Victor Ponta: „Alianța Vestului” trebuie să devină model de dezvoltare; la nivelul Guvernului s-a extins recent modelul feudal, falimentar, corupt și retrograd

Loading...

Victor Ponta, președintele Pro România, susține că „Alianța Vestului”, înțelegerea parafată recent de primarii din Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad, nu ar trebui să ne sperie, ci ar trebui preluată drept model de dezvoltare.

Fostul premier consideră că semnarea acestei alianțe reprezintă un „eveniment politic și instituțional important și complex”. Totodată, demnitarul a arătat că obiectivele enunțate în declarația făcută public sunt „exclusiv pozitive”, iar „discursurile politicianiste și de naționalism isteric” îndreptate împotriva Alianței nu au nicio bază reală.

„Infrastructură, dezvoltare, tehnologie, servicii de sănătate și educație, strategie instituțională modernă, ș.a.m.d. – toate orașele din România și toți primarii ar trebui să își propună așa ceva (…) Discursurile politicianiste și de naționalism isteric îndreptate împotriva «Alianței Vestului» nu au nicio bază / nu există nicio intenție serioasă din partea primarilor sau a locuitorilor din respectivele orașe de a susține o acțiune secesionistă față de statul român. Pentru cei care tratează în mod serios tema mișcărilor secesioniste este evident că nu există nicio similitudine cu Catalonia, Scoția sau Țara Bascilor. Este bine să izolăm aceste abordări stupide și demagogice”, a scris Victor Ponta, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:  Calin Popescu Tariceanu, despre DNA: E un instrument, este o maciuca politica care incearca se serveasca unor forte oculte

Președintele Pro România spune că „este evident” că aceste comunități, dar și multe altele din țară nu pot accepta un „sistem politic de tip Teleorman sau Vrancea”, prin urmare acest demers este unul „legitim”.

„Modelul feudal, falimentar, corupt şi retrograd inventat în aceste zone şi extins recent la nivelul Guvernului şi al Parlamentului este repudiat în mod natural nu doar de Cluj, Oradea sau Timişoara, dar şi de Iaşi, Bacău, Constanţa sau Ploieşti. Încercarea de a forma o alianţă care să atenueze din efectele nocive ale actualei Puteri centrale (analfabetă, incompetentă şi obedientă unui grup politic infracţional) este legitimă. (…) Dacă suntem sinceri vom recunoaşte cu toţii că ne dorim să trăim şi să ne creştem copiii în oraşe care se dezvoltă în direcţia în care o fac Oradea sau Timişoara (nu Alexandria sau Turnu Măgurele). Experienţa pozitivă acumulată de aceste oraşe din Vest trebuie folosită pentru a schimba în bine toate comunităţile din România”, mai scrie Victor Ponta.

Citeste si:  Valizele politice, detronate de Regele modei Stephan Pelger

Fostul premier mai spune că Guvernul nu trebuie în niciun caz să blocheze dezvoltarea acestor orașe dinamice, ci trebuie să folosească pârghiile pe care le are pentru a sprijini acele zone mai sărace să prindă din urmă acest „tren al modernizării”, la fel cum încearcă Uniunea Europeană prin politica fondurilor structurale de coeziune.

„Faptul că toţi cei patru primari semnatari sunt membri ai PNL nu mă deranjează, îi cunosc personal pe primarii PSD din Iaşi, Bacău, Constanţa sau Sectorul 3 din Bucureşti şi cred că au exact aceeaşi mentalitate modernă şi orientată spre viitor. În final, cred că ar trebui să nu ne supere şi să nu ne sperie deloc „Alianţa Vestului”, ci să încurajăm toate oraşele din România să îşi propună modele similare de dezvoltare, să folosim resursele europene şi ale bugetului naţional pentru proiecte de coeziune, nu pentru a transforma primarii în „sclavi politici” şi să ne dorim ca toată România să meargă într-o alianţă a dezvoltării”, a conchis Victor Ponta.

Citeste si:  Soviani, tranșant: Conducerea BNR, complice cu politica iresponsabilă a guvernelor. Pasează responsabilitatea, dar vrea să aibă putere de influență - PSnews
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  4. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  5. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  6. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  7. Secretul prin care Iohannis a ajuns Presedintele Romaniei
  8. Mai este Simona Halep virgină?