Politica

Negrescu: Analiza făcută de MAE după plecarea mea arată că totul a fost lăsat în grafic atât pe dimensiunea politică, cât şi logistică

Loading...

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu afirmă, referitor la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, că analiza făcută de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) după plecarea sa arată că totul a fost lăsat în grafic atât pe dimensiunea politică, cât şi logistică. „Chiar în ultima şedinţă de Guvern la care am participat au fost aprobate priorităţile noastre de ţară. Iar pe dimensiunea logistică toate elementele au fost prezentate. Ca dovadă se ocupă de ele aceleaşi persoane ca şi până acum. Important este să respectăm toate practicile europene în materie”, mai spune Negrescu.

Victor Negrescu afirmă, într-o postare pe Facebook, referitor la declaraţiile de presă de la Bruxelles ale preşedintelui Klaus Iohannis, că este surprins că s-au făcut referiri la el, „la anumite declaraţii scoase din context şi la activitatea” sa.

„Pentru clarificări, în declaraţia lui Klaus Iohannis din data de 6 noiembrie (cu trei zile înainte de plecarea din funcţie) când încă eram ministru delegat pentru afaceri europene se menţiona faptul că era foarte mulţumit de activitatea în domeniul afacerilor europene. Pentru cei care sunt pasionaţi de scenarii, am declarat deja că nu am avut întâlniri. Ce s-a spus după este irelevant sau are legătură cu jocuri politice din care nu vreau să fac parte”, scrie Negrescu.

El adaugă că declaraţiile sale exacte privind plecarea din funcţie sunt disponibile.

„Am prezentat şi un raport de activitate detaliat. Nu am solicitat şi nu cred că necesită comentarii sau interpretări suplimentare. Cum am spus deja, mergem înainte. Analiza făcută de MAE după plecarea mea, confirmată prin mai multe comunicate de presă, arată că totul a fost lăsat în grafic atât pe dimensiunea politică cât şi logistică. Chiar în ultima şedinţă de Guvern la care am participat au fost aprobate priorităţile noastre de ţară. Iar pe dimensiunea logistică toate elementele au fost prezentate. Ca dovadă se ocupă de ele aceleaşi persoane ca şi până acum. Important este să respectăm toate practicile europene în materie”, mai spune Negrescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este ”mai optimist” în prezent decât era acum câteva săptămâni în legătură cu pregătirea României pentru a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Iohannis a afirmat că nu doreşte să facă aprecieri despre activitatea fostului ministru Victor Negrescu, dar ”e mult mai bine”. 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat ”optimist”, duminică, în legătură cu preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România.

”Lucrurile se mişcă şi avem şansa”, a spus Iohannis.

Întrebat ce înseamnă că ”lucrurile se mişcă”, şeful statului a precizat că lucrurile se mişcă în domeniul pregătrii practice.

”Rămăseseră câteva chestiuni de logistică, de dotări, chestiuni care trebuie să funcţioneze din prima zi şi mi s-a garantat că aceste lucruri, care au rămas cumva nelămurite, majoritatea au fost deblocate de noul ministru şi lucruri merg într-o direcţie bună”, a spus Klaus Iohannis.

Când i s-a atras atenţia că fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu a făcut referire la acţiuni anti-europene, nu la pregătiri logistice, Iohannis a spus: ”Nu fac aprecieri asupra muncii lui Negrescu, dar e mult mai bine”.

”Lumea înţelege că dorim să avem o preşedinţie de succes, ne ajută, ne sprijină, au preocupări după ce lucrurile au mers cum au mers, aparatul de aici a simţit că încă mai e de lucru până când funcţionează, dar sunt mult mai optimist acum. (…) Am divergenţe în foarte multe domenii cu Guvernul nostru, dar nu în domeniul Afacerilor Europene şi nu în pregătirea preşedinţiei româneşti pentru Consiliul Uniunii Europene. Trebuie să înţelegem cu toţii că, una este lupta politică internă, cu totul alta este preşedinţia pe care dorim să o avem ca una de succes a Consiliului Uniunii Europene şi lucrurile s-au înţeles bine”, a mai spus Iohannis.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.