Politica

Minciuna ca politică de partid şi de stat

Loading...

Nu la recentele dezbateri din Parlamentul European am aflat că Partidul Social Democrat a dus arta minciunii pe cele mai înalte culmi, dar nu e mai puţin evident că audierile de miercuri au servit drept revelator, prin prestaţia Vioricăi Dăncilă şi a câtorva eurodeputaţi ai puterii.

Prestaţie pregătită, în ultima vreme, prin salve repetate de minciuni, aşa cum, într-o bătălie, artileria şi aviaţia pregătesc terenul pentru ofensiva decisivă. Ni s-a spus, spre exemplu, că protestatarii din 10 august au fost „drogaţi” şi că, în vederea acţiunilor lor subversive, contestatarii efectuează stagii de antrenamente în munţi. Ni s-a repetat până la saţietate (din februarie 2017 încoace) că schimbările în legile justiţiei sunt făcute pentru a le pune de acord cu legislaţia europeană şi în respectul nesmintit al directivelor Comisiei de la Veneţia. Cine credeţi că a revocat-o pe Codruţa Kovesi ? Ministrul Toader ? A fost cumva la mijloc o decizie (dubioasă) a Curţii Constituţionale ? Nici vorbă: a destituit-o preşedintele Iohannis. De ce se înverşunează partenerii occidentali să vorbească despre problemele statului de drept în România? Aici sunt (cel puţin) două şcoli de gândire: una susţine că suntem astfel pedepsiţi că organizăm un referendum în favoarea familiei tradiţionale, cealaltă arată cu degetul în special către Olanda, ţară care nu numai că trăieşte în desfrâu, dar mai vrea şi să ne ia cu japca portul Constanţa (teză susţinută, cu acea suficienţă proprie prostiei autentice, de deputatul-mitralieră Rădulescu).

Minciuna ca politică de partid şi de stat 1

Minciuna se poate manifesta pe trei paliere: avem aşadar minciuna individuală, minciuna de partid şi minciuna de stat (iar când partidul se doreşte, precum PSD-ul, partid-stat, minciuna devine politică oficială de stat). Minciuna individuală trebuie să arate devotamentul faţă de cauza partidului: militanţii repetă minciunile de partid dar îşi permit uneori şi anumite manifestări personale. Liderii, desigur, au o mult mai mare libertate în acest sens. Liviu Dragnea, de pildă, are dreptul să spună că e fost pe punctul de a fi suprimat de patru asasini nemiloşi. Femeie cu simţire şi cu imaginaţie, Olguţa Vasilescu a vorbit în cazul ei de doisprezece criminali gata să treacă la fapte. Tot Dragnea este cel care a dezvăluit opiniei publice că tenebroşii conspiratori fac antrenamente în munţi. Minciuna individuală are un rol decisiv în ce priveşte creionarea imaginii publice: de câte ori a avut ocazia, Dragnea a declarat că e sărac şi că nu are niciun fel de bunuri materiale. Preşedintele social-democrat alege întotdeauna momentul oportun când trebuie să se pună în slujba unei cauze nobile – vezi afirmaţia sa, în prag de referendum, că există ţări în care s-a legalizat căsătoria între un om şi un animal.

Minciuna de partid este necesară în situaţiile în care e absolut imperioasă atingerea unui scop. Astfel, PSD a declarat solemn că nu va face campanie pentru referendum dar realitatea dovedeşte, ca să reluăm o vorbă dragă lui Ion Iliescu, că lucrurile stau exact pe dos. PSD se implică vârtos în campanie şi le indică oamenilor ce trebuie să voteze, iar pentru următoarele două zile trebuie să ne aşteptăm la o fraudă electorală de proporţii, făcută la lumina zilei şi în dispreţul oricăror exigenţe ale bunului simţ.

Miercuri, la Strasbourg, Viorica Dăncilă a prezentat un tablou apocaliptic al abuzurilor la care au fost supuşi cetăţenii români de către o justiţie nedreaptă. S-au înregistrat încălcări grave ale drepturilor omului, mii ne nevinovaţi au fost aruncaţi în închisori. Jumătate dintre magistraţi (!) ar fi avut dosare la DNA şi foarte probabil au fost şantajaţi. A mai spus dna Dăncilă că milioane, repet: milioane de români au fost monitorizaţi în anii din urmă de serviciile secrete. O europarlamentară social-democrată, Ţapardel se numeşte, a completat dramaticul bilanţ spunând că e vorba de 50%, hai poate nu 50 dar cel puţin 30% din populaţia României care a fost urmărită şi interceptată. Un alt parlamentar, Dan Nica, şi-a adus şi el obolul la minciuna de partid şi de stat pretinzând că 98% dintre cei trimişi în judecată de procurori ar fi fost achitaţi ! Se pare că omul nu citise corect cifra: era vorba de fapt de 9,8% ! Sau poate că indicaţia de la partid era tocmai să o citească greşit… În fine, altcineva a declarat că votul din decembrie 2016 arată că poporul a vrut să scape de un „sistem odios” şi de o „justiţie politizată” (a vorbi în numele poporului e unul din alibiurile minciunii de partid şi de stat).

Dl. Florea Ioncioaia remarca pertinent, într-o postare pe Facebook, atracţia PSD pentru „minciuna absolută”. S-ar zice, continua domnia-sa, „că un partid care nu mai are niciun fel de doctrină s-a decis să trăiască în ficţiunea cea mai pură. Cu noi, cu tot”. Speră acele doamne şi acei domni care servesc drept releu al minciunilor de partid şi de stat că năzbâtiile pe catre le debitează vor fi credibile ? Da, dar cu o condiţie: să nu existe alte surse de informare şi alte versiuni ale faptelor. De aici, vehementa campanie împotriva parlamentarilor opoziţiei care „defăimează” ţara la Bruxelles şi, fireşte, împotriva ziariştilor şi comentatorilor politici care au alte opinii sau vor să fie pur şi simplu obiectivi. Se vântură tot mai insistent cuvintele „dezinformare”, „denigrare”, cuvinte prin care regimul comunist stigmatiza orice voce contestatară. Regăsim, astfel, fantasma „unanimităţii” (că nu degeaba pesediştii vorbesc în numele poporului), o unanimitate graţie căreia minciuna, oricât de sfruntată, poate trece drept adevăr. Unanimitate, cenzură, ostracizare a oricăror opozanţi – sunt semne, care nu înşeală, ale tentaţiei totalitare. Tentaţie firească în cazul partidului-stat.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.