CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂNEASA? S-a ajuns la Parlament! Se schimbă harta! Breaking news

Loading...

Mai întâi a fost organizat referendumul privind trecerea orașului Băneasa la rangul de comună, desfășurat în vara lui 2017 când locuitorii au aprobat ca așezarea lor să redevină comună. Băneasa, făcută oraș pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, are aproape 4000 de locuitori, fiind amplasată în sudul județului Constanța. La inițiativă și demersurile senatorului de Constanța, Nicolae Moga, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților și, în data de 19 decembrie, a fost aprobat și în Senat, care este cameră decizională.

“Această trecere de la oraș la comună este prima din România pentru că noi o să modificăm, de fapt, harta administrativă a României. Se schimbă buletinele de identitate, structura șamd”, declară senatorul Nicolae Moga, el considerând că “reorganizarea administrativ teritorială a României este absolut necesară”. Iar locuitorii din Băneasa vor avea facilități pe care nu le puteau avea atâta timp cât erau oraș. Taxele și impozitele vor fi diminuate considerabil. Vor putea accesa fonduri pe dezvoltare rurală, apă, canalizare, școli, grădinițe, asfaltare.

Citeste si:  Cele mai tari imagini cu amorul din politică

Becali, decizie HALUCINANTA! Pleaca in munti sa se CALUGAREASCA!

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂNEASA? S-a ajuns la Parlament! Se schimbă harta! Breaking news 2 CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂNEASA? S-a ajuns la Parlament! Se schimbă harta! Breaking news 3
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Anda Ruga beata crita in club
  2. Home page
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Legatura dintre Președintele Klaus Iohannis si SECURITATE
  6. O zi din viata unei Mame - Merita citit.
  7. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  8. Horoscop politic 2019. Ce spun astrele despre Iohannis, Dragnea şi Dăncilă şi cine va avea un început de an dezastruos