Politica

Drumurile judeţene prind „culoare politică”

Loading...

* „Punem asfalt între o reşedinţă de comună şi un sat, ca să facem trecerea peste dealuri la câţiva comercianţi care se duc cu brânză la Roman, iar alte localităţi, care sunt mari, nu beneficiază de aceste credite de angajament, şi nici de urgentarea proiectelor respective”, a declarat consilierul judeţean Vasile Cotiugă

Proiectul de hotărâre privind aprobarea unui credit de angajament în vederea efectuării unor cheltuieli de investiţii pe drumul judeţean DJ 208N, în perioada 2019-2020, a fost dezbătut intens în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Judeţean de ieri, proiectul fiind considerat unul „de culoare politică”, acesta fiind votat în cele din urmă, odată cu amendamentele aduse.

Conform raportului de specialitate, pentru finanţarea obiectivului de investiţii – Drum Judeţean DJ 208N – Lespezi (intersecţie DJ 208) – Vânători, km.1+000+6+720, cuprins în Master Planul drumurilor judeţene şi comunale al judeţului Iaşi, este necesară suma de 11.888,73 mii lei, durata de execuţie fiind de 9 luni.

Nota de fundamentare cuprinde modernizarea drumului judeţean DJ 208G: Kogălniceni — Oboroceni — intersecţie DJ 280D, drumul judeţean DJ 280D: Intersecţie DN 28A (Ruginoasa) — Heleşteni, drumul judeţean DJ 208N: Lespezi (intersecţie DJ 208) — Vânători, şi drumul judeţean DJ 249D – intersecţie DJ 249E — Moreni — Prisăcani — Măcăreşti — Grozeşti — intersecţie DJ 244F.

Întârzieri „din raţiuni pur politice”

Potrivit consilierului judeţean liberal Romeo Vatră, prin angajamentele de credit luate pentru drumurile care au proiectele tehnice definitivate, se face o eroare de strategie. Deciziile vizavi de drumurile care au prioritate ar trebui să se ia pe baza unor analize foarte clare, din perspectiva acestuia. „Aşa cum am spus şi la dezbaterea privind ordinea de zi, considerăm că a face acum un credit de angajament pentru nişte drumuri care au proiecte tehnice definitivate, când într-o săptămână, două urmează să fie definitivate proiectele tehnice la toate drumurile din Master Plan, mi se pare o eroare de strategie. Ar fi corect pentru dezvoltarea echilibrată a judeţului Iaşi să aşteptăm ca aceste proiecte să fie definitivate, aprobate şi verificate, şi abia după aceea să se ia nişte decizii, pe baza unor analize foarte clare, de a se stabili pentru ce drumuri avem noi resurse să le putem începe”, a declarat consilierul judeţean Romeo Vatră.

Pe de altă parte, liderul grupului PSD din CJ Iaşi, Cristian Stanciu, consideră că cei din opoziţie tergiversează demararea lucrărilor din raţiuni pur politice. „În ciuda explicaţiilor şi discuţiilor care au avut loc la întrunirea cu liderii de grup din cadrul Consiliului Judeţean, se pare că domnul Vatră insistă pe această idee de a prioritiza, analiza, întârzia demararea acestor lucrări. Mai avem un an şi jumătate de mandat, avem atâtea studii de fezabilitate finalizate, când vor veni iar cei de la Curtea de Conturi, pentru că vor veni, până la sfârşitul anului, şi vor vedea că nu am început lucrările. Eu înţeleg că există o anumită nemulţumire, dar trebuie să le ducem la capăt, odată ce au fost abordate”, a declarat consilierul Cristian Stanciu.

Asfalt pentru „câţiva comercianţi care se duc cu brânză la Roman”

Cristian Stanciu a ţinut să precizeze şi că observă o opoziţie foarte fermă din partea celor de la PNL atunci când au de-a face cu proiecte importante pentru judeţul Iaşi, precum cele care vizează drumurile judeţene, parcurile tehnologice sau Aeroportul Iaşi. „Îl contrazic pe domnul Stanciu. Grupul PNL din CJ a votat tot timpul proiecte ce ţin de parcurile industriale, a votat şi proiectele ce vizau dezvoltarea Aeroportului Iaşi şi, de asemenea, a votat pentru drumurile judeţene. Însă, în situaţia de faţă, ne dorim o altă abordare, nu spunem că aceste drumuri nu ar trebui făcute, ci că ar trebui să stabilim, în funcţie de ce posibilităţi financiare avem acum, care sunt drumurile cele mai importante la care să demarăm lucrările”, a declarat consilierul judeţean din partea PNL, Marius Dangă.

Şi Vasile Cotiugă, consilier judeţean PNL, este de părere că sunt alte comune ce ar trebui să aibă prioritate, care, potrivit consilierului, nu beneficiază nici de credite de angajament, şi nici de urgentarea altor proiecte. „Sunt alte comune, care sunt foarte mari, şi care nu sunt legate la drumurile naţionale. A spus domnul Stanciu că au o anumită culoare drumurile de acolo. Da, au, iar la anul vor avea altă culoare, însă nu contează asta, acolo sunt oameni care vor asfalt – şi la Româneşti, şi la Andrieşeni sau Mădârjac. Iar noi punem asfalt între o reşedinţă de comună şi un sat, ca să facem trecerea peste dealuri la câţiva comercianţi care se duc cu brânză la Roman, iar altele, care sunt mari, nu beneficiază de aceste credite de angajament, şi nici de urgentarea proiectelor respective. Putem face drumuri judeţene peste tot, absolut, dar haideţi să nu le facem peste dealuri, peste văi, doar de dragul de a fi drumuri judeţene pe acolo”, a declarat consilierul judeţean din partea PNL, Vasile Cotiugă. Florentina SANDU

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.