Oana Popescu: Severin în spatele lui Iohannis, Năstase în fața lui Cioloș. Arată imaginea fidelă a României de azi

Loading...

Oana Popescu, director și fondator al Centrului GlobalFocus, a comentat la Digi24 ceremonia de preluare de către România a președinției Consiliului UE. Ea a spus că prezența fostului europarlamentar Adrian Severin în spatele președintelui Klaus Iohannis reprezintă o declarație politică, chiar dacă nu a fost spusă de la microfonul la care au fost rostite discursurile.

Oana Popescu a spus că prezența la ceremonie a lui Adrian Severin și Adrian Năstase, ambii condamnați pentru corupție, reprezintă „o declarație politică”. „Ar fi putut să nu participe”, a precizat ea.

Sigur că au ocupat funcții impotrante și au jucat un rol în aderarea României la UE. Dar, dacă ar fi fost responsabili măcar acum, ar fi rămas acasă. Tocmai pentru ca, în momentul în care defilează pe ecrane imaginea politicienilor României de azi, să nu apară și cei pe fruntea cărora scrie sentință cu executare pentru fapte de corupție. Aș spune că e o gafa diplomatică, dacă nu aș ști că MAE, care probabil s-a ocupat cu asta, își știe meseria și atunci bănuiesc că e mai degrabă o declarație politică faptul că Adrian Severin e așezat în spatele președintelui Klaus Iohannis, încât camera îi prinde adesea împreună”, a mai spus fondatorul Centrului GlobalFocus.

„Adrian Năstase este undeva în fața lui Dacian Cioloș. Aceste suprapuneri absolut nenaturale pentru cineva care vine din vestul Europei arată imaginea fidelă a României de azi, imaginea fidelă a unei Românii care a intrat în UE, majoritatea populației își dorește în continuare să fie acolo, dar care are în continuare o fracțiune a clasei politice cu foarte multă putere în momentul de față și care rezonează și în rândurile unei părți a publicului care spune: ‘da, vrem să fim acolo dar vrem, cum spun englezii, să mâncăm prajitura și să o avem în continaure. Nu vrem să renunțăm la obiceiurile noastre și vrem să vă uitați cu indulgență la ele și să nu aplicați aceeași matrice pe care o cosniderăm restrictiva pentru noi’. Deci toate astea sunt o declarație politică, chiar dacă nu e făcută de la microfonul tribunei”, a adăugat Oana Popescu.

Etichete: adrian nastase
Citeste si:  SCANDALUL LEGILOR JUSTITIEI Scenariu: Paradoxal, OUG este data impotriva lui Tariceanu - Politica - Ziarul BURSA
, adrian severin , klaus iohannis , romania presedintie consiliu ue
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  6. Oferte pentru români de muncă în abatoarele din Germania
  7. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  8. E mai bine sa spui ceea ce simti si sa regreti pe moment,decat sa nu o faci si sa regreti o viata…