Politica

Tot ce știm până acum despre polițistul care a murit în coloana oficială a lui Gabriel Oprea


Tot ce știm până acum despre polițistul care a murit în coloana oficială a lui Gabriel Oprea 1

Fotografie de Octav Ganea / Mediafax Foto

Accidentul de marți seara, când un polițist de la Brigada Rutieră a murit după ce-a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din capitală, este ca un puzzle încâlcit. Mai întâi, imediat după accident, polițiștii s-au străduit să ascundă detaliile în care acesta s-a produs. Inițial, șeful Serviciului de Presă al Poliției Capitalei a anunțat că Bogdan Gigină, agentul care și-a pierdut viața, se afla într-o banală misiune de fluidizare a traficului.

Între timp, însă, în presă și pe bloguri au început să circule informații cum că polițistul motociclist nu era într-o operațiune oarecare, ci deschidea drumul în trafic pentru coloana oficială a vicepremierului și ministrului de interne, Gabriel Oprea. Așa că, strâns cu ușa și pus față-n față cu dovezi și mărturii, MAI a dat în cele din urmă un comunicat în care a recunoscut: agentul care a murit făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

Iar de aici, încet-încet, se conturează o poveste complexă, unde figura centrală e un politician-general dornic să-și afișeze în public măreția și puterea, iar, apoi, tace mâlc când devine, indirect, responsabil de moartea cuiva.

Cum există o șansă să fii un hipster care să nu fi auzit de toate astea, d’ăla de-și întreabă colegii de corporație, „Ce accident, mă?‟, când îi aude că vorbesc despre Oprea, m-am oferit să-ți fac un mic rezumat al situației ăsteia extrem de penibile.

Tot ce știm până acum despre polițistul care a murit în coloana oficială a lui Gabriel Oprea 2

Fotografie de Dragoș Savu / Mediafax Foto

Motivul pentru care Poliția s-a fâstâcit înainte să confirme că polițistul motociclist însoțea coloana oficială a lui Gabriel Oprea este unul foarte simplu: ca să-l acopere pe șefu’. În calitate de ministru de interne, dreptul lui Oprea de a beneficia de coloană oficială, cu girofar pornit și echipaj de poliție rutieră, este undeva la limita legii. Conform regulamentului pentru aplicarea codului rutier, miniștrii din Guvern pot să fie însoțiți în trafic doar în situații deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență. Iar de aici se nasc întrebările, pentru că nu se menționează care sunt acele situații deosebite.

În ciuda neclarității din legislație, în cazul de față nu reiese de nicăieri că ar fi fost o urgență. În comunicatul Poliției, se spune că ministrul Oprea se-ntorcea de la o întâlnire oficială, dar nu se specifică exact despre ce întâlnire este vorba. Deci, „se-ntorcea”, nu „se ducea”. Pe de altă parte, mai multe surse susțin că, de fapt, generalul pleca de la un restaurant din zona Băneasa.

 

În același timp, polițiștii subliniază că toată operațiunea s-a desfășurat în condiții legale, inclusiv viteza coloanei ar fi fost adaptată condițiilor meteo. Ceea ce e în contradicție cu ce susține un martor, cum că motociclistul rula cu peste 100 km/h, tocmai pentru că Oprea se grăbea rău. Iar în condiții de ploaie și temperatură de 10 grade Celsius, asta n-ar fi tocmai legal.

Problema e că, oricum ai da-o la întors, nici cina, nici întrunirea oficială nu sunt „situații deosebite”. Poate doar în cazul în care prin asta se-nțelege că, dacă îți pică rău mâncarea, poți să circuli cu coloana oficială.

Accidentul de marți n-a fost un caz izolat, pentru că nu era prima dată când Gabriel Oprea se deplasa în trafic în regim special. De fapt, omul făcea chestia asta constant, de două trei ori pe zi. Asta o spun câțiva martori, care susțin că ministrul de interne apela mai tot timpul la escorte ale echipajelor rutiere, ca să evite aglomerația din oraș. Practic, Oprea beneficia de ce ne-am dori cu toții, în momentele alea plictisitoare, când stăm la semafor și simțim cum ne crește părul. Se respecta: mergea dimineața la serviciu cu coloana oficială și se-ntorcea tot cu ea. La fel proceda și-n pauzele de masă, când se ducea la frizer sau avea vreun drum de făcut.

După ce au ieșit la iveală amănuntele astea, surse din Poliție și-au făcut curaj și-au început să dea din casă. Astfel, accidentul de marți nu ar fi primul care se petrece în coloanele oficiale care-l escortau pe Oprea. În urmă cu câteva săptămâni, pe la sfârșitul lui septembrie, un alt polițist ar fi fost rănit, suferind o fractură la picior, după ce-a căzut cu motocicleta undeva pe Calea Victoriei.

Partea tristă e că se află abia acum despre incidentul de pe Calea Victoriei, asta deși o echipă a TVR se deplasase la fața locului și apucase să filmeze tot. Dar, pentru că erau și alte subiecte în ziua aceea, conducerea postului public a decis să nu difuzeze imaginile. Cel puțin asta-i versiunea oficială. Bun, adevărul e că știam de mult că TVR-ul e complet inutil. Dar, dacă mai aveai nevoie de-un motiv pentru care să-ți dorești desființarea lui, iată-l!

Tot ce știm până acum despre polițistul care a murit în coloana oficială a lui Gabriel Oprea 3

Gropile astea nu mai există acum. Fotografie de Marian Ilie / Mediafax Foto

Mai mulți polițiști au dezvăluit, sub anonimat, că șoferul lui Oprea a oprit și-a vrut să coboare în momentul în care a trecut pe lângă locul accidentului, ca să-i acorde ajutor victimei. Dar, după câteva secunde, omul s-a urcat înapoi la volan și-a plecat. Nu se știe dacă a fost ordin sau nu.

După asta, băieții lui Oprea s-au pus strașnic pe treabă. În doar două zile, o echipă de muncitori vrednici a astupat groapa cu pricina, cea în care a aterizat polițistul. Trebuie să fie record național sau ceva, în condițiile în care, știm prea bine, cam cât durează să astupi o groapă în București. La mine pe stradă, de exemplu, a durat cam două luni, și tot după o lucrare la rețeaua de distribuție a gazelor. Cert e că, acum, nu mai există dovezi că în locul unde s-a petrecut accidentul a existat cândva o groapă.

 

În plus, a doua zi după accident, pe 21 octombrie, în Monitorul Oficial era publicată o ordonanță de urgență. Printre alte modificări, aflăm că se schimbă prevederile în ceea ce privește cine are dreptul să benficieze de coloană oficială. Brusc, privilegiul ăsta nu mai e doar pentru președinte, premier și președinții Senatului și ai Camerei Deputaților, ci pentru oricine. Serios, scrie acolo, negru pe alb: „(…) precum și altor persoane, la cererea acestora”. Sigur, legea nu se aplică retroactiv, deci nu l-ar salva pe Oprea. Dar iuțenia cu care a fost schimbată e impresionantă.

Chestia asta a dus chiar la înființarea unei petiții, unde niște simpli cetățeni, ca mine și ca tine, pot semna, dacă doresc și ei să fie însoțiți prin oraș de o coloană oficială. Chiar și până-n Centrul Vechi.

Opoziția a reacționat timid, iar motivul este evident: din nefericire, Oprea și partidul său, UNPR, sunt decisivi pe scena politică actuală. În momentul ăsta, să-l ai aproape pe general poate fi detaliul care face diferența între a fi la putere sau în opoziție.

Într-o postare pe Facebook, liderul PNL, Alina Gorghiu, îi cere lui Oprea să iasă public și să lămurească toată situația. Dar discursul a creat senzația generală că, de fapt, Gorghiu îl menajează pe ministrul de interne. Mai mult îl dojenește și îi solicită, pe-un ton aproape neutru, să revină „asupra exercițiului de comunicare cu care sunteți dator opiniei publice”. Și asta a fost singura reacție publică, a unui politician, pe subiect. În rest, tăcere adâncă.

„Tăcere‟ pare să fie cuvântul cheie și pentru Oprea, zilele astea. Stă cuminte, fără să scoată un cuvânt. N-a făcut nicio declarație, n-a ieșit nici măcar să dea minime explicații sau să se scuze pe ocolite, darămite să pomenească ceva de-o eventuală demisie. Și probabil c-o să mai aștepte câteva zile, în bârlogul lui, până când se liniștesc apele. A, ba a făcut ceva, totuși. L-a avansat în grad pe agentul decedat, de la agent șef adjunct, la subinspector. Ce onoare!

 

Originally posted 2015-10-24 02:49:16.

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.