avorturi nu regretă decizia de a fi întrerupt sarcina, conform unui studiu al Școlii Medicale Harvard. Dacă, pe termen lung, femeile care fac avort sunt confortabile cu decizia lor și nu cred că au făcut o greșeală, cine sunt eu să le spun că au greșit?

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că, atunci când am fost încolțit în situația aceea dificilă, avortul a fost disponibil și decizia iubitei mele de atunci m-a ajutat să construiesc familia puternică pe care o am acum. Oamenii care fac copii când sunt pregătiți sunt părinți mai buni și construiesc familii stabile, în care copiii se transformă în adulți fericiți și productivi.

Originally posted 2015-12-06 23:07:05.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.