Lia Olguţa Vasilescu: O să îi trimit președintelui o copie după cartea mea de identitate

Loading...

Lia Olguţa Vasilescu, propusă succesiv pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, respectiv al Transporturilor, afirmă că, dacă şeful statului doreşte, îi va trimite o copie după cartea sa de identitate, spunând că nu înţelege ce dovadă vrea acesta. „Să nu uităm că am mai fost ministru, să nu uităm că sunt deputat ales în Parlamentul României şi s-ar fi constatat până acum dacă ar fi fost o stare de nelegalitate sau de incompatibilitate (…) Nu am niciun fel de altă calitate decât cea de deputat”, spune Vasilescu.

olguta vasilescu_govro

Sursă foto: gov.ro

„Este exact ceea ce ne aşteptam, a scris ceva ca să nu se spună că nu a dat o motivare, dar nu are nicio legătură cu ceea ce a solicitat CCR. La prima numire pentru funcţia de ministru al Transporturilor vreau să-i amintesc domnului Iohannis că este o funcţie politică şi că şi dumnealui, deşi era profesor de fizică, şi-a dorit să fie la un moment dat, pe vremea USL-ului, vicepremier şi ministru de interne, nefiind poliţist din câte ştiu eu şi nici având altă calificare decât aceea de profesor de fizică. De asemenea, aş vrea să-i amintesc domnului Iohannis că am fost primar, ca şi dumnealui, deci avem aceleaşi competenţe în domeniu, ca să zic aşa, cu diferenţa că am condus totuşi un oraş dublu ca mărime, din această funcţie am putut să gestionez foarte multe lucrări de infrastructură şi de asemenea am avut chiar şi o regie de transport în subordine, dar asta este mai puţin important pentru că, încă o dată, funcţia de ministru este o funcţie politică”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Citeste si:  Trecutul tenebros al lui Dacian Cioloș: cum ar fi debutat, de fapt, pe scena politică

Ea a spus că, în ceea ce priveşte a doua respingere, nu există niciun motiv de nelegalitate sau de incompatibilitate.

„Să nu uităm că am mai fost ministru, să nu uităm că sunt deputat ales în Parlamentul României şi s-ar fi constatat până acum dacă ar fi fost o stare de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sunt cetăţean român cu domiciliul în România aşa cum cere legea, de asemenea nu am niciun fel de condamnare penală (…) El acum cere o dovadă pentru aceste lucruri, nu înţelegem ce dovadă (…), însă aş vrea de asemenea să spun că au mai fost şase miniştri numiţi acum câteva zile de domnul Klaus Iohannis pentru care nu a cerut niciun fel de confirmare suplimentară. Dacă îşi doreşte domnul Iohannis atât de mult, eu o să îi trimit o copie după cartea mea de identitate pentru că văd că serviciile pe care le are în subordine nu au fost în stare să găsească o copie. Nu am niciun fel de altă calitate decât cea de deputat şi după cum ştiţi calitatea de membru al Guvernului este compatibilă cu funcţia de senator sau deputat, doar cu această funcţie”, a mai spus ea.

Citeste si:  Germania după Merkel

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis joi premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care motivează respingerea nominalizărilor de miniştri pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat că răspunsul preşedintelui Klaus Iohannis privind motivele pentru care a refuzat numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării este unul politicianist şi că „vom acţiona în consecinţă”. „În cursul orelor următoare vom lua o decizie, în sensul în care vom stărui în nominalizările făcute şi preşedintele va fi obligat în final să accepte”, a spus Greblă.

Citiți și: Ce spun articolele de lege invocate de Iohannis pentru a refuza numirea lui Laufer, Drăghici și Vasilescu

Etichete: lia olguta vasilescu , PRESEDINTELE KLAUS IOHANNIS , numire ministri , guvernul psd-alde , ministri guvern dancila
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. De ce poartă Nina colanţi?
  3. Home page
  4. Top 15 idei de rochii pentru banchet
  5. E mai bine sa spui ceea ce simti si sa regreti pe moment,decat sa nu o faci si sa regreti o viata…
  6. Top 30 - Vedetele din România care s-au iubit în locuri publice
  7. Jojo, CRBL, Bianca Drăguşanu, Cosmin Seleși, Ruby, Iuliana Luciu și Anca Sigartău printre vedetele care vor participa la cel de-al doilea sezon Asia Express
  8. Anda Ruga beata crita in club