Politica

Doliu în politica românească. Un apreciat deputat a murit

Loading...

Doliu în politica românească. Un apreciat deputat a murit

Fostul parlamentar brăilean Viorel Balcan s-a stins, luni, din viață, la vârsta de 65 de ani.

Anunțul a fost făcut de deputatul Vasile Varga.

„Cu puțin timp în urmă am aflat vestea că bunul și vechiul meu prieten Viorel Balcan a încetat din viață! Cuvintele sunt de prisos și nu pot cuprinde durerea pe care o simt. Sunt consternat!

Dumnezeu să te odihnească în pace, Viorel!”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Vasile Varga, potrivit obiectivbr.ro.

Familia lui Viorel Balcan a anunțat marți că trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Sf. Nicolae, iar înmormântarea va avea loc joi, 22.11.2018.

Viorel Balcan a fost cunoscut în Brăila cel mai mult pentru activitatea sa ca parlamentar. În perioada 2000 – 2004 acesta a fost senator PDSR (Partidul Democrației Sociale din România – până în iunie 2001), dar și PSD (din iunie 2001). În perioada 2008-2012 acesta a activat ca deputat PSD (până în martie 2010), PDL (din martie 2010 până în septembrie 2012), iar ulterior PNL (din septembrie 2012 până la finalul mandatului).

Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, acesta s-a născut 26.01.1953, în municipiul Târgovişte, județul Dâmboviţa, era căsătorit și avea un copil.

În 1978 a absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate, Drumuri, Poduri, Bucureşti; în 2004 a obținut masteratul în cadrul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi.

Ca activitate profesională: între 1978-1983 a fost şef staţie drumuri Târgu Bujor – DJDP Galaţi; 1983-1985 – şef formaţie la DJDP Brăila; 1985-1988 – şef adjunct la S.G.M., municipiu Brăila; 1988-1996 – Director la DJDP Brăila; 1996 – Prefect al Jud. Brăila; 1996-2000 – director la R.A. Drumuri şi Poduri Brăila; 2000-2004 – senator în parlamentul României; 2004-2008 – Administrator unic la S.C. Drumuri, Poduri Brăila.

În ceea ce privește funcțiile politice, între 1995-1996 a fost membru PDSR; 1996-2004 – preşedinte al organizaţiei judeţene a (PDSR) PSD; 2004-2008 – vicepreşedinte la organizaţia Municipală PSD;

Balcan a fost și vicepreşedinte al Asociaţiei Profesionale Drumuri, Poduri din România, dar și Prefect al județului Brăila în 1996.

Angela Merkel vrea gata declarația politică privind Brexitul în cel mult 48 de ore

Angela Merkel a amenințat că nu mai face summit Brexit dacă negocierile nu se încheie în 48 de ore.

Cancelarul Germaniei a transmis prin diplomații săi de la Bruxelles că nu este dispusă să negocieze…

Mircea Drăghici: Avizele de mediu sunt cele care au dus înapoi România în timp

Deputatul Mircea Drăghici, nominalizat de PSD pentru funcţia de ministru al Transporturilor, întrebat miercuri din ce cauză România a reuşit să realizeze atât de puţini kilometri de autostradă, a replicat că…

„Șoferul părea că nu reacționează, nu a frânat”. Accidentul a luat viața unui tânăr cuplu

Doi tineri din Marea Britanie, care formau un cuplu, au murit într-un accident de mașină provocat de alcool. Aceștia se întorceau de la prima întâlnire, unde au consumat vin și cocktail-uri, conform…

Și-a pierdut dreptul de a conduce la 49 de minute după ce obținuse permisul

Un începător a rămas fără permisul de conducere la 49 de minute după ce a luat examenul auto. Incidentul a avut loc în Germania.

Tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost oprit la Hemer. Acesta mai era cu 4…

Și-a pierdut dreptul de a conduce la 49 de minute după ce obținuse permisul

Un începător a rămas fără permisul de conducere la 49 de minute după ce a luat examenul auto. Incidentul a avut loc în Germania.

Tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost oprit la Hemer. Acesta mai era cu 4…

Accident TERIBIL în Constanța. Două femei şi o fetiţă de 3 ani au fost ucise de şoferul unui bolid Mercedes

Două femei au decedat la faţa locului şi un copil de trei ani a murit în drum spre spital în urma unui accident rutier produs miercuri seara, în care au fost implicate trei autoturisme, pe raza oraşului Ovidiu, in…

Un mire a spus „Da” cu un glonț înfipt în umăr

Un mire indian a spus „Da” în ciuda faptului că a fost împușcat în drumul spre nunta sa. Conform BBC, nunta urma să aibă loc în Delhi.

După câteva ore de operație, tânărul de 25 de ani s-a întors la…

Efectul Ghosn la Renault - Nissan

Situaţie de criză la Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi după arestarea lui  Carlos Ghosn. Şeful alianţei a fost reţinut în Japonia pentru că a raportat venituri mai mici decât în realitate în…

Prognoza METEO pentru 22, 23, 24 și 25 noiembrie 2018: Ninsori

Vremea se va ameliora ca aspect, deși în prima parte a zilei în jumătatea estică a teritoriului se vor semnala precipitații mixte slabe, iar în sud ninsori. Vântul va sufla moderat spre tare în sud-estul extrem…

Ministrul justiției israelian consideră planul de pace al lui Trump „o pierdere de timp”

Planul preşedintelui american Donald Trump de pace între israelieni şi palestinieni, aşteptat de mai multe luni, este o ‘pierdere de timp’, a declarat miercuri ministrul justiţiei israelian Ayelet Shaked, relatează…

Este oficial: Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, nominalizaţi la Dezvoltare şi la Transporturi
Doliu în politica românească. Un apreciat deputat a murit 1 Galerie Foto Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, în şedinţa de astăzi, 21 noiembrie, propunerile de miniştri pentru Dezvoltare şi Transporturi. Aşa cum era de aşteptat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, cu rang…

Declarațiile lui Dodon despre limba rusă și NATO, aplaudate de deputații ruși

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susţinut miercuri un discurs de la tribuna Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, deputaţii ruşi primind cu aplauze declaraţii ale acestuia cu privire la faptul că…

 Tudorel Toader: Olguţa Vasilescu nu mai poate fi refuzată de Iohannis

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost invitat la şedinţa Comitetului Executiv al PSD pentru a lămuri situaţia juridică a miniştrilor respinşi de către preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit lui Tudorel…

VIDEO Ce decizie a luat Robert De Niro, după 21 de căsătorie

Momente dificile pentru marele actor american Robert De Niro. Vedeta în vârstă de 75 de ani s-a despărţit de soţia sa, Grace Hightower, o fostă stewardesă de (63 de ani, după 21 de ani de căsnicie, potrivit…

Dragnea, despre prezenţa lui Toader la CExN: Să ne spună care e calea de urmat în această situaţie inedită

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că l-a rugat pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să vină la Comitetul Executiv Naţional al PSD pentru a spune care este calea de urmat în cazul refuzului pr…

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.