Politica

Time to think big, Romania!

Loading...

Exista, in lumea anglo-saxona, o expresie incredibil de puternica: „Think Big!”, a carei traducere literara in limba romana („Gandeste la scara mare!”) nu are nici pe departe atata forta precum originalul in engleza. Dar este exact ceea ce ii trebuie Romaniei astazi, la 100 de ani de la Marea Unire. Think big este paradigma de care avem disperata nevoie: viziune la scara istorica, concentrarea pe lucrurile mari, importante, iesirea din capcana subiectelor mici, lipsite de semnificatie. Think big este exact paradigma Romaniei din 1918.

Acum 100 de ani, aceasta Romanie nu era nici pe departe atat de impunatoare si mareata, asa cum ne-o inchipuim noi astazi. Se afla la finalul unui razboi nimicitor, in care isi pierduse aproape 10% din populatie (al treilea cel mai mare procentaj, printre statele beligerante, din populatia de dinainte de razboi, dupa Serbia si Imperiul Otoman) si cheltuise ceva mai mult decat valoarea unui Produs Brut Intern-PIB anual pentru finantarea razboiului. Economic, romanii erau sleiti dupa jaful monstruos comis de trupele Puterilor Centrale, mai ales in ceea ce priveste granele si petrolul. Tezaurul tarii disparuse in abisul Rusiei lui Lenin. PIB/locuitor al tarii scazuse cu 28% (sursa: ” Produsul Intern Brut al Romaniei 1862-2000. Serii statistice seculare si argumente metodologice”, Victor Axenciuc) . Ministrul de finante Nicolae Titulescu calcula, in 1920, o datorie externa de 27 miliarde de lei, la un PIB de 70 miliarde lei. De unde inainte de razboi, Regatul era a 9-a putere comerciala a Europei, cu un excedent de peste o cincime din PIB, dupa 1918, tara ramane cu deficite comercial si bugetar semnificative si pierde convertibilitatea monedei.

Aliatii occidentali nu erau deloc hotarati sa recunoasca cresterile teritoriale ale Regatului Romaniei, printre romani ajunsesera milioane de cetateni din etniile stapanitoare de pana atunci, revolutia bolsevica si razboiul civil in desfasurare cauzau o mare incertitudine la granita de est, iar clasa politica era, bineinteles, divizata asupra unei multitudini de teme. Un grup numeros de politicieni venea din culturi politice extrem de diferite de cea de la Bucuresti, unii dintre ei formati in Dieta de la Budapesta, altii formati ca politicieni locali ai monarhiei dualiste, iar altii formati in Imperiul tarist.

In pofida tuturor acestor neajunsuri, intreaga natiune s-a unit si s-a pus in slujba idealului Statului Unic National Unitar Roman. Cu totii au rezistat tentatiei de a federaliza tara, cu totii au luptat pana in ultima clipa pentru dobandirea Banatului romanesc, desi se aflau in competitie cu agresivele trupe ale Belgradului, cu totii au acceptat sa riste si sa infaptuiasca Unirea cu Basarabia. Mai mult, nimeni nu a pus sub semnul indoielii decizia de Unire cu fosta gubernie tarista, desi stiau ce adversar formidabil va avea tara noastra in colosul rus; nimeni nu s-a indoit de justetea actiunii armate de potolire a agresiunii bolsevice maghiare si de necesitatea infrangerii totale a inamicului istoric si a ocuparii capitalei acestuia, Budapesta. Cu totii au sustinut interesele Patriei la conferinta de pace si cu totii au contribuit la semnarea Tratatului de la Trianon din 1920. Cu totii, in frunte cu Regina Maria.

Dupa incetarea definitiva a razboiului si dupa detalierea granitelor, dupa 1920 asadar, Romania a avut de dus o lupta la fel de crancena cu urmarile razboiului: imprumuturile de razboi trebuiau platite si, mai ales, trebuia finantata Unirea: totusi, jumatate din populatie si din teritoriu avea avutia in alte monede. Dureros de greu, dar totusi, romanii si-au sacrificat convertibilitatea monedei timp de 10 ani, pentru a schimba intreaga masa monetara din noile provincii romanesti; apoi aceeasi Romanie a realizat o complicata reforma agrara, care a adus un alt sacrificiu imens: 100 de tone de aur au fost platite ca despagubire pentru aproape 400 de cetateni maghiari, ale caror proprietati s-au confiscat pentru a fi impartite taranilor. Indata ce urmarile razboiului s-au mai atenuat, a venit marea criza economica, in 1929, astfel incat, practic, abia dupa 1933, putem spune ca Romania si-a reluat cresterea economica si si-a revenit din nenorocirea razboiului.

Cu toate acestea, nimeni, niciodata, in perioada inceputa in 1918, nu a stat nicio secunda in cumpana daca sa faca aceste sacrificii, nimeni niciodata nu s-a intrebat daca merita facute aceste sacrificii sau daca nu cumva sunt prea mari. Este o lectie importanta pe care intreaga natiune de astazi ar trebui s-o inteleaga: nu avem dreptul sa ne indoim de lucrurile mari pe care trebuie sa le facem pentru ca Romania sa aiba viitor!

Nu avem voie sa ne indoim ca trebuie sa facem cate o autostrada care sa lege fiecare provincie romaneasca de Capitala, nu avem voie sa ne indoim ca trebuie sa facem cate o cale ferata de mare viteza care sa lege fiecare provincie romaneasca de Capitala, nu avem voie sa ne indoim ca trebuie sa construim o armata moderna, capabila sa ne apere. Nu avem voie sa ne indoim ca avem nevoie de spitale moderne, functionale care sa opreasca scurgerea banilor romanesti catre clinicile din strainatate. Nu avem voie sa ne indoim ca trebuie sa ne facem scoli, licee si universitati de elita in Romania, pentru a opri exodul creierelor romanesti in strainatate.

Romania Mare era mare nu doar pentru ca avea 300.000 kmp., ci si pentru ca Bucurestiul era una din capitalele unde se facea politica Europei si pentru ca Romania era unul dintre liderii europeni ai modernizarii.

Romania a dat, doi ani la rand, presedintele Ligii Natiunilor, Romania isi facuse propriul sistem de aliante politice si militare in regiune, iar Regina Maria isi casatorea copiii dupa planul de a face din Bucuresti capitala Sud-Estului continental.

Romania era una dintre primele 3 natiuni in petrochimie, pretul graului european se fixa la Braila, aveam calea ferata si reteaua de electricitate cu cea mai rapida expansiune din Europa, portul Constanta avea a treia cea mai rapida rata de crestere din lume, Bucurestiul era impanzit cu monumente de arhitectura moderna. Palatul Telefoanelor de pe Calea Victoriei a fost al doilea „zgarie-nori” din Europa si era construit de un arhitect olandez, care emigrase in Romania (alaturi de alti italieni sau francezi) pentru o viata mai buna! Atunci s-au ridicat si catedralele din Timisoara si Cluj, precum si frumoasele biserici Casin si Sfantul Elefterie.

Imi vine, deseori, sa plang cand vad mediocrii inexpresivi care conduc astazi tara: oameni fara nicio viziune, devitaminizati ideatic, demoralizati si incapabili sa gandeasca Romania la dimensiunile sale reale. Sa ai pe mana a saptea cea mai mare tara din Uniunea europeana, sa ai pe mana a treia cea mai bogata tara in resurse din Uniunea Europeana si tu sa te ocupi numai de teme minore si sa-ti pierzi vremea aruncand cu creta din fundul clasei? Oare asta sa ne fie destinul?

Ne lipseste, cu desavarsire, limpezimea lui Ionel Bratianu de a vedea temele mari, importante; ne lipseste vocatia lui Anghel Saligny de a construi lucruri marete si durabile, ne lipseste increderea de a ne comporta ca orice alta natiune europeana.

Ni se pare normal sa ne trimitem copiii sau parintii bolnavi sa se trateze la Viena sau la Istanbul, nu sa construim aici spitale in care sa-i tratam corect; ni se pare normal sa ne trimitem copiii sa invete la universitati din Vest, nu sa facem aici macar una-doua universitati de elita. Ni se pare normal sa cheltuim un sfert din fondurile europene pentru subventionarea culturilor de grau si porumb si sa importam carne si produse din carne. Ni se pare normal sa exportam gaze naturale si sa importam apoi produse petrochimice. Ni se pare normal sa nu facem autostrazi si sa facem, in schimb, parcuri in sate si terenuri de fotbal in panta. Ni se pare normal sa nu extindem metroul si sa cheltuim banii pe panselute si borduri. Ni s-a parut normal sa nu cheltuim 1 miliard de dolari pentru explorarea zacamintelor de gaze din Marea Neagra si sa pierdem, apoi, 10 miliarde de dolari in favoarea celor care au cheltuit miliardul respectiv. Ni se pare normal ca cehii, polonezii si ungurii sa primeasca de doua ori mai multi bani europeni decat noi.

Nu am invatat, oare, nimic din lectia generatiei lui Carol I, cand fiecare oras important s-a ales cu licee de elita, gazduite in cladiri impresionante, construite de arhitecti si ingineri romani? Nu am ramas cu nimic de pe urma generatiei Eliade-Cioran-Noica, de am ajuns acum sa proslavim „doctorii” in pupincurism ai unor academii inventate?

Daca am vrea sa sarbatorim dimensiunea profunda a ultimei sute de ani, daca nu ne-am raporta atat de formal la ultimul secol, am realiza ca ne trebuie un nou entuziasm, avem nevoie ca ideea marilor proiecte sa energizeze natiunea.

Cand inchidem ochii, ar trebui sa vedem conturul Romaniei brazdat de autostrazi si cai ferate de mare viteza care sa curga de la Cluj, Iasi, Timisoara, Craiova, Chisinau si Constanta spre Bucuresti, sa vedem cate trei mari institute oncologice si cardiovasculare la Bucuresti, Iasi si Cluj, sa vedem universitatile din Bucuresti, Cluj si Iasi printre primele 1000 din lume.

Si ar mai trebui sa vedem un semestru de presedintie europeana, in care la Bucuresti sa se faca scenarii pentru viitorul continentului, nu sa se discute a mia modificare a Codului Penal sau a celui rutier. Si neaparat sa ne vedem granita estica pe Nistru!

Petrisor Peiu

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.