BOMBA POLITICĂ a ZILEI. Vicepremierul Paul Stănescu a DEMISIONAT

Loading...

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018.

Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil și implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistențele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în așa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproșeze!

Am fost în permanenţă orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a fost reprezentată de investiţiile în infrastructura de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare!

Citeste si:  Înlocuirea Vioricăi Dăncilă, în linie dreaptă. Avem toate detaliile unui PLAN-BOMBĂ. Breaking news în politică

Cred, în continuare, că ţara are nevoie de unitate și de guvernare responsabilă, le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit, precum şi colegilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alături de care am făcut o echipă extraordinară!”, a declarat Paul Stănescu după demisie.

Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a oferit prima reacție după demisia lui Paul Stănescu din fruntea Ministerului Dezvoltării.

” A fost o decizie bărbătească. Paul Stănescu a respectat deciziile statutare ale partidului. Mingea este în terenul domnului Iohannis. Sper să nu ne lase fără doi miniștri cu o lună înainte de preluarea președinției Consiliului UE. A fost foarte clar că decizia luată în CEx a fost în contextul problemelor ridicate de președintele României. Nu ne așteptam să ne refuze de două ori. Toată România trebuie să se adapteze după hachițele unui singur om. Partidul a decis. Din păcate, domnul Werner a anunțat România că se va mai gândi până după Decembrie. (…) Domnul Iohannis ne laudă când iese din țară și ne critică atunci când suntem aici”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru Antena3.

Citeste si:  UPDATE. ALDE Constanta, despre strategia politica si probleme socio-culturale actuale. Gabriel Daraban isi asuma candidatura la Primaria Constanta

Milioane de batrani, afectati! Legea Pensiilor, VOTATA in Senat! Ce se intampla ACUM

BOMBA POLITICĂ a ZILEI. Vicepremierul Paul Stănescu a DEMISIONAT 2 BOMBA POLITICĂ a ZILEI. Vicepremierul Paul Stănescu a DEMISIONAT 3
Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Mai este Simona Halep virgină?
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  6. O zi din viata unei Mame - Merita citit.
  7. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  8. Legatura dintre Președintele Klaus Iohannis si SECURITATE