Politica

CUTREMUR pe scena politică! Un fost ministru e acuzat de ABUZURI SEXUALE (FOTO)

Loading...

Acuzaţii grave la adresa unui fost ministru din Norvegia. Svein Ludvigsen a fost pus sub acuzare pentru că ar fi abuzat sexual trei azilanţi.
Anchetatorii susţin că acesta a abuzat de poziţia sa de guvernator regional şi că a profitat de situaţia vulnerabilă a azilanţilor pentru a-i abuza sexual.

Cei trei sunt adulţi, dar mult mai tineri decât Ludvigsen, în vârstă de 72 de ani, iar unul dintre ei suferă de o dizabilitate intelectuală, relatează news.ro citând The Guardian.
Abuzurile ar fi fost comise în casa fostului ministru, precum şi în hoteluri şi chiar la biroul său de guvernator din Tromso, între 2011 şi 2017.

Svein Ludvigsen, care a fost arestat la începutul acestui an şi eliberat după cinci săptămâni, a negat acuzaţiile.

CUTREMUR pe scena politică! Un fost ministru e acuzat de ABUZURI SEXUALE (FOTO) 1

(Foto: captură Youtube)

Înainte de a deveni guvernator regional, el a fost ministru al industriei pescuitului între 2001 şi 2005.
 

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.