Politica

de-clic(k)/ atelier. deschis Arta fericită (II)

Loading...

Noul posibil concept de artă revoluționară – două linii de elaborare: ca artă auto-instrumentalizată (incluzînd deci conceptul de autonomie a artei); ca artă radi(c)ală, radial‑radicală (care adică schimbă nu numai formele, care vizează nu numai destinatarul, ținta, deci care nu acționează doar „frontal“, în aval și unidirecțional, ci și în amonte și radial, de jur-împrejur și infra, vizînd și practicile și instituțiile; momentul Mai ’68 la Beaux-Arts).

Nu trebuie să abandonăm și să criticăm instrumentalizarea artei, ci doar instrumentalizarea ei din afară. Arta poate fi (și trebuie) instrumentalizată, dar numai de către artistul însuși, care se pune la dispoziție, se pune în serviciu, se oferă, dar ca autonom și suveran.

Arta politică, arta în acest nou sens revoluționară, constituie însuși principiul și idealul artei, arta reușită și împlinită, arta fericită mai mult decît „artă a fericirii“, adică nu numai estetic, ci și „estezic“, adică somato-existențial.

Arta autonom-instrumentalizată, suveran-subordonată, care slujește, care servește dar fără a se aservi. Cînd artistul însuși înțelege să dea curs liniilor de productivitate în primul rînd socială, creînd la propriu colective. Din proprie inițiativă. Abia în acest sens este artistul suveran, iar arta sa, autonomă. Autonomie de subordonare și de instrumentalizare. Arta politică devine revoluționară creînd colective de acțiune.

Recuperare-resemantizare a conceptului fals burghez, mai degrabă îmburghezit, de autonomie  a artei: autonomie de instrumentalizare, de post-hetero- sau alo-instrumentalizare.

Prin auto-instrumentalizare, artele sînt egalizate, „imanentizate“, toate artele devin „minore“ și „aplicate“, adică „nivelate în jos“, cum se plîng elitiștii, ratînd (cu intenție sau fără) tocmai semnificația operațională, „tehnică” a elitismului în artă. Arta politică e artă aplicată, fiind în același timp performativ-unică (doar „documentabilă“) și minor-multiplicabilă (implicit, structural de-valorizată). E suspectă, periculoasă politic, pentru că bruiază piața și propagă imanență, non-transcendență. Model „rău“, periculos.

Arta marțială (muscular vorbind). In­troduc Elsa Dorlin, Se défendre. Une philosophie de la violence (Zone-La Découverte, Paris, 2017). Arta politică ca auto-apărare, ca o creștere și cultivare a „capacității de autoapărare“. Arta politic-revoluționară ca o „capacitate de autoapărare“ civilă, de meta- sau infra-apărare față de minciuna-ficțiune-„artă“ politică. „Etici marțiale ale sinelui.“

Și, esențial pentru elaborarea conceptului de „estezică“ și de artă revoluționar-fericită ca act perfomativ finalizat – „guvernarea corpurilor“ (post-Foucault) care intervine la nivelul mușchilor: „obiectul artei de a guverna este influxul nervos, contracția musculară, tensiunea [încordarea] corpului kinetic, descărcarea fluidelor hormonale“ (p. 15).

Post-Foucault: corpul nefericit al dresajului – corpul fericit al reacției politice, ca artă politică de a răspunde pentru a nu rămîne nefericiți, unhappy, neterminați, neisprăviți. Doar „reactivi“, doar în „reacțiune“.

Perspectivă „feministă“: „Autoapărarea nu este așadar un mijloc în vederea unui scop […], ea politizează corpurile, fără mediere, fără delegare, fără reprezentare“
(p. 80).

Desenul, practica desenului și a artei politice revoluționare politizează, adică subiectivează implicit corpul, integrînd atît individul scindat, alienat, cît și individul în colective de acțiune, de „reacție“ (nu de „reacțiune“) rapidă. Asta e arta politică fericită, ca (posibilă) artă existențială și politică (de auto-guvernare) a fericirii, ca practică a fericirii.

„Autoapărare ofensivă“, „trup ofensiv“ – ESTEZICA: „libertatea de a dispune de propria persoană“, de „propriul trup“. ESTEZICA este o „filozofie marțială“ (p. 130), o perspectivă feministă, adică „femi­nin-mas­culină“, musculară. Auto-controlul, controlul suveran asupra cuplului motor încordare-relaxare. Deleuze, Spinoza: „Noi nici nu știm ce poate un corp“. Filozofie materialistă.

De la Estetică la „Estezică. Estetică și ESTEZICĂ: a te simți bine prin artă (în artă și prin artă în lume), adică nu numai a răspunde (a fi „pasiv-agresiv“), ci a provoca să ți se răspundă (cenzura), a practica arta kynică, filozofic-cinică, a provocării performative a adevărului (parresia).

Nu trebuie să suferim, nu trebuie să ne fie rușine să ne simțim bine, să ne placă, să ne placă plăcerea. Trebuie să ne fie rușine doar de plăcerile pasive, de plăcerea-relaxare, de plăcerea-posesie, adică de plăcerea-plăcere (hedonistă). Revalorificare a plăcerii ca activitate, împotriva plăcerilor-posesie, pasivitate. Nietzsche. Plăcerea ca echilibru meta-stabil (Simondon) re­laxare-în­cordare. Numai arta o poate readuce. Rolul actual al artei. TEZĂ.

ESTEZICĂ: a te simți bine „în propriul trup“, dar nu prin linia designului, ci prin aceea, generică, a desenului, dar care devine însă design politico-existențial. Corp unificat, integrat și interior, și exterior (colective sau „asamblaje“), producător de acțiuni finalizate, deci provocator de prezență. FERICIRE.

ESTEZICA: a te simți bine în acțiune, în spațiu, împreună cu alții. A te în-scrie liber în spațiu, a-ți înscrie liber corpul în spațiu, a scrie liber spațiul cu propriul corp, a reface legătura genetică dintre corp și spațiu (corpul scrie, prin în-scrierea lui, spațiu). Coregrafie.

De aici, presiunea performativă asupra tuturor artelor, inclusiv asupra celei mai sedentar-abstrase precum scrisul, literatura. Dar și performativul trebuie să evolueze.

Arta devine igienă, „diet-etică“ (Alex Leo Șerban), artă de a trăi (bine). A face artă politică, revoluționară, ca să ne simțim bine împreună.

Arta devine SPORT, dublu sport, mai multe sporturi deodată, reunite, olimpiadă-spartakiadă (război de pace), combinație imposibilă de „sport de luptă“ sau „de contact“ și de sport de echipă (rugby?).

Perspectivă proprioceptivă, corp individual reunificat și corp colectiv: corp politic.

Adevărata ergonomie, adevăratul design existențial.

Concepte care trebuie recuperate.

Re-apropriere, dez-alienare, re-subiectivare atît a „naturii“ („fizicului“), cît și a „culturii“ („metafizicului“), atît a corpului (individual-colectiv), cît și a conceptelor furate despre el.

Mai ’68.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.