Politica

Tăriceanu: Neomarxiștii din USR vor să intre în ALDE Europa prin eliminarea noastră. Va fi un eșec pentru USR/ Nicolai: Nimeni nu a făcut vreo declaraţie despre o posibilă excludere a noastră

Loading...

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la Bacău, că ”neomarxiștii din USR” vor să intre în ALDE european prin eliminarea partidului său, dar susține că lucrurile se vor termina cu un eșec pentru USR. Tăriceanu a evitat să discute despre data de 9 noiembrie, când ar urma să se discute calitatea de membru ALDE în Consiliul Partidului ALDE European. Europarlamentarul Norica Nicolai a declarat că ”nimeni din structurile de conducere ale formaţiunii ALDE Europa nu a făcut vreo declaraţie despre o posibilă excludere a formaţiunii noastre din România.

“În ciuda eforturlor susţinute făcute de neomarxistii de la USR de a intra în gruparea europeană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor prin eliminarea noastră, lucrurile se vor termina printr-un eşec pentru USR. Ei bat de ceva vreme la poarta ALDE, dar comportamentul lor în Parlament, în stradă îi descalifică. Eticheta lor politică, manifestările lor nu au nicio legătură cu democraţia unui partid european”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele senatului – care nu a dorit să discute data de 9 noiembrie, când va fi dezbătută la Madrid calitatea de membru în formaţiunea politică europeană, a repetat faptul lucrurile au fost clarificate în luna aprilie, odată cu vizita la București a unei delegații ALDE Europa. Aceasta ar fi realizat un raport ce prevedea menținerea formațiunii conduse de Tăriceanu în grupul european.

Purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, vineri, în exclusivitate pentru G4Media.ro că, la Consiliul partidului care va avea loc pe 9 noiembrie la Madrid, va fi dezbătută calitatea de membru a formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu.
”Calitatea de membru a ALDE RO va fi dezbătută în cadrul Consiliului Partidului ALDE european la reuniunea care va avea loc pe 9 noiembrie 2018 la Madrid”, a declarat de Schaetzen pentru G4Media.ro.

Prezentă la conferinţa de presă, europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a precizat că nu există vreo declaraţie care să confirme faptul că într-un Consiliu al formațiunii europene pe 9 noiembrie, s-ar discuta excluderea ALDE România din familia europeană: “Am avut o discuţie cu Hans van Baalen, președintele ALDE European, iar acesta a spus limpede că nu ştia de nicio declaraţie despre excluderea ALDE. Nimeni din structurile de conducere ale formaţiunii ALDE Europa nu a făcut vreo declaraţie despre o posibilă excludere a formaţiunii noastre din România. Vom clarifica la Bruxelles dacă este chiar o persoană existentă în staff-ul ALDE care a făcut acest gen de declaraţii”.

Întrebat în aceeaşi conferinţă de presă dacă conducerea ALDE se gândeşte, la un moment dat, să se despartă de PSD, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, nervos, că: “Nu văd sensul acestei întrebări”.

Vicepreşedintele USR, Cristian Ghinea, a declarat joi, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că luna viitoare, în cadrul congresului ALDE Europa, se va pune în discuţie o rezoluţie de excludere a partidului lui Călin Popescu-Tăriceanu din formaţiunea europeană, admiţând că aceasta este şi condiţia impusă de USR pentru a se alătura liberal-democraţilor europeni, transmite Agerpres.

“Partidul lui Tăriceanu este o pubelă de corupţi şi nu merită să fie în ALDE – este mesajul pe care l-am transmis partenerilor noştri liberali europeni la toate întâlnirile şi, ca urmare, la congresul ALDE Europa care se apropie, luna viitoare, va fi pusă pe masă o moţiune pentru excluderea partidului domnului Tăriceanu din formaţiunea europeană. Este condiţia pe care noi am pus-o pentru a merge spre ALDE”, a spus Ghinea.

Potrivit vicepreşedintelui USR, rezoluţia, la discutarea căreia vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Uniunii, a fost iniţiată de partidul Ciudadanos din Spania, adăugând că USR se consideră “partenerul natural” al ALDE Europa în România.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.