Ce i-au spus americanii în anii `90 lui Ion Iliescu. Confesiunile lui Isărescu despre modul în care SUA face politică externă – NewMoney

Loading...

Americanii fac politică externă în funcție de zonele în care se găsesc petrol și gaze naturale. Asta i-a transmis fostul consilier prezidențial american Zbigniew Brzezinski lui Ion Iliescu, într-o întâlnire din anii ’90, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit guvernatorului BNR, pe teritoriul ţării noastre s-a extras prima producţie de ţiţei înregistrată în statisticile mondiale.

El mai susține că nu se vorbeșe deloc despre România în contextul Primului Război Mondial, însă când vine vorba de cel de-Al Doilea Război Mondial, țara noastră este menționată prin prisma bombardamentelor americane asupra câmpurilor petrolifere şi rafinăriile din Ploieşti, de unde se alimenta armata nemților, scrie Agerpres.ro.

„În Al Doilea Război Mondial, petrolul a fost şi norocul, dar şi nenorocul nostru. S-au uitat şi nemţii la România şi am devenit prieteni, forţat, ba cu unii, ba cu alţii. Aşa am rămas în istoria legată de Al Doilea Război Mondial”, a spus Isărescu în deschiderea dezbaterii „Impactul economic al industriei de petrol şi gaze din România pe parcursul a 100 de ani: 1918-2018”, potrivit Agerpres.ro.

Citeste si:  Franța și Germania vor semna un acord istoric

În timpul unei vizite făcute în Statele Unite în anii ’70, Isărescu spune că un american i-a mărturisit că știe foarte bine Românie, pentru că „v-am bombardat cum trebuie în război”.

Mai mult, guvernatorul a povestit o discuție dintre fostul consilier de securitate al preşedintelui Statelor Unite și preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, în care oficialul american a explicat modul în care Washingtonul face politică externă.

„Să vă mai spun o poveste adevărată. Am participat odată la o întâlnire, prin anii ’90, în România postcomunistă, cu consilierul preşedintelui, Brzezinski. Preşedintele României de atunci a pus o întrebare: ‘Măi…’ – nu prea ne băga lumea în seamă, prin ’91, ’92, iar eram într-un con de umbră, nu prea existam – ‘spuneţi-mi şi mie cum explicaţi, cum se face politica asta americană?’. Era la masă… Omul a răspuns: ‘Ştiţi cum? Încercaţi dumneavoastră să vă urcaţi sus, sus, sus, sus, într-un satelit şi să priviţi lumea de sus de tot, de tot, dintr-un satelit, aşa… Şi unde vedeţi că e ceva ţiţei şi gaze naturale, să ştiţi că sunt şi ochiul nostru şi interesul american. Cam aşa facem noi politică externă’”, a relatat Isărescu.

Citeste si:  Igor Boţan: Cultura politică este o expresie a experienţei istorice

Foto: Mediafax

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  5. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  6. Secretul prin care Iohannis a ajuns Presedintele Romaniei
  7. Mai este Simona Halep virgină?
  8. Nadina Zisu îţi aduce în fiecare dimineaţă ştiri mondene la Observator