Politica

Care este ultima mișcare politică din estul Europei, care poate reaprinde butoiul cu pulbere din Balcani – NewMoney

Loading...

Victoria lui Milorad Dodik din 7 octombrie și ascensiunea lui în președinția tripartită colegială care conduce Bosnia-Herțegovina echivalează pentru micul stat balcanic cu intrarea în cea mai vo­la­tilă și periculoasă perioadă a ei de la acordurile de la Dayton încoace.

Acest articol a apărut în numărul 52 (5 – 18 noiembrie) al revistei NewMoney

Când o țară își alege președintele, în mod normal nu ar merge pe mâna unuia care spune deschis că are ca scop dezmembrarea ei. Este însă exact ceea ce s-a întâmplat recent într-o țară balcanică lovită în secolul trecut de un urât conflict interetnic.

Milorad Dodik, sârbul care a devenit cel mai pu­ter­nic politician al Bosniei-Herțegovina după votul de luna aceasta, a făcut carieră din susținerea secesiunii. Dodik este liderul minorității sârbe din țara cu cratimă și cusută astfel după războaiele balca­ni­ce din anii ’90. Sârbul Dodik întotdeauna a lăsat foarte clar să se înțeleagă ce vrea – să desprindă Republica Srpska și să creeze o entitate indepen­dentă, dar aliată cu Serbia vecină. „Nu este un stat obiș­nuit, suntem cu toții prizonieri aici. Bosnia nu me­rită nimic“, spunea Dodik în 2016.

Un astfel de discurs inflamator nu este neobișnuit într-un colț al Europei unde existența statelor, com­poziția lor etnică și religioasă, chiar numele lor au generat rupturi și confruntări violente. Dar retorica lui Dodik, susținută și confirmată de Serbia și Rusia, a dobândit o substanță amenințătoare pe fondul influenței de care se bucură la nivelul președinției tripartite colegiale a Bosniei-Herțegovina, împărțită acum cu etnicii croați și cu cei musulmani. Pacea mediată de SUA în 1995, care a pus capăt bombarda­mentelor din capitala Sarajevo și redesenarea hărții sunt astăzi extrem de fragile.

RISCURI. Temerea că Europa alunecă într-o nouă criză în Balcani, chiar într-un an în care bătrânul Continent aniversează o sută de ani de la termina­rea Primului Război Mondial, un conflict catastrofal care știm bine deja că a pornit chiar din capitala bosniacă. Ei bine, acum din nou această regiune, unde puterile mondiale s-au mai ciocnit și în seco­lele trecute, a redevenit o zonă fierbinte în contextul reconfigurării ordinii globale.

Retorica și stilul de conducere practicate de Donald Trump l-au încurajat pe Dodik și nu doar pe el, ci și pe lideri precum Jair Bolsonaro, candidatul de extremă-dreaptă la președinția Braziliei, sau pe moștenitorul saudit, prințul Mohammed bin Sal­man, acesta din urmă prins acum în mijlocul unei furtuni mediatice din cauza presupusei implicări în moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Pe fondul neo-izolaționismului Administrației Trump, SUA nu mai sunt o garanție că la nevoie pot interveni și face pe polițistul prin Balcani și nici prin alte părți ale lumii, de fapt. Ba mai mult, uneori par chiar complice al autocraților locali. Națio­naliști din Polonia, Ungaria și din alte părți ale fostului bloc comunist savurează noua repoziționare a Americii.

Rusia și Turcia au profitat evident și ele de ocazie pentru a se reafirma în vechile lor sfere de interes. Președintele rus, Vladimir Putin, i-a sprijinit pe populiștii din balcani pentru a contrapune extinderea NATO și a UE. Liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, a fost prezent în Bosnia în timpul campaniei electorale din alegerile prezidențiale de anul acesta. Musulmanii au o pondere de peste ju­mătate din populația bosniacă de aproape 3,5 mili­oane de oameni.

Între timp, Uniunea Europeană a finanțat cons­tant micul stat balcanic, chiar dacă morcovul ade­rării la UE a fost mai curând pitit într-un sertar pentru că nu poate veni cu o foaie de parcurs accep­tabilă pentru toate părțile. Dodik vede în această aliniere între Trump la Casa Albă, Rusia lui Putin și ambiguitatea UE drept ocazia de aur pentru a pune capăt acordului de pace de la Dayton din 1995, așa-numita Pax Americana care a dus la crearea Bosniei de azi – adică un mix de musulmani, croați amestecați printre cele 1,2 mi­­lioane de sârbi izo­lați cumva în enclava lor, Republika Srpska.

CUTIA PANDOREI. O nouă se­gregare pe criterii etnice a fost întotdeauna un obiectiv otrăvit în Balcani. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, un aliat apropiat al lui Dodik, dar și al lui Putin, a lansat ideea unui nou acord care să implice un schimb de teritorii cu Kosovo, locuit majoritar de etnici albanezi. Astfel, Serbia ar putea să înglobeze mai bine populația de etnie sârbă, susține Vucic.

Consilierul pe probleme de Securitate al pre­ședintelui Trump, John Bolton, spune că SUA ar fi deschise la negocieri privind o eventuală schimbare a frontierelor. Germania, pe de altă parte, se opune acestui plan, temându-se că redesenarea gra­nițelor în Balcani ar redeschide Cutia Pandorei unde au fost închise bine până acum vechi și violente animozități interstatale.

„Asistăm azi la încurajarea acestor noi idei periculoase precum rediscutarea frontierelor, a pro­iectului european, a importanței etnicității, idei care  vin atât dinspre Kremlin, cât și dinspre preșe­din­tele american“, remarcă Gerald Knaus, director al Inițiativei pentru Stabilitate Europeană, un think-tank cu birouri la Berlin, Bruxelles și Viena. „Am mai văzut ideologia asta în anii ’90 și știm deja că este una foarte periculoasă pentru Balcani“, a completat el.

Nativismul a dat dovadă de o tenacitate feroce în regiune. După al Doilea Război Mondial, a fost ținut sub control cam pe toată durata domniei lui Tito în Yugoslavia federală, care în anii ’90 se spărgea în Croația, Serbia, Bosnia-Herțegovina și alte mici state balcanice. A fost entitate federală care se în­tindea de la Alpii învecinați cu Austria până la ma­rea Adriatică și până spre sud, spre Grecia. Un teritoriu întins cu o populație vorbind limbi asemă­nătoare, dar în granițele căruia, cum mergi spre Est, alfabetul se schimbă de la cel latin la cel chi­rilic, iar religia de la catolicism la ortodoxism și Islamism.

În 1990, la zece ani de la moartea lui Tito, Iugoslavia făcea implozie. Conflictele interetnice care au urmat și

ge­no­cidul comis au dus la moartea a peste 100.000 de oameni doar în Bosnia.

Slovenia, țara natală a Me­la­niei Trump, și Croația aflate pe flancul vestic al fostei en­ti­tăți federale sunt acum mem­bre ale UE, dar între timp restul micilor state balcanice care aspirau la aderare sunt azi sceptice că visul lor va deveni realitate.

De exemplu, pentru a putea începe negocierile de ade­rare, Republica Macedonia, la fel des­prinsă din fosta Iugoslavie, a avut nevoie de un referendum care să-i permită să-și modifice denumirea (adăugând de Nord). A fost un pas necesar pentru a pune capăt obiecțiilor Greciei care se lega de acest detaliu pentru a blo­ca începerea negocie­rilor de aderare ale micului stat balcanic. Rebotezarea țării a fost votată de majoritatea alegătorilor veniți la refe­rendum, care totuși nu a întrunit cvorum pentru a fi validat. Și chiar președintele macedonean a condus plutonul celor care au dorit boi­cotarea referendumului.

AVERTISMENTE. În săptămâna marcată de re­fe­rendumul din Macedonia și alegerile din Bosnia (7 octombrie), președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a spus că UE ar trebui să trateze foarte serios dorința statelor balcanice de a adera la Uniune sau altfel va suporta conse­cințele. „Dacă, în această regiune a Europei atât de complexă, con­tinuăm să dăm impresia că nu tratăm serios această perspectivă (a aderării, n.r), vom trece din nou mai devreme sau mai târziu prin expe­riența anilor ’90“, a atras atenția înalt oficialul european, într-un discurs susținut în Austria pe 5 octombrie.

De departe, Sarajevo continua să fie un simbol al acestei tensiuni. La suprafață arată ca orice oraș european modern – poate chiar mai mult grație amestecului cosmopolit de biserici creștine și mi­narete. Au supraviețuit puține mărturii pe fațadele clădirilor istorice că de aici a pornit un război mondial sau că aici a avut loc conflictul sângeros balcanic dintre 1992 și 1995, încheiat prin pacea de la Dayton și crearea Bosniei-Herțegovina.

După terminarea războiului, Bosnia a primit ajutoare financiare și investiții din partea țărilor europene, a Turciei și chiar a unor state din Orientul Mijlociu. Banii pompați au propulsat dezvoltarea, consumul și au dus șomajul sub 20%.

Dar chiar în Sarajevo, recenta discuție despre redesenarea frontierelor a dat fiori multora. Fami­liile se tem de declinul economic și de starea de ne­­si­guranță care s-ar putea prefigura, așa că mulți decid deja să plece. Neliniștea este exacerbată și de diviziunile administrative ale țării, instituite de acor­dul de la Dayton, complicate, spun optimiștii, haotice, spun pesimiștii. O țară cu peste 150 de mi­nistere și 14 guverne – unul central, unul pentru Republica Srpska și pentru federația musulmano-croată, zece regionale, unul pentru districtul ora­șului Brcko administrat după reguli speciale.

Nezir Volode (65 de ani) își amintește de un alt Sarajevo. „Am crescut într-un oraș multietnic și acum pot spune că nu e la fel, chiar dacă oameni au poate prieteni din alte grupuri etnice, iar când vine vorba de Srpska, contactele sunt minime, aproape lipsesc“.

GENOCIDUL. Istoria recentă păstrează încă germenii imploziei. Orașul Srebrenica, situat la aproape 128 kilometri de Sarajevo. A fost scena uciderii în masă a cel puțin 8.000 de bărbați musulmani în timpul războiului bosniac. Oraș locuit majoritar de musulmani înainte de măcel, face parte azi din enclava sârbă condusă de Dodik. Evident, „scenariul unui stat sârb independent imaginat de Dodik este de neconceput pentru musulmanii bosniaci“, spune Valentin Inzko, diplomat austriac, în prezent Înalt Reprezentant internațional pentru Bosnia-Herțe­govina, poziție creată în urma păcii de la Dayton.

Ascensiunea lui Dodik în președinția tripartită colegială învie amintiri neplăcute pentru Ahmed Ustic (40 de ani), frizer din Srebrenica. În iulie 1995, când forțele sârbo-bosniace au ocupat zona deli­mitată, zonă protejată ONU, Ustic a supraviețuit în ceea ce astăzi este numit Marșul Morții, alături de alte câteva mii de bărbați târându-se prin păduri până au ajuns la Tuzla, controlat de guvernul bosniac. În ciuda epurării etnice de la Srebrenica, Ustic a revenit aici în 2008, în mijlocul noii majorități sârbo-bosniace.

„Sunt profund dezamăgit de cum au evoluat lucrurile în ultimul timp. Dodik a atras voturile multora și asta mă îngrijorează“. Nu se gândește la un nou război, dar este pregătit din nou să plece dacă situația se deteriorează mai mult.

În baza unui raport din 2004, ONU, UE și SUA au clasat atrocitățile de la Srebrenica drept genocid. Dodik a recunoscut genocidul în 2008, dar în 2016 a început să-și promoveze planul separatist, susți­nând că sârbii nu vor recunoaște de fapt niciodată că la Srebrenica a avut loc un genocid. Dodik a fă­cut însă cunoștință cu mânia americană, când a in­trat sub incidența unor sancțiuni financiare pe motiv că subminează stabilitatea Bosniei. Nu a fost sufi­cient pentru a-i tempera ambițiile.

ISTORIA RISCĂ SĂ SE REPETE. Pe 7 octombrie, a câș­­tigat în fața actualului membru sârb al preșe­dinției tripartite, obținând 56% din voturi. Cu acest rezultat, Bosnia pășește în cea mai volatilă și nesi­gură fază a existenței ei de la acordul de pace de la Dayton. „În prezent, unul dintre reprezentanții săi cheie este cineva care paradoxal îi contestă de o ma­nieră radicală existența“, este de părere Dragan Bagic, sociolog la Universitatea din Zagreb.

Și prima mutare a lui Dodik a fost să anunțe că nu va intra în clădirea prezidențială din Sarajevo fără să aibă cu el steagul Republicii Srpska, un simbol al separatismului, altfel spus. A mai spus și că va mai participa la întâlnirile tripartite din Sarajevo printr-o legătură video din biroul său situat într-o su­burbie din estul Capitalei, locul de unde forțele sârbe din Bosnia au bombardat orașul în cei trei ani de război balcanic.

Nu știe nimeni cine îl poate opri pe Dodik, chiar dacă sistemul complex de distribuire a puterii în funcție de ponderile etnice este monitorizat de Înaltul Reprezentant. În baza acordurilor de la Dayton, Inzko are puterea de a-l înlătura pe Dodik din poziția recent câștigată. Evident că, la rândul său, Dodik și-ar dori ca poziția lui Inzko să fie revocată. „Dacă vor o Bosnie mai puternică, atunci trebuie să scape de Înaltul Reprezentant“, spunea pe 29 septembrie Dodik, în timpul campaniei electorale. R­e­plica lui Inzko nu a întârziat – „paradoxal, cei care vor să dispară monitorizarea internațională sunt aceiași care alimentează însăși nevoia de a prelungi această prezență internațională“.

Liderul sârb a cerut în mai multe rânduri organi­zarea unui referendum pentru independență, deși nu a înaintat până acum și o posibilă dată. Inzko crede că, în cele din urmă, Dodik va renunța la idee. „Este obligat să respecte integritatea teritorială a țării, constituția și tratatul de la Dayton“, a mai subliniat Inzko.

Istoria însă pare să se tot repete în Balcani. „Bosnia a ajuns într-o situație marcată de un naționalism chiar mai tare tușat care nu duce decât la o mai ma­re divizare și creează premisele unor noi posibile confruntări“, crede jurnalista și nuvelista croată Slavenka Drakulic. „Este o nebunie să susții că aceste probleme nu sunt importante“, a conti­nuat, făcând aluzie la comentariul premie­rului britanic, Neville Chamberlain, după ce Hitler anexa Czechoslo­vakia, în 1938.

A fost „o ceartă într-o țară uitată între popoare despre care nu știam nimic“, nota Cham­berlain. Din acea ceartă însă s-au iscat Holocaustul și ororile celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

Naționalism. Accentele puternic naționaliste și ideologia proseparatistă ale noului lider sârb din președinția tripartită a Bosniei-Herțegovina conțin germenii destabilizării Balcanilor.

MELANJ. Conform unor date compilate de CIA, bosniacii (musulmani) reprezintă 48% din populația Bosniei-Herțegovina, sârbii (creștin ortodocși) 37,1%, croații (creștin catolici) 14,3%, și alte grupuri (evrei, romi, albanezi) 0,6%. Cele trei limbi oficiale sunt bosniaca, croata și sârba, care se trag dintr-un trunchi comun – graiul Ștokavian al limbii sârbo-croate.

Istoric. Bosnia-Herțegovina a fost una dintre cele șase republici ale Iugoslaviei. Și-a câștigat independența după încheierea războaielor balcanice dintre 1992-1995. În conformitate cu Acordul de la Dayton, statul este administrat de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU. Din punct de vedere administrativ, este împărțită în două entități – Federația Bosniei și Herțegovinei și Republica Srpska.


Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Jasmina Kuzmanovic, Andrea Dudik și Rodney Jefferson, adaptare de Mimi Noel

Cu contributia lui Misha Savic

FOTO: Guliver / Getty Images

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.