Politica

Cine sunt experţii Comisiei de la Veneţia care au desfiinţat legile PSD

Loading...

După ce a lucrat 38 de ani în Consiliul Europei, instituţie dedicată democraţiei şi drepturilor omului, italianul Gianni Buquicchio a preluat, în 2009, preşedinţia Comisiei de la Veneţia, fiind reales în funcţia de conducere atât în 2011, cât şi în 2013 şi 2015. Buquicchio a participat la crearea mai multor cadre legale europene, tratate internaţionale şi recomandări, fiind, printre altele, consultant legislativ al Consiliului Europei şi reponsabilul pentru conferinţele Ministerelor de Justiţie Europene. În 2013, Gianni Buquicchio a primit de la Universitatea din Bucureşti titlul de Doctor Honoris Causa, iar în 2015, aceeaşi distincţie i-a fost acordată şi de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Al doilea om în conducerea Comisiei de la Veneţia este prim-vicepreşedinta islandeză Herdis Thorgeirsdóttir. Aceasta a studiat psihologie în Marseille şi jurnalism în Londra, obţinând, totodată, diplomă de licenţă în ştiinţe politice şi drept la două universităţi din Islanda. Herdís Thorgeirsdóttir este doctor în drept şi, din 2009, preşedintele Asociaţiei Europene a Femeilor Avocate.

Filiera Curţilor Constituţionale

La fel ca toate instituţiile internaţionale, Comisia de la Veneţia este împărţită şi în ea în subcomisii şi departamente, acoperind, astfel, toate ariile importante în materie juridică: drept constituţional, drept internaţional, protecţia minorităţilor, drepturile omului. Forul internaţional pune la dispoziţie pentru consultare doi sau trei experţi din fiecare stat membru.

Astfel, Austria aduce în Comisie doi judecători ai Curţii Constituţionale Austriece şi un profesor de drept de la Universitatea din Linz, Franţa vine cu doi membrii ai Curţii Constituţionale franceze, iar Germania atât cu un fost, cât şi cu un actual judecător ai Curţii Constituţionale Federale. Din Marea Britanie, reprezentanţi în Comisia de la Veneţia sunt un profesor de drept de la Oxford şi un avocat al Consiliului Reginei, din Spania un profesor de drept constituţional de la Universitatea din Barcelona, dar şi Directorul departamentului guvernamental de cercetare pentru studii politice şi constituţionale

Reprezentanţii României în Comisia de la Veneţia sunt ministrul de Justiţie Tudorel Toader, în calitate de fost judecător al Curţii Constituţionale, şi Bogdan Aurescu, profesor la Facultatea de drept din Bucureşti şi consilier prezidenţial pe teme de politică externă.

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.