Cioloș: ”Se naște în România o nouă formă de democrație”

Loading...

Dacian Cioloș și-a exprimat punctul de vedere după invalidarea referendumuluui.

Dacian Cioloș a declarat la România TV:

”Românii au dat o lecție de democrație. Rezultatul nu are legătură cu căsătoria tradițională ci de o reacție față de politizarea refendumului a partidelor politice, încercând să dezbine românii.

Eu cred că a câștigat democrația. Se naște în România o nouă formă de democrație în care referendumul nu mai poate fi folosit ca instrument manipulator. Nu mă consider un învingător.

Asistăm încă o dată la falimentul unui mod de a face politică. Cei care au încercat să exploateze credinţa simplă a oamenilor, cei care au vrut să transforme Biserica în unealtă de propagandă, cei care au împrăştiat ură şi minciuni în societate doar pentru a câştiga din asta capital politic primesc azi un răspuns clar şi usturător din partea oamenilor. Este evident că vremea acestor politicieni şi baroni ai politicii apune definitiv şi că locul lor trebuie luat de oameni noi, cinstiţi, pricepuţi şi curajoşi, al căror scop unic în viaţa politică este să servească interesul şi bunăstarea cetăţenilor. Vine vremea respectului şi a demnităţii, vine vremea în care climatul de ură și de intoleranţă, discuțiile despre ieșirea din Europa și jignirile aduse românilor din partea unor oameni politici corupţi trebuie să înceteze.

Citeste si:  PSD ar putea face plângere împotriva lui Iohannis pentru nerevocarea lui Lazăr

Nu stiu ce putea sa faca mai mult PSD decat ceea ce au facut. Și-au lipit clar o etichetă pe acest referendum. Pur și simplu prin faptul au amenințat cu acest referendum. PSD și-a asumat acest referendum. Liderii PSD, de mai multe ori au amenințat cu acest referendum, că vor arăta ei ce vor românii, iar românii susțin politica PSD. Îmi imaginez că dacă ar fi trecut de 30% vedeam liderii PSD lăudându-se că cei care au votat susțin politica PSD.

Din punctul meu de vedere, cei care sunt convins că au semnat pentru referendum cu bună credință, crezând în acele valori, din păcate au fost prinși în capcana politică.

Mă bucur că societatea românească nu rămâne dezbinată. Familia din România și chiar familia tradițională are nevoie de politici publice car să îi ajute să aibă locuri de muncă și o viață mai bună.

Din punctul meu de vedere intenția a fost de a dezbina România și românii. Este important să întelegem că lucrurile importante nu se stabilesc în altă afara țării”, spus fostul premier Dacian Cioloș.

Citeste si:  Băsescu, despre vizita lui Dăncilă în țările arabe: „Bietul premier merge și el pe unde mai este primit”
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. BĂTAIE între vedete! Umilință TOTALĂ pentru BIANCA DRĂGUȘANU: A fost dată AFARĂ cu forța
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Anevoiosul Drum al Elefantului a început! 18 vedete în cursa Asia Express
  6. Caru cu vedete: Nicole Scherzinger, in stare de SOC! Hackerii i-au spart telefonul si au publicat un clip intim cu Hamilton; Cu totul la vedere! Kim Kardashian, într-un outfit extrem de sexy pe covorul roşu; Reacția lui Trăistariu, după ce Ester Peony a câștigat Eurovision România;
  7. E cea mai proasta perioada a muzicii romanesti de pana acum, si nu vad nicio luminita la capatul tunelului !
  8. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!