Ion Iliescu, atac la Dragnea: Se impune o acţiune perseverentă pe toate planurile şi pe toate mijloacele împotriva corupţiei

Loading...

„Primul lucru pe care aş vrea să-l amintesc este tocmai punctul de plecare care a fost revoluţia română, PSD-ul fiind partidul care duce mai departe idealurile şi obiectivele revoluţiei din decembrie 1989. 

 

Revoluţia nu a însemnat doar un banal schimb de putere, ci instaurarea democraţiei, promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a unei noi ordini sociale, mai drepte pentru cei mulţi, nu cred că aceste obiective au fost încă realizate în totalitate, încât să le scoatem de pe ordinea noastră de zi. 

 

Se impune o clarificare ideologică permanentă, clarificare care să permită reintegrarea acestor teme care au stat la apariţia partidului nostru. 

 

Este momentul reafirmării opţiunii de stânga a partidului, al reafirmării valorilor democraţiei româneşti. Să consolidam acest partid, care s-a născut din istoria noastră, din eforturile noastre, din trăirile noastre, suferinţele şi victoriile noastre. Ceea ce cer acum tinerii sunt cerinţe fireşti. De ce s-a renunţat la ele?,” a declarat Iliescu, conform DCNews.

 

Citeste si:  Un deputat PSD a relatat pe Facebook că a fost ameninţat de trei bărbaţi chiar în Secţia de Poliţie 1 şi îi cere măsuri lui Carmen Dan / Internauţii i-au scris că politica PSD de favorizare a infractorilor e de vină / Reacţia Poliţiei Capitalei

Fostul preşedinte a subliniat cât de importantă este lupta anticorupţie pentru statul de drept: „O tendinţă periculoasă o reprezintă tentaţia unora de a substitui soluţiile la problemele sociale cu măsuri punitive, în loc să întărim dimensiunea socială a statului. Se impune o acţiune perseverentă pe toate planurile şi pe toate mijloacele împotriva corupţiei, fenomen care subminează autoritatea.”

 

Totodată, Ion Iliescu a declarat: „Sondajele de opinie arată că partidele politice sunt la cote joase de încredere. Reconstrucţia încrederii în factorul politic trebuie să fie o prioritate pentru PSD.”

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. BĂTAIE între vedete! Umilință TOTALĂ pentru BIANCA DRĂGUȘANU: A fost dată AFARĂ cu forța
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Anevoiosul Drum al Elefantului a început! 18 vedete în cursa Asia Express
  6. Caru cu vedete: Nicole Scherzinger, in stare de SOC! Hackerii i-au spart telefonul si au publicat un clip intim cu Hamilton; Cu totul la vedere! Kim Kardashian, într-un outfit extrem de sexy pe covorul roşu; Reacția lui Trăistariu, după ce Ester Peony a câștigat Eurovision România;
  7. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  8. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna