Politica

Eșec la referendum

Loading...

Lumea politică se divide și mai puternic după ce referendumul pentru redefinirea familiei nu a întrunit cvorumul necesar pentru validarea rezultatului. Coaliția pentru Familie aruncă vina pe implicarea PSD-ului, votul lui Ludovic Orban provoacă scandal în interiorul PNL, în timp ce partidele care au boicotat de la bun început referendumul își culeg acum roadele.

La solicitarea reporterilor Ziua de Cluj, liderii politici locali au comentat rezultatul referendumului. Opiniile sunt împărțite, însă un lucru este acceptat în unanimitate: partidele vechi au pierdut, în timp ce partidele noi câștigă.

Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, spune că a fost la vot, deși crede că prevederile codului civil acoperă problema din punct de vedere legal. Totuși, liderul PNL Cluj susține că a făcut ce i-a dictat conștiința și apără dreptul lui Ludovic Orban de a face același lucru, în ciudat controverselor pe care poziția sa le-a creat în interiorul partidului.

“Referendumul nu a fost altceva decât un exercițiu democratic și în același timp exercitarea unor drepturi prevăzute în constituție, care arată foarte clar că suveranitatea unui popor se exercită prin organele sale alese și prin referendum. Partidul Național Liberal nu are ce să își reproșeze în această ecuație, în condițiile în care la nivelul conducerii centrale și nu numai a fost foarte clar că fiecare lider poate vota conform propriei conștiințe. Nu cred că i se poate imputa ceva președintelui Ludovic Orban”, spune Daniel Buda.

“Nimeni nu mă poate trage la răspundere pentru că mi-am exercitat dreptul la vot, că am votat conform propriei mele conștiințe și am pus ștampila pe “DA”, chiar dacă, în opinia mea, prevederile din codul civil pe care le-am redactat împreună cu colegii mei ar fi fost acoperitoare pentru astfel de situații”, transmite liderul PNL Cluj.

“Vorba multă, sărăcia omului”: aceasta este opinia eurodeputatului PNL în ceea ce privește discuțiile de după referendum și îi îndeamnă pe politicienii de la conducere să își îndrepte atenția spre marile probleme ale românilor.

“Cred că trebuie să ieșim din această retorică a referendumului și ar trebui să ne apucăm de treabă, pentru că România are nevoie de investiții serioase, de bani europeni și din păcate trece viața pe lângă România și nu se face nimic cetățeni. Aici e marea problemă”, adaugă politicianul.

Horia Nasra, președinte interimar al PSD Cluj, s-a prezentat la vot, iar acum se consolează cu certurile din interiorul PNL, provocate de referendumul pe care partidul aflat la conducere l-a organizat. 

“În ultimele două săptămâni, agenda publică ne-a fost ocupată şi de tema propusă de Referendum, o temă dezbătută în mai toate statele din Uniunea Europeană. Dezbaterea a fost bună, drepturile, libertăţile civile şi tradiţiile noastre sunt în egală măsură importante. Parţial, acest scrutin a schiţat gradul de secularizare al societăţii româneşti. Adevărul este undeva pe la mijloc. Cu siguranţă PNL (are de pierdut de pe urma eșecului referendumului – n.red.). Nu poţi juca alba-neagra cu un referendum. De altfel, scandalul din PNL început aseară este elocvent”, susține Nasra.

Referendumul, care s-a bucurat de mare atenție în mass-media și pe rețelele de socializare, este redus acum de liderii politici la un simplu “exercițiu”:

“PSD a informat cetăţenii cu privire la participarea la referendum, primul demers de acest tip venit din societatea civilă. A fost un exerciţiu democratic în care fiecare putea să voteze DA sau NU. Am fost la vot, iar ca o concluzie, despre rezultatul referendumului, despre DA sau NU, doar gândul lui Lucian Blaga îl am: „Un simbol îşi are evidenţa sa. Un simbol care are nevoie de argumente nu e valabil”, afirmă Horia Nasra.

Uniunea Salvați România se declară cea mai câștigată dintre puterile politice de pe urma referendumului. O spun atât ei, cât și voci din celelalte partide.

„Politica românească este pe drumul cel mai bun de a depăși niște tipare care au fost create de și în beneficiul partidelor care au condus România în ultimii 28 de ani. Viața politică se schimbă deja, cu sau fără această temă secundară. Chiar absența masivă de la vot arată că nu aceasta este tema centrală care îi preocupă pe români în acest moment. Pentru USR, referendumul a fost un câștig în mai multe privințe. În primul rând, noii membrii au avut ocazia să se implice în monitorizarea unui scrutin național, iar acest lucru este un câștig de experiență foarte valoros, ca test pentru alegerile care vor urma în 2019-2020. Apoi, am avut ocazia, a câta oară, să arătăm relația bună pe care USR o are cu organizațiile societății civile. Și, nu în ultimul rând, USR a arătat că unitatea unui partid nu constă doar în orientarea doctrinară, ci mai ales în consecvența cu care se menține pe pozițiile exprimate”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ președintele interimar USR Cluj, Christian Schuster.

Partidele „vechi” au pierdut teren din cauza inconsecvenței lor, a manipulării propriului electorat, iar dezinteresul românilor pentru subiectul susținut public de liderii politici arată eșecul organizării, mai adaugă liderul USR Cluj:

„De pierdut au pierdut partidele vechi, în totalitatea lor, tocmai prin inconsecvența lor, prin manipularea electoratului propriu, a partenerilor sociali, și probabil inclusiv a celor din Coaliția pentru familie. A organiza un referendum din poziția de guvernare, pe o temă pe care o susții public, și a nu aduna decât 20% dintre alegători la urne este semnul unul eșec de organizare, a degringoladei interne”.

„Nu am fost la vot, considerând acest exercițiu unul inutil, în condițiile în care cea mai mare parte a populației nu a fost expusă niciun moment la o dezbatere reală pe acest subiect, în care să îi fie prezentate argumente pro și contra într-un cadru organizat și deschis dialogului”, spune Christian Schuster.

Csoma Botond, președintele UDMR Cluj, susține că, personal, s-a opus referendumului încă din Parlament și și-a menținut poziția, alegând varianta boicotului. „Eu am avut o altă poziție decât cea adoptată de partid. A fost un vot în Consiliul Național Permanent, iar eu am votat altfel decât ceea ce a ieșit, eu am votat pentru boicot. În Camera Deputaților când a fost pentru prima oară acest subiect, înainte să intre în senat am fost printre puținii deputați care am votat împotrivă. Nu puteam să am o altă poziție, ar fi fost neprincipial, inconsecvent din partea mea să am o altă poziție acum, așa că, alături de câțiva colegi, am fost pentru boicot. Alți colegi au fost pentru participare și pentru îndemnarea maghiarilor să voteze “DA”. Până la urmă a fost un compromis, iar poziția oficială a UDMR-ului a fost pentru participare, însă a îndemnat fiecare cetățean să voteze după propria conștiință. UDMR Cluj a urmat linia partidului și am îndemnat cetățenii să meargă la vot, dar având în vedere propria opțiune în Parlament și o chestiune de conștiință, eu nu am fost la vot”, declară liderul UDMR Cluj.

Botond susține, la rândul său, că noile partide, cele poziționate împotriva referendumului, vor avea de câștigat, iar celelalte ar trebui să înțeleagă mesajul transmis de prezența scăzută la urne.

“Cred că partidele noi, care nu au sprijinit această idee a referendumului, vor avea de câștigat. Aici mă refer la USR și Cioloș, Demos nu cred. Nu știu exact cât vor avea de câștigat, dar cu siguranță vor avea, datorită poziționării lor împotrivă. Celelalte partide cred că vor pierde pe acest subiect, mai ales că nu s-au prezentat la vot alegătorii, această prezență scăzută de 20% transmite un mesaj”, conchide politicianul.

Reprezentanții ALDE Cluj, Steluța Cătăniciu, și PMP Cluj, Cristian Lungu, nu au putut fi contactați până la ora publicării articolului. 

UPDATE:

Președintele PMP Cluj, Cristian Lungu, a răspuns solicitării de a comenta rezultatul referendumului. Astfel, politicianul care s-a declarat în repetate rânduri susținător al familiei tradiționale spune că întreaga responsabilitate pentru eșecul referendumului aparține partidului aflat la conducere, care a încercat să joace în două tabere.

„Cred că PSD-ul, în acest moment, și-a dat ultima suflare din punct de vedere politic. Responsabilitatea întotdeauna aparține partidului de guvernare, care a cheltuit 48 de milioane de euro pentru nimic. PSD a jucat la ambele capete, pentru că este cunoscut faptul că nu și-a îndemnat susținătorii să iasă la vot, la presiunile socialiștilor europeni. Au încercat, pe de o parte, să câștige populația mai tradițională a României și în același timp, să se pună bine și cu cei de la Bruxelles. PSD-ul cu siguranță a pierdut, oarecum ALDE nu s-a lipit foarte mult de acest demers, de aceea probabil va trece neobservat”, susține liderul PMP Cluj. 

Senatorul PMP este de părere că persoanele care au fost la vot au făcut-o ca urmare a valorilor personale, de creștini și declară că a votat PENTRU revizuirea Constituției, așa cum a promis. „Am observat că acei 20% care au ieșit la Referendum, practic au ieșit pentru ei înșiși. Ei sunt creștini conservatori. Eu am fost la vot și am votat „DA” pentru redefinirea familiei.”

Prezenţa la vot la închiderea urnelor, după două zile de scrutin, în cadrul referendumului pentru familie a fost de 20,41%, conform Biroului Electoral Central (BEC). Drept urmare, referendumul nu a atins pragul pentru validare de 30% dintre cei aflaţi pe listele electorale permanente.

Potrivit datelor BEC, din 18.278.496 alegători înscrişi pe listele permanente, s-au prezentat la referendumul din weekend-ul trecut 3.731.704, reprezentând 20,41%.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.