Politica

Secesionismul politic a reuşit să rupă România în două. Bate iredentismul maghiar

Loading...

Secesionismul politic a reuşit să rupă România în două. Bate iredentismul maghiar 1
Publicitate
Secesionismul politic a reuşit să rupă România în două. Bate iredentismul maghiar 2

Reprezentanţii Comisiei Europene au organizat recent la Bucureşti
o conferinţă sub genericul „Drumul către Sibiu“. Nici o aluzie la
Sibiul lui Klaus Iohannis. Organizatorii au invitat specialişti, dar şi
politicieni, pentru a dezbate problemele cu care se confruntă
Uniunea Europeană, dar şi despre viitorul Europei. Despre aceleaşi
probleme Klaus Iohanniss a susţinut în octombrie un discurs în
Parlamentul European, care viza viitorul UE, unde a reuşit pentru
prima dată să îmbrace haina de Preşedinte al tuturor românilor.
Dorind să nu exagereze în noul rol, de Preşedinte al tuturor
românilor, Iohannis nu a participat la „Drumul către Sibiu“, pentru a
nu rătăci. Iohannis ştie prea bine că toţi liderii europeni sunt unanim
îngrijoraţi, că una din problemele actuale ale UE o constituie tocmai
România. România, în care disputele politice, atât cele din
Parlament, cât şi cele din Stradă, au imprimat un caracter
separatist, astăzi fiind recunoscută existenţa a două Românii. Ce nu
a reuşit iredentismul maghiar, reuşesc politicienii români. Această
situaţie dinamitează mandatul României pe perioada
preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Aşa cum arată
acum scena politică internă, România este o ţară greu de guvernat,
dar nu imposibil. Ceea ce se impune urgent este ca toate partidele,
fără osebire, să înţeleagă că disputele politice au o limită şi că
principala lor preocupare ar trebui axată pe capacitatea României
de a conduce Europa, în mandatul primului semestru al anului
2019. România trebuie să-şi încheie onorabil acest prim mandat.
Toate partidele existente, parlamentare şi neparlamentare, trebuie
să înţeleagă că pe perioada preşedinţiei Uniunii Europene, România
are nevoie de un consens din partea lor, care să ofere oficialităţilor
europene certitudinea că România este un stat puternic, nu divizat.
În faţa acestui deziderat, nu mai contează ce vor partidele, cu
ifosele lor politicianiste, ci ce vor românii, care se declară majoritari
pro-europeni. Românii vor linişte în ţară, nu circ în Parlament şi în
stradă. Este momentul când partidele parlamentare trebuie să
renunţe la ifose şi să încheie un pact minimal, care să blocheze
circul din Parlament, făcând loc dezbaterilor de idei, nu de
invective. Să fie stopată externalizarea disputelor, pentru ca ideile
să nu mai fie dezbătute în stradă, în proteste „spontane“ declarate
neconstituţionale, a căror menire s-a dovedit că au dus la
inflamarea Europei. Este evident că există forţe interne a căror scop
este ca Europa să-şi consolideze convingerea că România este
neguvernabilă sub conducerea coaliţiei PSD-ALDE, deşi această
coaliţie are mandatul majorităţii electoratului.

În România se pun bazele unei noi „democraţii originale“ – Dictatura
minorităţii

Rolul partidelor opoziţiei parlamentare, ameţite de şocul rezultatelor
alegerilor din 2016, a fost preluat de Stradă, sub sigla =Rezist,
printr-o acţiune vastă de import. Acţiunea se limitează la o perpetuă
contestare a rezultatului alegerilor, după modelul Piaţa Universităţii
din 1990. După preluarea preşedinţiei României, Traian Băsescu a
dat dezlegare serviciilor de informaţii şi capilor Procuraturii
Generale, de
a se ocupa îndeaproape de clasa politică sub pretextul stăvilirii
corupţiei. A fost o aventură, în care procurorii au fost împinşi să-şi
torpileze propria independenţă, pentru a descoperi „acte de
corupţie
“ în cazuri în care „fapta nu există“. Astfel au fost scoşi pe
margine lideri consideraşi indezirabili de către Binomul SRI – DNA.
Pentru partidele opoziţiei parlamentare, protestele stradale au fost
percepute ca o soluţie de revigorare politică şi s-au alăturat acestor
proteste, mutându-şi tarabele din Parlament în Stradă. Astfel
dezbaterea din Parlament s-a mutat între bordurile carosabilului,
resuscitând o formă primitivă a democraţiei, pe care elitiştii au
definit-o cu tam-tam „democraţie europeană“. S-a ajuns la aberanta
susţinere a ideii că o nouă clasă politică nu poate fi constituită la
urna de vot, ci în stradă. Susţinătorii ideii sunt parlamentarii PNL,
USR, PMP, care împreună abia întrunesc o treime. Treime care are
comportament de majoritari, ignorând aritmetica. În noua
construcţie europeană este mai mult decât necesară o nouă pleiadă
de oameni politici, cu anvergură şi credibili, care să mobileze
Parlamentul României, dar şi Parlamentul European. Românii
doresc să existe un pact minimal între partide, care să definească
agenda principalelor principii care trebuie susţinute în consens. Nu
este vorba despre acel consens pomenit de Călin Popescu
Tăriceanu la ieşirea de la Cotroceni, după întâlnirea cu Iohannis. Pe
Tăriceanu, politician versat şi cu ştaif, l-a luat gura pe
dinainte, propunând consensul ca proiect de ţară, ceea ce a făcut-o
pe Alina Gorghiu să leşine de invidie, că nu i-a trecut ei prima prin
cap. Consensul, în lupta politică reală, este o utopie, ca şi în cazul
ideologiei comuniste.

Liderii noştri, fiecare cu partida lui

La Conferinţa „Drumul către Sibiu“ s-a subliniat necesitatea
rezolvării problemelor care rup România în două, în care principalul
rol trebuie să revină partidelor, nu Străzii. Preşedintele PNL,
Ludovic Orban, acest chibiţ al scenei politice interne, a găsit cu cale
să desfidă voinţa electoratului, făcându-şi publică decizia de a nu
încheia nici un fel de armistiţiu cu PSD. În orbirea sa, acest Orban
nu a înţeles nici acum că
partenerii politici nu ţi-i alegi tu, ci îţi sunt stabiliţi de către electorat.
Electoratului român majoritar puţin îi pasă de ţâfna lui Orban sau a
altora. Acest electorat pretinde că partidele existente să se aşeze la
masa rotundă şi să negocieze soluţiile necesare, care să-i asigure
României imaginea unei ţări puternice, echilibrate, capabilă să
conducă UE în 2019. Pe de altă parte C.P. Tăriceanu nu este un
personaj care ar putea fi bănuit că moare de dragul PSD-ului.
Acceptă interesat coabitarea, pentru că numai astfel poate urca
Dealul Cotroceniului. Sub spoiala crustei liberale, în care s-a
înfăşurat ca un cocon, Tăriceanu ascunde cu greu faptul că îl
deranjează frăţia cu Dragnea, a cărui imagine îi zgârie glazura.
Dragnea, la rândul lui, amână anunţul susţinerii lui Tăriceanu pentru
Cotroceni. Orgoliul teleormăneanului pretinde că în ce priveşte
alegerile prezidenţiale PSD să adopte un candidat după principiul
Dacă nu este Dragnea, atunci de loc“. Principiu ce va împinge
PSD-ul într-o fundătură.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.