Cum justifică autorităţile chineze politica represivă dusă împotriva uigurilor din Xinjiang

Loading...

Timp îndelungat, Guvernul chinez a dezminţit informaţiile precum că ar recurge la detenţii arbitrare şi practici de „reeducare“ politică în Xinjiang, fapte denunţate de occidentali şi ONG-uri.

Acum recunoaşte însă arestările în masă şi supravegherea populaţiei uigure, justificând aceste acte în numele prevenirii atacurilor extremiste.

Într-un interviu publicat marţi de agenţia China Nouă, Shohrat Zakir, numărul doi din Xinjiang al Partidului Comunist Chinez, afirmă că aceste măsuri dau roade, împiedicând de 21 de luni încoace producerea vreunui atac sângeros de către separatişti sau islamişti.

„Elevii“ semnează „un angajament educativ“, scopul fiind de a primi „o formare accelerată la faţa locului“, explică el.

Aceşti elevi învaţă, între altele, limba chineză, Constituţia Chinei şi dreptul, precizează el.

„Datorită acestei instruiri profesionale, majoritatea elevilor sunt capabili să reflecteze la greşelile lor şi să vadă clar esenţa şi latura nefastă a terorismului şi extremismului religios“, susţine oficialul chinez.

Potrivit unor organizaţii de apărare a drepturilor omului şi unor foşti deţinuţi, condiţiile materiale din aceste tabere sunt deplorabile, iar abuzurile fizice şi psihologice sunt practici curente.

Citeste si:  EXCLUSIV! Scandal monstru în PSD! Dragnea pus la zid! Motivul real pentru care a demisionat Victor Negrescu! Detalii neștiute ies la lumină (SURSE)

Într-un efort de contracarare a criticilor, autorităţile chineze duc o campanie în care explică în termeni pozitivi şi elogioşi politicile aplicate în Xinjiang.

Marţi seara, postul public China Central Television a difuzat un reportaj de 20 de minute realizat în interiorul unei tabere de formare profesională din oraşul Hotan, situat în sudul Xinjiang.

Zeci de elevi îmbrăcaţi în uniforme şcoale sunt prezentaţi stând în bănci şi învăţând chineza şi dreptul. În alte imagini, unii elevi apar într-o uzină sau într-o bucătărie, fie lucrând cu maşini de cusut, fie gătind ceva.

„Dacă nu aş fi studiat aici, nu mi-aş fi putut imagina că există atâtea consecinţe. Aş fi continuat să-i urmez pe extremiştii religioşi pe drumul crimei“, spune o tânără în reportajul difuzat de CCTV.

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Nadina Zisu îţi aduce în fiecare dimineaţă ştiri mondene la Observator
  6. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  7. Asia Express 2019 începe azi! Câți bani ia câștigătorul competiției - Stiri Mondene
  8. Cum iti promovezi clipurile de pe YouTube