Politica

Politică și apatie

Loading...

Politică și apatie 1Ce s-a întîmplat la referendum? Cum au putut politicienii – atît de siguri de victoria lor, încît sfidau Europa drepturilor omului în numele unei așa-zise tradiții creștine (de fapt, o interpretare politică a fundamentalismului ortodoxist în formele sale soft-legionare) – să  facă o asemenea greșeală? Cum de au eșuat cei ce își zic „sociologi“, dar care confundă sociologia cu sondajele de opinie – o metodă de investigare care nu poate ține locul unei teorii explicative? Cum au putut „sociologii“ să eșueze atît de lamentabil? În fond, drepturile omului nu sînt „o prioritate“ a românilor! Cu un an și ceva în urmă, un statistician olandez care aplica în România un model de analiză a datelor de tip Cambridge Analytica – dar pe aproximativ 50 de variabile, nu pe 500, precum cei de la firma engleză –, îmi spunea că susținătorii drepturilor omului din România ar fi doar cîteva zeci de mii! Atunci, ce s-a întîmplat pe 6 și 7 octombrie 2018? Un test? Merita testat gradul de secularizare al românilor, cum explica Patriarhul Daniel, cu prețul irosirii a 43 de milioane de euro?

Se pare că politicienii români, abuzînd de politică, au reușit să distrugă politicul. Acest demers sinucigaș a provocat publicului o dublă reacție: apatie electorală și ostilitate civică. Unui „popor vegetal“, ca să spunem precum Ana Blandiana acum trei decenii, care nu a ieșit încă complet din modernitate, nu i se pot aplica modele de mobilizare politică postmoderne importate din Statele Unite. Iar distincția între politic și politică – specifică limbilor ce își au originea în latină, cum este cazul limbii române – ne poate ajuta să lămurim una dintre cauzele eșecului manipulării prin referendum.

Unii politologii din secolul trecut, precum Bertrand de Jouvenel sau Julien Freund, făceau distincție între politic (le politique) și politică (la politique). Primul concept dă seama despre esența fenomenului, trimițînd către capacitatea de teoretizare și raționalizare politică a actorilor politici, pe cînd al doilea termen se referă la aspectul contingent, la triviala luptă pentru putere. Politicul ține de sfera principiului și este, dacă nu etern, atunci stabil, pe cînd politica este efemeră și instabilă. Politicul este introspectiv și teoretic, pe cîtă vreme politica este acțiune. Și, nu de puține ori, abuzul de politică distruge politicul. Pentru că politică fără politic nu se poate!

E ceea ce pare să se fi întîmplat și în România, la referendum. Politicienii români, incapabili să atingă nivelul politic, au încercat să folosească religia atît ca surogat ideologic, cît și ca atu politic. Refuzul obstinat al politiculului, adică teoretizarea și analiza doctrinară, în numele unei așa-zise practici politice, a aruncat politica în derizoriu. Politica s-a despărțit de religie cu milenii, iar politicul a devenit un element esențial în definirea și atingerea scopurilor politice. Dar fundamentaliștii de toate obedien­țele nu pot accepta autonomizarea politicii și încearcă, prin inducerea unor conflicte artificiale, cu o falsă dimensiune societală, să readucă politica sub dreapta ascultare a religiei. Pentru aceștia, separarea puterilor în stat – iar prima separare, atunci cînd statele moderne se nășteau, la sfîrșitul Evului Mediu, a fost cea dintre sacru și profan, dintre stat și biserică – a fost o eroare ce trebuie reparată. Cum se întîlnesc fundamentaliștii din toate religiile în acest punct! În fond, ce diferență este între teocrația iraniană sau califatul arab și încercările unor fundamentaliști creștini de a pune Statul sub controlul religiei? Poate de formă, dar nu de esență! Pe de altă parte, deja din Renaștere, prin Machiavelli și Principele său, politica se despărțea și de morală și își găsea autonomia, cea care a contribuit decisiv la dezvoltarea societăților occidentale.

Politicienii români nu numai că nu au înțeles – ori poate că nu vor să înțeleagă – semnalul transmis de un electorat refractar la manipularea grosieră prin referendum.  Semnal dat şi înainte, şi după referendum. Seria de reacții ostile egalității și drepturilor omului – adică democrației –  s-a văzut continuu, de cînd s-a propus şi votat organizarea referendumului. Guvernul și partidele majorității și ale opoziției – cu excepția USR – au participat la demararea procesului de modificare iliberală a Constituției, au organizat sau au susținut apoi referendumul pentru că urmăreau un scop eminamente politic: Puterea. Însă nici partidele mainstream românești, nici BOR nu erau pregătite pentru o dispută postmodernă. Importarea improvizată a unei dezbateri ideologice tipic nord-americane – greu de asimilat în societatea occidentală, darmite în cea românească – nu avea cum să reușească. Inevitabil, ceea ce ar fi trebuit să apară ca o confruntare societală s-a transformat într-o înfruntare.

Toți cei care au participat într-un fel sau în altul la acest proces aveau scopuri politice. Cultele, în special cele din Alianța evanghelică (organizație formată după model american la începutul anilor ’90 și din care fac parte cultul baptist și penticostal), au sperat să-și întărească pozițiile și în societate, nu doar în partide, și să influențeze mult mai clar agenda politică în viitor. La rîndul său, Biserica Ortodoxă Română vedea în referendum ocazia să-și impună definitiv supremația nu doar asupra politicii, ci și asupra politicului. În același timp, PSD, un partid cu baze mai degrabă rurale, spera să se reconcilieze cu votanții, iar Liviu Dragnea să se relegitimeze, ba chiar să se reseteze. PNL, care s-a rătăcit și el în lumea iliberală, a părut să încerce să-și convingă electoratul – despre care crede, probabil, că a devenit ultraconservator și antieuropean – că rămas o alternativă la PSD.

Campania pentru referendum a fost prilejul unor derapaje antidemocratice, iar agresivitatea cu care s-a încercat asocierea politicii cu religia și respingerea diferitelor minorități va lăsa urme. Deși electoratul înțelege interesul național altfel decît majoritatea politicienilor, aceștia din urmă nu par dispuși să accepte corecția aplicată atît de categoric la vot. Tentația de a abuza de puterea pe care o au pentru a o conserva este mai mare decît orice rațiune politică.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.