Meleşcanu la BBC: România doreşte o ieşire ordonată a Regatului Unit din UE şi o relaţie viitoare cât mai apropiată

Loading...

Meleşcanu la BBC: România doreşte o ieşire ordonată a Regatului Unit din UE şi o relaţie viitoare cât mai apropiată

România susţine acordul privind Brexitul încheiat între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, precum şi declaraţia politică privind viitorul cadru al relaţiei lor post-Brexit, dar România are de asemenea în vederea începerea unor negocieri bilaterale cu Regatul Unit, în cadrul parteneriatului strategic existent între cele două ţări, a declarat duminică la postul BBC ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu.

”Considerăm că este esenţial pentru statele membre ale UE să existe un acord de retragere care să permită o ieşire ordonată şi predictibilă a Regatului Unit din Uniunea Europeană”, a subliniat şeful diplomaţiei române, adăugând că din punctul de vedere al României este important în perspectivă ca Regatul Unit să rămână cât mai apropiat posibil de UE.

Întrebat dacă România se pregăteşte pentru eventualitatea unui Brexit fără acord, Meleşcanu a răspuns că România nu priveşte această variantă ca o primă opţiune, dar dacă ea totuşi se va întâmpla va trebui clarificat cum va continua relaţia dintre Regatul Unit şi UE.

”Dacă parlamentul britanic nu va aproba acordul de retragere, va trebui să avem unele consultări cu privire la viziunea britanică despre viitorul relaţiilor dintre Regatul Unit şi UE, ce fel de posibilităţi avem, instituirea de taxe vamale, o zonă de comerţ liber, o piaţa unică, care vor fi relaţiile la capitolul apărare şi securitate”, a explicat ministrul român.

Citeste si:  Armata, tocată în malaxorul luptelor politice. Cine are interesul să distrugă Apărarea Naţională?

El a adăugat în acest context că ”în paralel, intenţia noastră este să începem negocierile bilaterale cu Regatul Unit, pentru că noi avem un parteneriat strategic cu Regatul Unit şi ideea noastră este să încercăm să-l transformăm într-un instrument care să creeze bazele cooperării noastre viitoare în toate domeniile, de la politic, apărare, securitate, chestiuni economice, orice, inclusiv cultura, educaţia şi alte domenii de interes pentru România şi Regatul Unit”.

Întrebat dacă, având în vedere Brexitul, este îngrijorat de soarta celor peste 400.000 români aflaţi în Regatul Unit, ministrul Teodor Meleşcanu a amintit de întrevederea avută cu fostul ministru britanic de externe Boris Johnson, care l-a asigurat că românii nu vor fi afectaţi şi i-a dat în acest sens exemplul medicilor şi asistentelor care au venit din România, Johnson afirmând că dacă aceştia ar părăsi Regatul Unit, atunci sistemul de sănătate al acestei ţări ar suferi o lovitură severă.AGERPRES

Descoperire incredibilă în Prahova: O bombă de aviaţie a fost găsită la Bărcăneşti

O bombă de aviaţie a fost găsită în comuna prahoveană Bărcăneşti, sat Tătărani, iar echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova acţionează pentru asanarea şi ridicarea ei, in…

Revoltător! Sute de apartamente din Capitală au rămas fără căldură, în Ajunul Crăciunului

Sute de bucureşteni tremură de frig apartamente, în acest Ajun de Crăciun, din cauza unei avarii care a dus la oprirea căldurii. Reprezentanţii RADET au explicat, în jurul prânzului, că avaria a fost…

Anunț ANM! Vreme rece şi precipitaţii slabe, în intervalul 24 decembrie 2018 - 6 ianuarie 2019

Vremea se va răci în perioada următoare în majoritatea regiunilor, cele mai reci zile şi nopţi fiind de Crăciun, dar şi în prima săptămână din luna ianuarie 2019, în timp ce la capitolul precipitaţiilor ac…

Citeste si:  Miniştrii de externe spaniol şi rus au criticat politica americană de sancţiuni împotriva Iranului, denunţând
Alertă în Belgia: Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un restaurant din Bruxelles

Un bărbat a tras luni dimineaţă trei focuri de armă către ferestrele unui restaurant din Bruxelles, după care a fugit, a anunţat poliţia locală, potrivit Reuters. În incident, produs în jurul orei locale 10…

Eveniment sportiv caritabil, marţi, în Parcul Lumea Copiilor

Un eveniment sportiv caritabil pentru salvarea vieţii unui băieţel de 6 ani, diagnosticat, la începutul lunii noiembrie, cu neuroblastom şi cu alte două tumori la plămâni, va avea loc marţi, în Parcul Lumea…

Care sunt cele zece vedete internaţionale care s-au remarcat în 2018 prin eforturile de a schimba în bine lumea

Nume celebre, de la cele asociate cu Palatul Buckingham până la vedete de la Bollywood şi Hogwarts, s-au folosit în 2018 de faima de care se bucură pentru a atrage atenţia asupra unor probleme majore la nivel…

Accident spectaculos în Cluj! O cisternă cu motorină s-a răsturnat pe DN 1

O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat luni pe DN1, în localitatea Floreşti, judeţul Cluj, iar circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, anunţă Centrul Infotrafic. Conform sursei citate,…

Vești excelente! 2019 începe cu încă o minivacanţă

Și în 2019 vom avea suficiente zile libere astfel încât să ne bucurăm de vacanţe. Veselia ar putea începe chiar la sfârşitul lui ianuarie, când bugetarii ar putea avea o minivacanţă de cinci zile de Ziua…

Avertisment de ultimă oră de la ANM!  Cod galben de ninsori și viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o nouă atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă, luni, în zona montană înaltă din 21 judeţe, precum, şi o informare meteo de vreme rea…

Citeste si:  Tariceanu va fi audiat saptamana viitoare in comisia SPP
Obiceiuri și superstiții în Ajunul Crăciunului

Vine Crăciunul, însă înainte de ziua în care ne bucurăm de Naşterea Domnului, pe care o sărbătorim cu daruri sub brad şi cu bucate alese, trebuie să trecem de Ajun. Acesta este momentul în care facem…

Tragedie în Biserică, în Ajun de Crăciun. Un preot a fost găsit mort în altar

Nenorocire mare, în Ajun de Crăciun, la Biserica „Maica Precista”, din Piteşti. Un preot a fost găsit mort în altar, în această dimineaţă.  Din păcate, pentru părinte nu s-a mai putut face nimic…

Tragedie în Ajunul Crăciunului, la Constanţa: Trei persoane au murit într-un accident pe DN 2A

Trei persoane au murit, luni, într-un accident rutier produs pe DN 2A, între localităţile Gălbiori şi Crucea, în judeţul Constanţa, după ce două autovehicule s-au lovit frontal, informează un comunicat al…

Astăzi este utima zi de post, înaintea marelui praznic al Nașterii Domnului

Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Domnului. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, această ultima zi din Postului…

Poliția avertizează! Hoții se pot deghiza în colindători şi vă pot fura diverse bunuri

Poliţia Română recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie deosebită persoanelor care vin cu colindul în această perioadă, deoarece răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a oamenilor şi, deghizaţi…

Andronescu: Vom găsi o formulă ca aceia care nu promovează titularizarea să nu mai fie în învăţământ

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că trebuie găsită „o formulă” în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai fie acceptaţi în sistemul de învăţământ,…

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  3. Home page
  4. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  5. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  6. Oferte pentru români de muncă în abatoarele din Germania
  7. Brigitte Năstase, eliminată din Ferma! Vedeta a pierdut duelul cu Otniela
  8. HOROSCOP CHINEZESC 2019 Dragnea, Iohannis și Tăriceanu