Biroul Politic Local al PNL Târgu-Mureş, dizolvat! – Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene

Loading...

Biroul Politic Județean Mureş al Partidului Național Liberal (PNL) a decis joi, 7 decembrie, cu 21 de voturi pentru și 2 împotrivă, dizolvarea Biroului Politic Local al organizaţiei municipale Târgu-Mureș.

Pregătiri pentru alegeri interne

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al PNL Mureş, hotărârea a fost luată “în conformitate cu documentele fundamentale ale Partidului Național Liberal, care conferă Biroului Politic Județean dreptul de a stabili măsuri organizatorice în cadrul Birourilor Politice Locale, a căror activitate politică se dovedește ineficientă.”

“Motivele care au dus la această hotărâre sunt multiple și vizează evenimente politice petrecute în decursul a peste un an și jumătate. Conștientizând importanța organizației locale din Târgu-Mureș a Partidului Național Liberal, începând de astăzi ne aflăm în perioada de pregătire a organizării alegerilor interne pentru noul Birou Politic Local. În perioada următoare, Partidul Național Liberal va fi angrenat în competiții electorale importante, iar obiectivul nostru este acela de a rămâne principalul partid politic românesc de la nivelul județului Mureș, cu cel mai mare număr de aleși locali. PNL va rămâne – inclusiv la nivelul județului Mureș – cea mai importantă voce a opoziției, la tot mai șubreda majoritate parlamentară. PNL Mureș are o echipă puternică și motivată, care construiește  cu responsabilitate proiecte și programe, pentru a confirma faptul că suntem alternativa de care au nevoie românii la dezastrul actualei guvernări PSD-ALDE”, se arată în comunicat.

Citeste si:  LAZIO - MILAN 1-1// Gattuso, criticat de ministrul de Interne: "E căpos. Și un amator făcea schimbări!" » "Să stea la politica lui!", s-a înfuriat Rino

Chirteş: “Decizia nu e o sancţiune”

Președintele actual al PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș, a constatat că în ultimele 18 luni, sediul PNL Târgu-Mureș a rămas mereu închis și nu s-au organizat ședințe sau acțiuni.

”Nouă dintre membrii Biroului Politic Permanent pe municipiul Târgu-Mureș au trecut la ALDE, de asemenea, secretarul general al organizației municipale PNL, Claudiu Maior a plecat. Această decizie de dizolvare nu este o sancțiune pe care am dat-o membrilor. ci este strict o măsură organizatorică ce rezultă din statutul partidului”, a declarat Cristian Chirteș, care a mai precizat că cei 6 consilieri locali PNL nu au trecut la ALDE și nici nu pot să treacă, fiindcă își pierd automat mandatul. Cristian Chirteș a mai spus că în 30 de zile va face o propunere de Birou Politic interimar la PNL Târgu-Mureș, care să asigure funcționarea organizației, după care va organiza alegeri, conform statutului.

Oprişcan: “Plecările au fost pe undeva impuse”

Președintele ALDE Mureș, deputatul Doru Oprișcan, nu a dorit să comenteze ce se întâmplă în PNL Mureș, însă a spus că nu se declară surprins de decizia liberalilor. El speră ca PNL să nu le retragă sprijinul politic celor 6 consilieri municipali ai săi din Consiliul Local Târgu-Mureș.

Citeste si:  Bloomberg: Google se pregăteşte de alegerile din UE şi dezvăluie o nouă politică pentru anunţurile electorale

”De fapt, plecările din PNL Mureș ale foștilor PDL-iști au fost pe undeva impuse dacă vreți, sugerate. Eu cred că nu este un motiv de a-și retrage sprijinul politic consilierilor locali care de fapt niciunul nu a trecut la ALDE. În privința Consiliului Județean, așa a fost gândită atunci, între fostul PDL și fostul PNL, ca PDL-ul să se ocupe de Târgu-Mureș iar PNL-ul de județ, așa că acolo nu are niciun fel de repercusiuni”, a declarat Doru Oprișcan.

V. OANCEA

 

 

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. Home page
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  6. De ce poartă Nina colanţi?
  7. Anda Ruga beata crita in club
  8. Celebrul dealer de droguri al vedetelor, capturat după o operațiune-fulger a ”mascaților”!