Politica

Omul nou şi omul vechi în politica germană

Loading...

 

De altfel, nici francezii nu stau prea bine. Recent, Emmanuel Macron, el însuşi un om foarte nou în politică, al cărei Olimp nu l-ar fi putut escalada în veci dacă nu reuşea, versatil, să se prezinte ca proaspăt adversar al establishmentului, elogia călduros Germania.

De Ziua Amintirii (dedicată comemorării celor căzuţi în războaiele mondiale, în care germanii i-au ucis pe francezi şi viceversa), preşedintele Franţei s-a hazardat să afirme, ca şi cum ar fi un fapt, că „Germania” şi-ar fi „învins sângeroşii demoni naţionalişti”.

Aşa să fie oare? Pioasa speranţă a liderului Hexagonului fusese şi o fierbinte dorinţă a elitei care a pus bazele Constituţiei germane din 1949. Cu zel neînfrânat a râvnit-o şi cea progresistă, care a ajuns la putere, în Germania, în siajul revoltelor studenţeşti din 1968. Această elită de stânga a schimbat în ultimele decenii faţa naţiunii, refăcând-o după chipul şi asemănarea zeului pacifismului, căruia i se închină mai toate partidele spectrului democratic nemţesc, cu excepţia creştin-socialilor bavarezi şi a unei părţi a creştin-democraţiei Angelei Merkel. Cea din urmă, aflată la final de îndelungată, dar nefericită domnie, în cursul căreia a contribuit esenţial la erodarea democraţiilor şi construcţiei europene, între altele prin deschiderea graniţelor pentru migranţi, ca şi prin intransigenţă, doar aparent raţională, faţă de britanici, a sfârşit prin a ceda. Merkel a acceptat deci să renunţe la şefia partidului ei creştin-democrat, ceea ce ştie că o va costa şi mandatul de cancelară.

Abandonul pare să-i fi eliberat resursele interioare, determinând-o să dea cu tifla mai dezinhibat decât până acum voinţei naţiunii, care a demonstrat în doi ani de scrutine că vrea altă politică, una conservatoare şi naţională. Nu una multilateralist-globalistă, cum a preferat să facă Merkel din 2010 încoace. Izbăvită de nevoia de a modera între diversele facţiuni ale CDU, s-a putut deci dezlănţui în ultima ei cuvântare în Bundestag, rostită ca şefă a CDU şi, simultan, a guvernului federal, spre a ţine un înflăcărat discurs favorizând controversatul Pact ONU pentru migraţie.

E un proiect pe care oficialii germani l-au ţinut mult timp sub obroc, sperând poate ca trecerea lui stăruitoare sub tăcere să păstreze calm poporul şi să facă futile pseudoargumentele necesare întru justificarea lui. Or, cea din urmă a devenit imperioasă şi inevitabilă după problematizarea pactului de către oamenii noi ai politicii germane, populiştii AfD, cărora stângismul cancelarei le-a făcut generos loc să se ivească la dreapta spectrului politic german.

Şi după ce un şir tot mai lung de democraţii liberale, între care ale est-europenilor, ale SUA, Austriei, Elveţiei, ale ţărilor scandinave, Australiei şi Israelului au refuzat, rând pe rând, să-l semneze.

Pentru un text insistent nedezbătut la vârful unei societăţi, ce se mândreşte cu democratica ei cultură a dezbaterii, e uluitor câte cusururi i s-au putut găsi înţelegerii iniţial obstinat ascunse, apoi entuziast susţinute de Merkel şi de progresismul care o aplaudă euforic. Partizanii lui afirmă că acordul nu e obligatoriu. Adversarii au scos în evidenţă cât de uşor e să devină şi cât de des conţine sintagma „ne obligăm să…”. Potrivit adepţilor lui, pactul ar reglementa migraţia într-o manieră utilă. S-a obiectat că această mostră de „soft law”, de lege internaţională „moale”, transformă un fenomen pernicios într-unul chipurile util şi chiar dezirabil, ca prezumtiv „izvor”, culmea, „de prosperitate, inovaţie şi dezvoltare durabilă”. În fine, textul de semnat conţine recomandări care se citesc ca un catalog de revendicări adresate statelor şi liderilor politici şi religioşi de a controla politic presa şi a cenzura orice ar putea determina popoarele să considere că migraţia nu e, exclusiv, o „contribuţie pozitivă”.

Deci, bunăoară, articole precum cel de faţă.

Ce reiese din ardoarea susţinerii de către Merkel a unui asemenea pact? Dar din tardiva aderare la ideea unei iluzorii „armate europene”, obsesia frământându-l pe Macron fără să deranjeze antimilitarista stângă politic corectă, deşi e clar că stimulează dezintegrarea UE? Ce a subîntins contraproductivele poziţii ale cancelarei în chestiunea refugiaţilor, în Brexit şi în contenciosul nuclear iranian, în care a impus politici antiamericane, antibritanice, antiisraeliene?

Cum se explică metamorfoza unei conservatoare ca Merkel, care, în 2010, se alătura omologilor ei francez şi britanic şi declara ”multiculturalismul mort”? Vanitatea şi Obama, care, la finalul mandatului său i-a cerut să preia „conducerea democraţiilor” occidentale? Frica ei de extremişti? Sau de ostracizarea de către lumea ”bună”, ”progresistă”, a cărei vindictă e necruţătoare? Viclenia politică?

Obişnuinţa de a ocupa, tactic, poziţiile adversarului politic spre a-l împiedica să puncteze? Dorinţa unei viitoare sinecuri la ONU? Absenţa duhului autocritic? Impulsul unui egocentric ”după mine potopul”? Sucombarea în faţa  ispitei ideologizării, dăruindu-ne părelnice soluţii simple la probleme dificile într-o lume tot mai complexă şi transformarea ei într-un ”om nou”?

Există şi fenomene înrudite cu automancurtizarea. De pildă raţionalizarea instinctului. Domesticirea care-l converteşte pe şovinul spăşit şi-l determină să-mbrăţişeze poziţii antinaţionaliste, pe militarist să vrea să fie pacifist, iar pe făptaşul prins, să-ncerce să-şi delesteze conştiinţa, devenind pentru o vreme victimă. Să cotizeze, oare, Merkel la ceea ce V. Tismăneanu califica recent drept iluzia romantică a lui Rousseau, „de plăsmuire a unei comunităţi perfecte”?

După dezastrul războaielor pierdute, elita germană ar fi vrut să-şi înnoiască neamul din temelii, dându-i şanse noi cu ajutorul Europei şi în context internaţionalist, realpoliticianist sau, după caz, hipermoralist, pe bază de democraţie naţională. Sau, după caz, fără ea. Nu e clar dacă a reuşit. Clar e că Europei nu-i merge tocmai foarte bine. 

Articol preluat de la Deutsche Welle

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.