Politica

Ponta: Unii de rea credinţă cred că port sacou cu Pro România şi pe dedesubt am cămaşă cu alt partid. Vreau să fie clar de la început că nu sunt alte gânduri

Loading...

Victor Ponta şi-a început discursul spunând că, deşi are sacoul cu Pro România, unii ar putea crede că pe dedesubt are însemnele unei alte formaţiuni politice.

„Unii de bună credinţă, alţii sigur de rea credinţă se gândesc încă la faptul că am sacoul cu Pro România şi pe dedesubt am încă altă cămaşă, cu alt partid, cu alte semne şi vreau să vă lămuresc de la început. Să fie clar că nu sunt alte gânduri”, a spus Ponta. Astfel, el a renunţat la sacou şi a rămas în cămaşă.

Ponta a spus că azi în România unii strigă, alţii tac deşi ar trebui să vorbească şi sunt şi unii care când vorbesc limba română au nevoie de traducător.

„Azi în România nimeni nu mai vorbeşte. Unii strigă şi ţipă, aţi văzut nu doar la televizor, alţii tac deşi ar trebui să vorbească şi alţii când vorbesc limba română au nevoie de traducător”, a menţionat Ponta, care a precizat că îşi doreşte ca partidul său să fie o voce pozitivă care să se facă auzită în “corul de strigăte sau de tăceri mai mult sau mai puţin vinovate”.

Ponta a reamintit că Pro România este cel de-al patrulea proiect al său, după Tineretul Social Democrat, USL şi conducerea Guvernului, spunând că în cadrul unei demers politic îţi trebuie oameni de valoare şi competenţi, nu obedienţi, nu prieteni din oraşul tău.

„Pentru reuşita unui demers politic formula e extrem de simplă. Îţi trebuie oameni de valoare şi competenţi, nu obedienţi, nu yesmeni, nu prieteni din zona, din oraşul, din şcoala ta, ci pur şi simplu oameni pe care îi recomandă competenţa şi succesul pe care l-au avut în domeniul respectiv. În al doilea rând îţi trebuie proiecte de construcţie pe termen lung. Poţi să câştigi alegeri doar fiind contra sau spunând jos X, după care, şi aţi văzut în România, vine a doua zi: l-ai dat jos pe X, OK, fă tu acum. A, nu, eu am ştiut să-l dau jos, eu nu ştiu ce să fac mai departe”, a declarat Ponta.

Liderul Pro România a mai afirmat că este important ca atunci când pleci la drum să ştii pe cine ai alături.

„Ştiu foarte bine cât de important este de cine de înconjori când porneşti la un drum. Ştiu foarte bine şi cunosc pe pielea mea să crezi că ai alături de tine oameni care gândesc la fel, care îţi vor binele şi de fapt doar aşteaptă momentul să te vândă sau să te înjunghie pe la spate”, a precizat fostul premier.

Ponta a spus că aceia care au venit alături de el la Pro România nu au făcut-o pentru funcţii, contracte sau alte avantaje. “Pro România nu oferă funcţii, poziţii, secretare, maşini, deplasări şi e important să vedeţi cine vine alături de Pro România când nu sunt aceste lucruri de împărţit. Partidele în care şi noi am activat şi celelalte s-au transformat în simple instrumente politice de împărţit funcţii, poziţii şi avantaje”, a declarat Ponta.

În discursul său liderul Pro România a amintit că o guvernare care strânge taxe şi impozite pe care apoi le împarte ca salarii şi pensii nu este una orientată spre dezvoltare.

„E evident pentru toată lumea că o guvernare în care doar strângi taxe şi impozite de la cei care vor să plătească ca să le împarţi ca pensii şi salarii nu este o guvernare orientată spre dezvoltare. O guvernare care îşi câştigă, îşi cumpără pacea de azi împrumutând bani pe care urmează să-i plătească copiii noştri nu este o guvernare şi nu este un plan, un proiect pentru România. De asemenea, o ţară care angajează pe toată lumea la stat şi trebuie să-şi importe muncitori care să facă într-adevăr partea de muncă iarăşi e o ţară care nu poate să meargă în direcţia bună. Sigur au mai existat asemenea modele, cum a fost Grecia în urmă cu zece ani, aţi văzut ce au păţit. Şi România a trecut printr-o perioadă cumplită, în 2009-2010”, a mai afirmat Victor Ponta.

El le-a spus celor prezenţi că dezvoltarea ţării se face doar într-o Românie integrată mai bine şi mai puternic în Uniunea Europeană.

„Succesul şi dezvoltarea României se pot face doar într-o Românie integrată mai bine şi mai puternic în cadrul Uniunii Europene. E un mesaj pe care vreau să îl transmit nu doar peste graniţă, ci mai ales aici în ţară pentru că, după cum aţi văzut, pentru prima dată în România se discută la modul serios şi există forţe politice care vorbesc despre România la periferia Uniuni Europene. Eventual să şi ieşim din Uniunea Europeană, să nu mai vină cineva să ne spună nouă ce să facem, cum să facem, să ne zică de ce modificăm legi, că de ce nu  răspundem pentru banii europeni pe care îi cheltuim”, a afirmat Ponta, care a precizat că săptămâna viitoare Pro Românie se va înscrie într-un partid politic european.

În finalul discursului său Victor Ponta a spus că un lider este cel care trage echipa după el şi un lider adevărat este o protecţie pentru echipă, nu îşi foloseşte partidul ca scut pentru el.

„Un lider al unei echipe este cel care îşi trage echipa după el, nu cel care îşi trage echipa în jos. Am spus că un lider adevărat este o protecţie pentru echipă şi nu îşi foloseşte echipa sau partidul ca scut pentru el şi am spus că atunci când tu ca lider eşti o problemă pentru echipă trebuie să te dai deoparte şi să încerci să ajuţi din orice  altă poziţie, cea mai importantă poziţie e cea de membru acea echipă să câştige”, a încheiat Ponta.

Primul congres al Pro România are loc duminică la Romexpo. Cu acest prilej va fi aleasă conducerea formaţiunii politice. Victor Ponta este singurul candidat preşedinţia Pro România, iar pentru cele trei funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Bănicioiu.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.