Politica

Donald Tusk şi nevoia de a fi salvaţi

Loading...

Printre aceştia s-au aflat oficialii statului român, cum este normal, şi o adunătură de penali, cum nu este normal. Nu are sens să dau nume pentru că sunt sigur că toţi cititorii acestui ziar i-au remarcat ieri, indignaţi, atât pe micile ecrane, cât şi circulând pe internet.

Momentul de maximă efervescenţă a fost discursul lui Donald Tusk. Un polonez care s-a făcut remarcat de foarte multe ori pe arena politică europeană. Un polonez care a deţinut funcţia de prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014 şi care a reuşit să facă din Polonia unul dintre statele europene care nu au resimţit criza din 2008 şi care a cunoscut progresul pe baza fondurilor europene. Un polonez care deţine funcţia de Preşedinte al Consiliului European din 2014. Şi de ieri, un polonez iubit de jumătate dintre cetăţenii României.

Discursul lui Tusk a fost foarte bine primit. Românii s-au entuziasmat de faptul că un înalt oficial european a transmis un mesaj de susţinere, un mesaj încărcat cu foarte multă emoţie şi simboluri, în limba lor naţională. Seara de 10 ianuarie 2019 a fost categoric marcată de acest discurs. Internetul românesc a fost invadat de mesaje de mulţumire şi de susţinere faţă de de Preşedintele Consiliului European. Donald Tusk dacă ar fi candidat astăzi la orice funcţie din interiorul statului român ar fi câştigat în stilul în care a câştigat Ion Iliescu alegerile din 1992. Întrebarea pe care mi-o pun este cum a ajuns Donald Tusk de la un oficial al Uniunii Europene la cel mai iubit polonez din România?

În istoria recentă am observat că societatea românească a arătat de foarte multe ori că aşteaptă lideri mesianici, uneori străini, care să îi salveze. Alegerea cu o majoritate covârşitoare a lui Ion Iliescu în 1992, susţinerea Regelui Mihai din 1996, surpriza populistă a lui Vadim Tudor din 2000, susţinerea acordată Preşedintelui Traian Băsescu în 2009, susţinerea lui Raed Arafat în 2012, mobilizarea masivă pentru alegerea lui Klaus Iohannis, susţinerea guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş. Toate aceste moment ne arată că societatea îşi doreşte, de foarte multe ori, un lider carismatic care să lupte împotriva neregulilor pe care ea le identifică în decursul anilor. Asta cred că s-a întâmplat aseară după discursul lui Tusk.

România astăzi se află într-o groapă istorică. Din punctul meu de vedere, avem parte de cel mai slab guvern şi de cel mai slab parlament de după 1989. Partidul Social Democrat a reuşit să aducă instituţiile statului la cel mai mic nivel de încredere al României Moderne. Iar atunci când propriul popor nu mai are încredere în instituţiile care ar trebuii să îl reprezinte, societatea per ansamblu are o problemă.

Dragnea, Dăncilă, Grindeanu, Tudose, Tăriceanu, Hunor, Iordache, Rădulescu, Andronescu, Pop, Vasilescu, Stănescu, Manda, Popa şi lista continuă, sunt cei care ţin capul de afiş astăzi în politica românească. După ce i-au analizat unul câte unul, românii au decis că nu ar mai trebui să îi reprezinte. Dosarele de corupţie au devenit elemente de identificare comună pentru aceşti indivizi, la un loc cu incompetenţa şi incultura. Toate acesta au dus la o ruptură în societate, ruptură care se accentuează zilnic, atât timp cât astfel de personaje vor continua să existe în fruntea celor mai importante instituţii ale democraţiei româneşti.

Poate Donald Tusk va hotărî să se retragă în politica românească. Nu cred în lideri mesianici, dar mi-aş dori acest lucru în speranţa că un astfel de exemplu de bune practici se va multiplica către următoarele generaţii.

Dacă puterea executivă nu funcţionează, te adresezi puterii legislative. Dacă puterea legislativă nu funcţionează, te adresezi puterii judecătoreşti. Dacă niciuna dintre aceste 3 nu funcţionează, mimându-se doar separaţia puterilor, atunci te adresezi lui Dumnezeu. Iar deseori în politică Dumnezeu poartă costum, zâmbeşte frumos, are bun simţ şi vorbeşte corect.

Românii, astăzi, nu cer imposibilul de la reprezentaţii lor. Ce doar să nu fure, să facă lucrări de calitate şi să nu îi mai facă de râs. Iar Donald Tusk, aseară, a reuşit să „îndeplinească” toate aceste funcţii cu ajutorul unui singur discurs.

De ani buni România nu mai are lideri. Iar acest lucru este foarte periculos pentru evoluţia democraţiei. Migraţia masivă a atras cu sine şi acei oameni care pot mişca masele, care pot livra discursuri optimiste, care pot respecta angajamente, care pot vorbi corect limba română. Tragedia pe care o trăim astăzi este că nu mai avem un far după care să ne ghidăm. Iar Dăncilă este exact tiparul care înrăutăţeşte starea în care ne aflăm cu o putere uluitoare. În acest climat vom avea un popor care va urî politica, un popor care se va urî pe sine şi se va considera inferior celorlalte popoare. Pentru că în democraţie spunem că politicienii sunt oglinda societăţii. Când te uiţi la cuplul Dragnea-Dăncilă, dacă ai ceva putere cognitivă, este imposibil să te regăseşti.

Vom căuta în continuare modele. Poate Donald Tusk va hotărî să se retragă în politica românească. Nu cred în lideri mesianici, dar mi-aş dori acest lucru în speranţa că un astfel de exemplu de bune practici se va multiplica către următoarele generaţii. Un astfel de model ar mai creşte optimismul unei societăţii aflate la ananghie.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.