Politica

Viorica Dăncilă, la şedinţa solemnă dedicată Centenarului – „Adresez un mesaj de pace politică şi către preşedintele României”

Loading...

Viorica Dăncilă, la şedinţa solemnă dedicată Centenarului - „Adresez un mesaj de pace politică şi către preşedintele României” 2Prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat, miercuri, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, un mesaj de „pace politică” preşedintelui Klaus Iohannis, subliniind că, indiferent de mizele politice sau electorale, au datoria de a coopera şi colabora, relatează Agerpres.

„Dragi compatrioţi, în această şedinţă solemnă a Centenarului Marii Uniri adresez un mesaj de pace politică şi către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Aşa cum am spus de-a lungul întregului meu mandat, am convingerea că, indiferent de mizele politice sau electorale pe care le avem în faţă, în calităţile oficiale pe care le avem ca prim-ministru sau ca preşedinte avem datoria de a coopera, de a colabora între noi. Este o datorie dincolo de orice miză personală, este o datorie faţă de români şi faţă de România, este momentul să ne bucurăm de consens, de linişte, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire”, a spus Viorica Dăncilă, la şedinţa solemnă a Parlamentului, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri.

Premierul a adăugat că îşi doreşte ca Ziua Naţională să fie sărbătorită într-un climat de „linişte şi pace, fără dezbinare”. „Interesul naţional trebuie să primeze în faţa interesului politic”, a adăugat ea.

Citește și: Iohannis, discurs de 1 Decembrie în Parlamentul României

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.