Toată clasa politică a participat la lansarea președinției române la Consiliul UE, sub semnul „Odă bucuriei”

Loading...

Până să asculte Rapsodia nr. 1 în La major, Op.11 de George Enescu și Ludwig van Beethoven, Simfonia a 9-a în Re minor, Op.125, „Odă bucuriei”, oficialii români și europeni au susținut discursuri.

Programul, schimbat până în ultimul moment

Deși evenimentele de ieri și azi au fost programate în urmă cu câteva luni, calendarul oficial a fost modificat chiar și în ultimul moment. Șeful statului a anunțat cu câteva ore înainte de începere că va fi prezent. După anunțul lui Iohannis, a fost schimbat programul oficial. Dacă inițial doar liderii europeni erau trecuți cu discursuri, alături de premierul Viorica Dăncilă, ieri, în jurul prânzului, a fost trimis noul orar. Guvernul a anunțat că pe lângă Dăncilă și europeni, vor vorbi și șeful statului și președinții celor două Camere ale Parlamentului. De asemenea, liberalii au evitat să confirme prezența, dar ieri, tot cu puțin timp înainte de eveniment, au decis să participe la eveniment.

Mobilizare în PSD

Citeste si:  Se doreşte descurajarea sau încurajarea deplasărilor motorizate individuale?: USR Constanţa - „Politica de parcări a municipiului Constanţa, tratată cu superficialitate de Primărie!“ (galerie foto)

Președintele PRO România, Victor Ponta, a participat la eveniment, motivând că disputele politice nu au loc într-un asemenea moment. Ponta a transmis că în PSD a avut loc o mobilizare, pe ultima sută de metri, pentru ca la Ateneu să fie sala plină, în caz că vor fi mulți absenți. „Nu este normal să vezi că ai sala jumătate goală și să mobilizezi azi (n.r. ieri), în ziua evenimentului, deputații PSD prin Secretariatul Grupului Parlamentar. Nu poți să chemi reprezentanții mediului de afaceri cu mai puțin de 24 de ore înainte, sub rezerva că s-ar putea să nu aibă locuri dacă se răzgândesc unii invitați care au spus că nu vin”, a transmis fostul premier.

Invitații buclucașe

Executivului i s-a reproșat, pe lângă faptul că a trimis invitațiile târziu, cu o zi înainte de eveniment, și faptul că erau pline de greșeli. Deputatul Cătălin Nechifor a observat că lipsesc multe semne de punctuație, dar nu apare nici numele destinatarului, iar senatoarea liberală Alina Gorghiu a arătat că pe invitația primită i se cere să confirme prezența până pe 8 ianuarie 2018. Dăncilă a fost ironizată pentru această gafă, dar a ajuns la concluzia că acei consilieri care au făcut invitațiile sunt vinovați și trebuie să plece. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține că decizia premierului este justă. „Doamna prim-ministru a întrebat în ședința de Guvern cine a făcut și a spus că cine este autorul acestor invitații trebuie să plece. Și cred că a luat o decizie foarte bună”, a declarat Andronescu.

Citeste si:  LOVITURĂ politică! Donald Trump a CEDAT! Va fi anchetat! Se așteaptă la ce e mai rău

Citește mai departe …

Elena Udrea, ce VESTE! Avocatul ei tocmai a facut anuntul, in urma cu putin timp

Toată clasa politică a participat la lansarea președinției române la Consiliul UE, sub semnul „Odă bucuriei” 2 Toată clasa politică a participat la lansarea președinției române la Consiliul UE, sub semnul „Odă bucuriei” 3
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  5. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  6. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  7. Secretul prin care Iohannis a ajuns Presedintele Romaniei
  8. Mai este Simona Halep virgină?