EXPERȚI

Loading...

Impunitatea și corupția politică, care reprezintă principalul inamic al democrației, generează consecințe economice, sociale și impact negativ asupra supremației legii.

Aceste fenomene pot fi combătute doar prin unificarea eforturilor societății civile, a presei independente, dar și a reprezentanților partidelor politice, făcând abstracție de orientări. Opiniile au fost formulate în cadrul unei conferințe internaționale, organizate la Chișinău de către Transparency International Moldova. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai societății civile din Moldova și din alte 14 state, dar și șapte partide din nouă invitate, transmite IPN.

Potrivit directorului executiv TI – Moldova, Lilia Carasciuc, corupția politică reprezintă un abuz pentru a menține puterea sau pentru a o consolida. Acest fenomen se bazează pe două principii: divizează și conduce. Atunci când acest fenomen persistă, societatea este scindată și manipulată, atenția publică este sustrasă de la problemele reale, prin prezentarea unor agende false. Referindu-se la o formă de corupției politică, Lilia Carasciuc a dat exemplul unui grup de interese care a obținut 1/5 din voturi în cadrul alegerilor, iar pe parcursul a câțiva ani obțin și dețin controlul asupra Parlamentului. Directorul TI – Moldova a mai spus că migrația politică este fără precedent, iar în discuțiile private mulți „migranți politici” o spun că au fost forțați să o facă. Iar acest grup de interese, pentru că nu se bucură de suportul din partea publicului, a decis să modifice sistemul electoral, în pofida tuturor expertizelor societății civile, dar și a recomandărilor Comisiei de la Veneția. Alte exemple menționate se referă la frauda bancară, la „laundromatul” rusesc, invalidarea alegerilor în capitală, împiedicarea a două referendumuri etc.

Citeste si:  Șoc în politica românească. A murit în această dimineață

Miklos Marschall, ex-vicedirectorul executiv al Transparency International, a menționat că fenomenul corupției politice subminează temelia oricărei democrații. Subminează încrederea între cetățeni, dar și a cetățenilor pentru stat. Și mai grav, în opinia sa, este că subminează tranziția pașnică de la o guvernare la alta.

Agnieszka Gmys-Wiktor, reprezentant National Endowment for Democracy, instituție care oferă suport mass-mediei independente și promovează programe cu accent pe drepturile omului, a menționat că programele legate de responsabilizare și transparență sunt o prioritate. „Corupția și lipsa de transparență reprezintă amenințări majore pentru orice democrație”, a declarat Agnieszka Gmys-Wiktor. Potrivit ei, situația din Republica Moldova este complicată, deoarece activiștii anticorupție, jurnaliștii de investigație activează într-un mediu ostil. Fenomenul corupției rămâne în continuare o problemă majoră a țării, conform sondajelor. În pofida acestor provocări și dificultăți, atât societatea civilă, cât și jurnaliștii de investigație, și-au dezvoltat rezistența pentru a putea să-și desfășoare activitatea, iar acest eveniment vine să contribuie la consolidarea schimbului de experiență între reprezentanții societății civile din Moldova și experții din cele 14 țări, prezenți la eveniment. De asemenea, este o oportunitate și pentru partidele politice participante să elaboreze o strategie comună de combatere a corupției la nivel politic.

Citeste si:  Reprezentanți de la ALDE Neamț, la evenimente în Brașov și București pe tema egalității de șanse și aleșilor locali tineri - Ziar Piatra-Neamt

Într-un mesaj video prezentat la conferință, europarlamentarul Petras Auštrevičius a declarat că niciodată nu este târziu să lupți împotriva corupției, deoarece aceasta este un inamic al unui sistem politic și duce la scăderea nivelului de încredere, generează incertitudini și împiedică dezvoltarea social-economică. „Eu sper că noua coaliție de guvernământ din Republica Moldova își va asuma acest angajament ca o sarcină importantă, ca o prioritate pentru politica din Republica Moldova. Nu există un viitor împreună cu corupția pentru că, mai devreme sau mai târziu, țara va arăta regres, iar imaginea la nivel internațional va fi distrusă. Din aceste considerente noi, în Europa, dedicăm foarte mult timp combaterii corupției”, a mai spus Petras Auštrevičius.

Conferința internațională cu genericul: „Unificăm eforturile împotriva impunității și corupției politice” este organizată cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy.

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. De ce poartă Nina colanţi?
  3. Top 15 idei de rochii pentru banchet
  4. Home page
  5. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  6. Jojo, CRBL, Bianca Drăguşanu, Cosmin Seleși, Ruby, Iuliana Luciu și Anca Sigartău printre vedetele care vor participa la cel de-al doilea sezon Asia Express
  7. Cele mai provocatoare ţinute de la VIVA! Party 2019. Vedetele s-au întrecut în ţinute fabuloase
  8. Anda Ruga beata crita in club