Politica

Firea, vehementă la adresa lui Dragnea: i-a cerut să recunoască o întâlnire cu primarii de sectoare în care s-ar fi discutat despre desființarea Primăriei București

Loading...

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni seara, că se aștepta la mai multă ”bărbăție politică” din partea liderului PSD, Liviu Dragnea și să recunoască faptul că s-ar fi întâlnit cu mai mulți primari de sector cărora le-ar fi spus că Guvernul pregătește un OUG pentru a transfera o serie de atribuții de primăria generală la sectoare. ”Consider că este un abuz de putere al domnului Dragnea. Îi cer să aibă bărbăția politică să recunoască că această întâlnire a avut loc fără primarul general”, a declarat Firea. Dragnea a calificat, luni, drept „enormități” acuzațiile Gabrielei Firea, lansate sâmbătă seara, privind intenția șefului PSD de a face, prin OUG, orașe cele șase sectoare ale Capitalei. „Fiind o enormitate, nu comentez enormități”, a spus Dragnea.

  • Declarațiile nu au fost clarificate de dl Dragnea, dimpotrivă, au fost trimise în derizoriu. Mă așteptam la mai multă bărbăție politică. Ii transmit un sfat domnului Dragnea, de regulă când se iau măsuri foarte dure în sensul tăierii bugetului, în sensul modificării legii, populația trebuie întrebată. Bucureștenii trebuie întrebați dacă sunt de acord să fragmenteze patrimoniul. Dacă sectoarele sunt dezvoltate diferit, nu e vina primarului general.
  • Avem într-adevăr sectoare subdezvoltate și sectoare dezvoltate, dar acesta este meritul primarilor de sectoare. A venit acum la o întâlnire cu câțiva primari de sector fără primarul general și fără consultare publică, consider că este un abuz de putere al domnului Dragnea. Îi cer să aibă bărbăția politică să recunoască că această întâlnire a avut loc fără primarul general.
  • Rolul primarului general nu este unul decorativ, așa cum dorește să-l transforme domnul Dragnea.
  • Aș vrea să răspundă domnul Dragnea cum poate să împartă aceste atribuții generale către primăriile de sector. Va avea fiecare sector în parte o instituție care va face transportul în interiorul fiecărui sector? Vom avea pentru sectorul 1 câteva autobuze și tramvaie? Ce vom face cu rețeaua de termoficare? Sunt servicii publice integrate care nu se pot desprinde. Numai o minte care nu mai are nimic comun cu realitatea poate gândi astfel. Cetățenii trebuie să spună dacă sunt de acord să împartă Bucureștiul în șase orășele mai mici, ca în Beirut. Dar acolo a fost un război. A fost și la noi un război și nu ne-am dat seama?
  • Unii colegi sunt acum de acord cu această aberație juridică și neconstituțională. Nu poți să-i urăști atât de mult pe bucureșteni încât să-i desparți, în sectoarele 1, 2, 3, 4, 5 și 6.
  • Tensiunea politică și conflictul politic spulberă orice acțiune. Eu sper că Guvernul României nu va adopta OUG-ul anunțat de domnul Dragnea la întâlnirea cu primarii de sectoare, rupând bugetul Capitalei, patrimoniul și despărțindu-i pe oameni. Pe acest sistem nici un echilibru administrativ nu mai poate să funcționeze și Constituția este călcate în picioare. Suntem într-o situație gravă.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă seara, la România TV, că liderul PSD Liviu Dragnea vrea să o ”anihileze” şi că intenţionează să fie adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru desfiinţarea Primăriei Capitalei, iar sectoarele să devină unităţi administrativ-teritoriale, transmite News.ro. Firea a spus că în urmă cu câteva zile Dragnea a avut o întâlnire cu primarii de sectoare, în afară de Robert Negoiţă, cărora le-a spus că Firea va fi înlăturată de la conducerea organizaţiilor PSD Ilfov şi Bucureşti şi că va fi dată această OUG, iar Gabriela Firea va rămâne doar primar general onorific.

(Sursa Foto: InquamPhotos / George Călin)

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.