Politica

Cum a ratat Iohannis prima zi a Consiliului European

Loading...

 De dumincă până marţi, preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat la Roma, într-o vizită de stat. Marţi seara, după întâlnirea cu românii din Italia, Klaus şi Carmen Iohannis au plecat spre Napoli, la invitaţia părţii italiene. Miercuri dimineaţă, şeful statului a fost primit de primarul din Napoli, care i-a înmânat drapelul oraşului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Aşa ar fi trebuit să se încheie vizita lui Iohannis în „Cizmă“. Miercuri la amiază, preşedintele Iohannis urma să decoleze de la Napoli cu destinaţia Bruxelles, unde îl aşteptau două reuniuni politice importante: Consiliul European şi şedinţa PPE, familie politică europeană din care face parte PNL, deci şi Iohannis.

Numai că preşedintele şi-a prelungit şederea în sudul Italiei. Klaus Iohannis a vizitat, împreuna cu soţia sa, parcul arheologic din Pompei, oraş şters de pe hartă la începutul mileniului I după o erupţie a vulcanului Vezuviu. Administraţia Parcului a postat pe Facebook imagini cu preşedintele îmbrăcat lejer, de vară, alături de soţia sa. Administraţia Prezidenţială „a omis“ să comunice şi această vizită de relaxare. 

Cum a ratat Iohannis prima zi a Consiliului European 1

În timp ce Iohannis se afla la poalele Vezuviului, la Bruxelles se discuta despre viitorul UE. Miercuri, la ora 16.00, a avut loc summitul Partidului Popular European (PPE), unde au fost anunţaţi candidaţii înscrişi pentru şefia Comisiei Europene. La întâlnire au participat şefi de stat şi de guvern care fac parte din această familie politică. Iohannis a lipsit, deşi PPE (formaţiune dominată de Angela Merkel) e favorit să câştige alegerile europarlamentare, deci urmaşul lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene va fi tot un membru PPE. România a fost reprezentată la reuniunea popularilor europeni de Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL şi purtător de cuvânt al PPE.

După reuniunea PPE, şeful statului urma să participe la primele lucrări ale Consiliului European, summit desfăşurat pe două zile: miercuri seara şi joi dimineaţă. Miercuri, fotoliul pe care trebuia să se aşeze Iohannis a rămas liber. 

LASĂ DE ÎNŢELES CĂ NU O ACCEPTĂ PE FLOREA LA DNA
Preşedintele şi-a făcut apariţia abia joi dimineaţă, când  a stat de vorbă cu jurnaliştii.  

Şeful statului a lăsat să se înţeleagă că, la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), nu va accepta propunerea făcută de  ministrul Justiţiei, mai exact procuroarea Adina Florea. „România nu poate să facă paşi înapoi în lupta anticorupţie. Îmi doresc o luptă anticorupţie serioasă. DNA are nevoie de o persoană independentă pentru că e o luptă grea. Apar probleme grave în felul în care se aplică procedurile (privind propunerea ministrului Justiţiei ca Adina Florea să preia şefia DNA – n.r.)”, a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European.

Preşedintele a vorbit şi despre ordonanţa de urgenţă care a modificat legile Justiţiei.  „Această ordonanţă este foarte îngrijorătoare. Aici avem chiar mai multe lucruri de discutat şi n-aş vrea să intru în multe detalii, o să o fac când ajungem cu toţii acasă, dar câteva idei merită menţionate. Bunăoară, pensionarea magistraţilor – este o chestiune pe care eu am semnalat-o, am solicitat Parlamentului o reluare a discuţiei, o reevaluare, n-au făcut-o, ca după aceea ministrul Justiţiei să vină, netransparent, fără consultări publice, să schimbe aceste articole, dar măcar dacă le-ar fi schimbat în sensul să fi rezolvat problema, nu a rezolvat nimic, pur şi simplu le-a amânat. Lumea se aşteaptă, şi pe bună dreptate, ca legiferarea să se facă într-un mod transparent, după consultări, şi ţinând cont şi de opiniile sistemului, or se vede că această coaliţie PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii… nu este calea bună, nu este calea care va duce la pace socială şi nici măcar nu va rezolva probleme din Justiţie“, a explicat Klaus Iohannis. ;

Adina Florea şi-a pregătit o funcţie de rezervă
La câteva ore de la avertizarea emisă de Klaus Iohannis privind o eventuală numire a Adinei Florea la şefia DNA, Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat programarea candidaţilor la susţinerea interviului pentru funcţii de procurori simpli sau de procurori-şefi în cadrul secţiei  speciale care investighează infracţiunile de justiţie. Printre candidaţi se numără chiar Adina Florea, aceasta înscriindu-se pentru o funcţie de procuror simplu. Interviul va avea loc vineri, 19 octombrie, la sediul CSM. Aşadar, Adina Florea a candidat pentru un job de rezervă în cazul în care Iohannis o refuză la DNA.

Nici Dragnea nu s-a obosit să meargă la Bruxelles
Nu doar PPE şi-a stabilit candidaţii pentru şefia Comisiei Europene în absenţa României, ci şi rivalii lor, socialiştii.  PSD nu a trimis pe nimeni la Bruxelles, miercuri, la reuniunea Partidului Socialiştilor Europeni (PES) în cadrul căreia au fost stabiliţi candidaţii partidului la funcţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene: Frans Timmermans (actualul prim-vicepreşedintele Comisiei Europene) şi Maroš Šefcovic (actualul vicepreşedinte al Comisiei). Timmermans a criticat guvernarea PSD chiar în plenul Parlamentului European, în timp ce Šefcovic susţine că absorbţia fondurilor europene trebuie corelată cu respectarea statului de drept, fapt ce ar afecta din plin România.

Cel care a remarcat iniţial absenţa PSD de la întâlnirea socialiştilor europeni a fost jurnalistul Dan Alexe, corespondentul Radio Europa Liberă la Bruxelles. ”România, care ar fi trebuit să domine şi să conducă reuniunea nici nu a fost prezentă. De frică şi ruşine, probabil. Ce să discute Dăncilă cu înspăimântătorul Timmermans care o întreabă în şase limbi de ce ucide justiţia? Ce să vorbească Dragnea cu belgianul Elio Di Rupo, homosexual declarat?”, a scris Dan Alexe pe Facebook.

CORINA CREŢU A SPĂLAT RUŞINEA PSD
Absenţa liderilor PSD de la Bruxelles este cu atât mai importantă cu cât partidul condus de Liviu Dragnea este unul dintre cele mai importante din PES, dacă ţinem cont de numărul de europarlamentari. Singurul social-democrat la prezenţa reuniunii PES a fost Corina Creţu, însă nu ca lider PSD, ci din postura de comisar european. Niciun europarlamentar PSD nu a răspuns la telefon pentru a explica absenţa partidului de la şedinţa PES. 


 

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.