Relatii

Ce parere are barbatul roman despre o femeie sexi


Ce parere are barbatul roman despre o femeie sexi 1

Pentru bărbaţi a fost întotdeauna mai uşor. La ei, a se aranja înseamnă să se spele, să arunce nişte blugi şi un tricou care a mai fost purtat doar de două ori şi pe-aici ţi-e drumul. Nu încearcă să repare în niciun fel treaba neterminată a Naturii.

Pentru femei, a fost dintotdeauna un chin. În fiecare zi, aceeaşi corvoadă: să găseşti o bluză care să se potrivească cu fusta aia nouă, să-ţi prinzi părul altfel decât ieri, să-ţi tencuieşti faţa cât mai finuţ şi să-ţi trasezi afurisita aia de linie, cu creionul de ochi, cât mai drept, cu precizia unui chirurg. Întrebarea este, desigur: pentru ce o facem?

Știu, o să zici chestia aia cu „mă aranjez ca să mă simt eu bine cu mine”, dar oare nu te simţi la fel de bine cu tine însăți şi-n pijamale de flanel sau în blugii ăia vechi, moartea pasiunii? Ok, să spunem așa, prin absurd, că o facem pentru ei, bărbații. Dar îşi dau ei seama, de exemplu, că am combinat mega cool cizmele cu rochia, că rujul ăla mov ne pune ochii în evidenţă, că ne-am tuns sau ne-am vopsit părul în şuviţe discrete?

Întrebări complicate, fundamentale aș zice. Așa că am vorbit cu cinci bărbați români, ca să aflu răspunsuri. I-am abordat pe Ciprian şi Andrei, cât se poate de însuraţi, dar şi pe Daniel, Cristi şi Marius, cu prietene acasă sau solo. În caz că-ți mai închipui că bărbații sunt atrași de frumusețea ta interioară, de zâmbetul tău gingaș sau de culoarea ochilor, în care simt că se pierd, răspunsurile astea te vor trezi la realitate.

Ce parere are barbatul roman despre o femeie sexi 2

Am început în forță. I-am întrebat pe tipii de mai jos care e ipostaza aia în care ea l-ar putea lăsa cu gura căscată pe el, ca să nu ne mai chinuim şi să mergem la sigur. Ce a ieşit? O mare de contradicţii.

Ciprian, 32 de ani, însurat: „O fustă prea scurtă nu e sinonimă întotdeauna cu noţiunea de a fi sexy şi poate dezvălui frustare, vulgaritate, disperare sau, pur şi simplu, lipsă de spirit estetic. Nu toate femeile trebuie să poarte fuste scurte sau colanţi, dacă natura nu le-a înzestrat cu acest drept. A fost o vreme când la modă era să se poarte colanţi. Şi acum am traume după ceea ce am văzut atunci. Ce aş vrea eu să poarte o femeie sexy? O fustă scurtă care să îi pună în valoare picioarele, dacă pot fi puse în valoare.”

Andrei, 33 de ani, însurat: „Bărbaţii n-ar trebui să ştie micile trucuri ale garderobei feminine şi nici să spună femeii cu ce să se îmbrace. Ea trebuie să se aranjeze după cum se simte. În momentul în care se aranjează după dorinţele altora, deşi ea nu se simte confortabil cu acel stil, atunci se vede.”

Daniel, 38 de ani, aflat într-o relație: „Rochia sau fusta mi se par foarte sexy, nu pantalonii. Iar femeile abuzează de pantaloni, care sunt sex off.”

Marius, 30 de ani, burlac: „Rochia de catifea neagră, cu lungimea deasupra genunchilor, cu spatele pe jumătate gol şi decolteu sunt imaginea mea de îmbrăcăminte sexy pe o femeie”.

Cristi, 31 de ani, burlac: „Poate să poarte orice vrea ea, dar să lase chiloţii şi sutienul acasă, dacă vrea să fie sexy, pentru mine…”.

Ce am înțeles de aici: Notez primele concluzii: fără colanți, fără pantaloni, preferabil cu decolteu și spate gol. Iar „sexy‟ înseamnă nici îmbrăcată, nici în pielea goală.

Ce parere are barbatul roman despre o femeie sexi 3

Trebuie să recunosc că nu m-am priceput niciodată să fac o delimitare înţeleaptă între a arăta sexy și a arăta ca o disperată, situaţie în care eşti pusă mai ales la o primă întâlnire. Pur și simplu, n-am găsit niciodată în șifonier rochia aia de: „Da, s-ar culca cu tine, dar te respectă şi nu crede că eşti uşuratică!”. Aşa că am ales mai mereu blugii. Dar ce înseamnă sexy, cu adevărat, pentru bărbați? Iată o întrebare demnă de a fi plasată alături de marile dileme istorice.

Andrei: „Există un timp şi un loc pentru orice. Timp şi loc pentru a merge cu bulanul dezgolit, timp şi loc pentru a purta sacou. Mai există şi ieftin în sensul de kinky, dar şi pentru asta există un timp şi un loc. O femeie frumoasă va fi frumoasă cu orice e îmbrăcată, dar o personalitate proastă întotdeauna strică o faţă frumoasă”.

Daniel: „Orice decolteu până în vârful sfârcurilor sau orice fustă scurtă va incita orice bărbat, dar nu înseamnă că va ieşi a doua oară cu ea. În general, pentru bărbaţi este foarte importantă faţa. Contează mai puţin armele din dotare şi mai mult trăsăturile feţei!”.

Ciprian: „O femeie în fustă scurtă şi cu decolteu nu e obligatoriu şi frumoasă”.

Cristi: „O femeie frumoasă nu contează cu ce e îmbrăcată. Poate veni şi cu hainele rupte, poate să fie şi nespălată, să zică ca a venit direct de la alergat. Sau că a cărat nişte mobilă. Va fi iertată pe loc! Una care nu e frumoasă, dar se îmbracă provocator… e greu de spus. Trebuie văzut la faţa locului, căci poate fi ok sau poate să forţeze nota şi ar putea fi o penibilă la bar.”

Ce am înțeles de aici: Ca să considere fata sexy, bărbații țin cont de următoarele elemente: chipul ei, ochii, sufletul, felul ei de-a fi. Adu-ți aminte de asta, data viitoare când îl mai surprinzi cu ochii fixaţi în decolteul tipei ăleia cu fustă scurtă, care stă ca o penibilă, la bar.

Ce parere are barbatul roman despre o femeie sexi 4

Ne-am lămurit cu hainele, să-i auzim cu machiajul şi coafatul. Când e prea mult, când e prea puţin?

Ciprian e atât de vehement, de parcă ar vorbi despre flagelul secolului.

„Nimic nu e mai urât decât să vezi femei tinere machiate ca nişte babe sub pretextul «e machiaj de seară»! Dacă nu e disperată, o femeie nu ar trebuie să se machieze strident. Şi ajungem la rujul roşu. Prin 1967, zoologul britanic Desmond Morris scria că «se poate face, fără teama de a greşi, o analogie între buzele vopsite în roşu şi labiile femeii, a căror culoare ar stârni apetitul sexual». Da, rujul roşu este sexy. Dar un ruj roşu fără o îmbrăcăminte adecvată va arăta doar două buze de maimuţă.”

Tot cu rujul roșu are probleme și Marius. „Rujul roşu la o femeie cu care servesc prânzul, este îmbrăcată în blugi şi tot machiajul este format din acel ruj roşu, este foarte sexy. Rujul roşu la o femeie care are buzele foarte cărnoase este vulgar în orice situaţie.”

Ultimii doi bărbați întrebați despre beneficiile machiajului provin din altă școală de gândire. Cea potrivit căreia, atunci când ne dăm cu tot felul de chestii, noi, femeile, nu încercăm să înfrumusețăm potențialul natural, ci să ascundem dezastrul din străfunduri.

„Mi se pare că machiajul vrea să ascundă ceva, mai degrabă decât să evidenţieze nişte trăsături”, îmi spune Andrei. Iar Cristi face o distincție, în care unul dintre termeni e ăsta: „femei care arată a femei‟:

„Sunt femei care arată a femei şi atunci e ok să se coafeze şi să se pună în valoare cum trebuie, căci le prinde. Diana Munteanu, de exemplu, preferata mea. Dar sunt şi fetişcane scunde, slăbuţe, firave ca nişte copile, care se împopoţonează în loc să o ardă şcolăreşte şi naiv”.

În caz că ai uitat cine e Diana Munteanu, nu cred că e un final mai bun pentru acest text, decât asta:

A, și încă ceva: dacă nu ești o femeie care arată o femeie, ar fi mai bine să eviți rujul roșu. Îți fac buzele să arate ca niște labii, mai ales dacă sunt cărnoase.

 

 

Originally posted 2016-03-26 20:26:51.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.