Gigi Becali vrea să revină în politică și ar vrea să se alieze cu Băsescu

Loading...

Becali a fost europarlamentar între iunie 2009 și decembrie 2012. De asemenea, a făcut parte din Parlamentul României între 2012 și 2013, până când a fost condamnat la închisoare. De asemenea, omul de afaceri a făcut parte și din Partidul Noua Generație.

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB vrea acum să se reapuce de politică şi susține că a făcut primul pas în acest sens.

„M-am întâlnit şi cu preşedintele PMP, Eugen Tomac, la Teleferic, acolo la munte. I-am zis că vreau să mă întâlnesc cu Traian Băsescu, să unim toate forţele astea de opoziţie. Am uitat tot răul, gata. Mi-aş dori să mă întâlnesc cu el, că Băsescu e om deştept. Eu ţin minte doar atunci când m-a sunat la pauza meciului cu Valencia şi m-a invitat la preşedinţie. A fost o onoare pentru mine”, a spus Gigi Becali, pentru Romaniatv.net

Potrivit Mediafax, Becali îl ataca pe Liviu Dragnea, la începutul lunii decembrie 2018.

„În Centenar dacă nu spunem adevărul când să-l spunem? În Centenar spunem adevărul. Şi ştiţi care este adevărul? Adevărul este că noi din punct de vedere al nivelului de trai suntem ultima ţară din Europa. Adevărul este că tot timpul avem probleme cu UE şi ne atenţionează despre lucrurile pe care le facem cu justiţia. Dacă vorbim de Centenar noi la ora asta ţara românească este acaparată de mafie cu cel mai mare gangster în fruntea ei: marele gangster Dragnea Liviu. Şi dacă noi sărbătorim şi îi permitem unui gangster să distrugă o ţară în Centenar atunci noi suntem nişte găini şi nu mai vrem să fim noi demni. Care demnitate? Dacă suntem ultimii în Europa la toate? Care-i demnitatea? Dacă noi avem un gangster pe care nimeni nu poate să-l dea jos din statul român şi distruge ţara. Pe omul acesta chiar nu poate nimeni să-l oprească”, a precizat Gigi Becali, conform sursei citate.

Gigi Becali a fost implicat într-un scandal cu fostul ginere al lui Traian Băsescu, Bogdan Ionescu, poreclit „Syda”, cu care s-a certat într-un restaurant, tot în Poiana Brașov.

„Dacă mai face vreo declaraţie, îi rup o ureche. Pai ce, el e om să-l bat? El e un copil faţă de mine. Am vorbit cu el şi i-am zis că o să-l iert. Eu nu mă duc la biserică şi după mă bat cu oamenii. Sigur, zic că îi rup o ureche aşa ca la copii. Să stea şi părinţii lui liniştiţi că eu nu mă răzbun pe el. Eu nu sunt omul care să ţină minte răul”, a mai adăugat Becali.

Syda: „Locul lui e la ospiciu’. Ia amploare scandalul dintre Gigi Becali și fostul soț al Elenei Băsescu

Citeste si:  UE critică învestitura lui Nicolas Maduro în funcţia de preşedinte al Venezuelei şi situaţia politică din ţară

Citește și Să te machiezi și să-ți cari soțul în brațe. Cum arată viața Loredanei Popa, femeia care nu cedează în fața maladiei Huntington, boala de care suferă bărbatul ei


 

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  6. Oferte pentru români de muncă în abatoarele din Germania
  7. E mai bine sa spui ceea ce simti si sa regreti pe moment,decat sa nu o faci si sa regreti o viata…
  8. Nadina Zisu îţi aduce în fiecare dimineaţă ştiri mondene la Observator