Politica

USR reacționează DUR după plecarea deputatului Matei Dobrovie din partid:

Loading...

USR a transmis, joi, că regretă decizia deputatului Matei Dobrovie de a părăsi partidul, invocând existența unor incompatibilități doctrinare. Formațiunea politică i-a transmis acestuia să ia decizia morală de a demisiona din Parlament.

„USR regretă decizia intempestivă a colegului Matei Dobrovie de a părăsi partidul prin invocarea unor incompatibilități doctrinare. Vocile tuturor, indiferent de orientare, sunt binevenite și chiar necesare într-o grupare politică precum USR, pentru a putea contribui la modernizarea României. Sperăm ca Matei Dobrovie să își respecte promisiunile față de colegi făcute la nominalizarea lui drept candidat al USR și să ia și decizia morală a demisiei din poziția de deputat al Parlamentului României”, a transmis USR, într-un comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

Uniunea susține că a respectat mereu dreptul la exprimarea membrilor săi, în ciuda acuzațiilor făcute de Dobrovie.

„În ciuda celor susținute de Matei, USR rămâne un partid format din oameni care respectă principiile care ne-au adus împreună: respectul pentru drepturile omului, onestitate, integritate și dorința de a contribui la dezvoltarea și europenizarea României. USR rămâne ca și până acum un partid deschis tuturor opțiunilor de conștiință ale membrilor săi prezenți și viitori și va continua schimbarea pe care a început să o aducă în politică: mai multă transparență, fără corupție!”, potrivit sursei citate.

ALERTĂ – Dragnea și Tăriceanu, întâlnire de urgență cu Tudorel Toader

Reprezentanții USR adaugă că deputatul Matei Dobrovie a contribuit cu multe idei în proiectele partidului.

„Matei Dobrovie a contribuit în acest an cu multe idei care s-au transformat în proiecte USR, susținute de colegii din filială și din grupul parlamentar al USR. Aceste proiecte, bazate pe valorile noastre comune, vor continua să fie promovate și dezvoltate de către noi”, completează USR.

Deputatul USR Matei Dobrovie a anunțat, joi, că demisionează din partid pentru că formațiunea este împotriva referendumului. Acesta precizează că susține revizuirea Constituției pentru redefinirea familiei și acuză USR că le interzice membrilor formațiunii să se exprime.

„Susțin inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie și demisionez din USR! Nu mă mai regăsesc în acest USR, care nu mai este o Uniune incluzivă în care toți au dreptul să se exprime. Cred că USR se sinucide politic, și este alegerea actualei conduceri, care va trebui să-și asume rezultatele. Îmi pare rău că mă despart de câțiva oameni extraordinari, care mi-au fost alături și cărora le-am fost alături, dar sunt sigur că drumurile noastre se vor întâlni la un moment dat. Plec trist pentru ce ar fi putut fi USR și nu este. Rămân în Parlament, în opoziție fermă față de PSD și voi continua să lucrez pe inițiative de susținere a familiilor, de îmbunătățire a calității vieții și pentru românii de pretutindeni”, a scris Matei Dobrovie, joi, pe Facebook.

Deputatul a acuzat conducerea USR că a hotărât să se poziționeze împotriva referendumului, care va avea loc pe 6-7 octombrie, fără a fi luată o decizie în Comitetul Politic al partidului, care nu a fost convocat. Acesta a mai susținut că partidul îi împiedică pe membrii acestuia să se exprime liber, atât public, cât și în interiorul formațiunii.

Dobrovie a mai spus că partidul a pornit de la inițiativa generoasă a fostului președinte al formațiunii, Nicușor Dan și că trebuia să fie „de centru”, iar Dan a acționat principal atunci când și-a dat demisia.

Referendumul pentru revizuirea Legii Fundamentale se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00. Întrebarea care va fi adresată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.