Cristian Diaconescu pune degetul pe rană: DNA mi se pare, în acest moment, extrem de vulnerabil – PSnews

Loading...

Fostul ministru al Justiției din perioada Guvernului Năstase, Cristian Diaconescu, a comentat în exclusivitate pentru PSNEWS numirea noului procuror interimar al DNA, în persoana lui Călin Nistor.

Concret: confruntat cu noua situație din cadrul instituției condusă până nu demult de Laura Codruța Kovesi, fostul ministru al justiției a precizat:

” DNA mi se pare, în acest moment extrem de vulnerabil, pentru că este clar că acolo sunt convulsii care în mod clar îi afectează activitatea. Acest tip de luptă politică grefată pe o dezorganizare internă. Ambele sunt evidente și slăbesc până la minimum capacitatea unei instituții cum este DNA de a-și desfășura activitatea. În al doilea rând, are reverberații în întreg sistemul judiciar. Conflictul de la DNA se regăsește în foarte multe instituții.”

Bănuiți că domnul Nistor ar fi, cumva, compromis politic?

”Nu, nu-l cunosc. Dar faptul că există astfel de evoluții, un fost interimar care consideră că sunt probleme care o fac pe doamna (Jurma – n.r.) să renunțe la o prelungire de interimat, nimic extrem de angajant, deci nici minimal nu mai dorește să-și continue activitatea pe o perioadă limitată de timp, arată că acolo sunt tensiuni foarte mari. Pentru cel care și-a asumat (Călin Nistor- n.r.)  este un semnal meritoriu. Dar este vorba de întregul context și modul în care oscilează cu candidatura pentru titularizare la DNA în egală măsură ridică foarte mari semne de întrebare”, a susținut acesta.

Citeste si:  UE a aprobat acordul pentru BREXIT. Precizările MAE pentru românii care muncesc în Regat

Cristian Diaconescu nu vrut să comenteze decizia lui Augustin Lazăr de a nu desemna un procuror interimar, însă consideră că este de neînțeles propunerea Adinei Florea pentru funcția de procuror-șef al DNA după ce a fost respinsă prima oară.

”Ministrul Justitiei a înaintat o propunere respinsă de președinte, respinsă de CSM și,în mod de absolut neînțeles, reiterată de domnul ministru. Din acest punct de vedere, o parte a blocajului este, evident, acțiunea politică pe care o desfășoară acțiunea politică. Mai sunt și anumite discuții devenite publice din anumite structuri ale DNA. Toate aceste elemente crează o stare de confuzie care, după cum spuneam, reverberează în întreg sistemul judiciar.”

În încheiere, fostul ministru al Justiției observă cum juridicul devine din ce în ce mai influențat de politic, dând drept exemplu Consiliul Superior al Magistraturii și anumite hotărâri luate în ultima perioadă:

”În acest moment văd că, treptat, chiar prin interpretarea unor decizii CCR, din păcate, avizele care se dau în CSM lasă indiferenți vectorii politici, ceea ce este o dezvoltare extrem de periculoasă. Principalul argument când România a devenit membru UE, în legătură cu funcționarea statului de drept, a fost separarea politicului de Justiție. Lipsa de autoritate a CSM-ului în fața politicului poate afecta dezvoltarea sistemului judiciar pe termen lung”

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  3. Home page
  4. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  5. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  6. Oferte pentru români de muncă în abatoarele din Germania
  7. Brigitte Năstase, eliminată din Ferma! Vedeta a pierdut duelul cu Otniela
  8. HOROSCOP CHINEZESC 2019 Dragnea, Iohannis și Tăriceanu