Băsescu: Ponta, tot un mincinos. Votul de la referendumul din 2012 a fost un vot furat

Traian Băsescu a comentat duminică, pe Facebook, referitor la declaraţiile lui Victor Ponta de la congresul PSD privind referendumul din 2012, că premierul minte din nou când invocă votul poporului şi aminteşte că la scrutinul de atunci a fost vorba despre „un vot furat”.  
Băsescu: Ponta, tot un mincinos. Votul de la referendumul din 2012 a fost un vot furat 1

Băsescu: Ponta, tot un mincinos.Votul de la referendumul din 2012 a fost un vot furat

Într-o postare intitulată „Ponta tot Ponta, iar Ponta tot mincinos!”, fostul şef al statului îi transmite premierului că votul din vara lui 2012 privind demiterea sa a fost fraudat şi a venit după o serie de proceduri care au blocat funcţionarea Curţii Constituţionale. „La Congresul de astăzi al PSD, în timpul unui discurs mincinos despre propriile realizări la guvernare, Victor Viorel se plângea că nu a fost validat votul de la referendumul de destituire din vara anului 2012, susţinând că pentru el votul poporului este mai important decât instituţiile şi legile. Nu-i mai amintesc că se făleşte cu un vot furat şi în urma unor proceduri care au blocat funcţionarea CCR”, scrie Traian Băsescu.  
Citeste si:  VIDEO Convenţia Euro-Unionistă din Republica Moldova, dispusă să facă o alianţă cu PDM. Anatol Ţăranu: Nu luptăm cu persoane, luptăm cu fenomen
De asemenea, acesta face trimitere la alegerile prezidenţiale când diaspora a fost împiedicată să voteze şi susţine că neadoptarea legii privind votul prin corespondenţă reprezintă o dovadă a „respectului” pe care îl are Ponta faţă de electorat. „Dar dacă are atât respect pentru votul românilor, cum se face că, împreună cu gaşca din jurul său, le-a blocat dreptul la vot la prezidenţialele din noiembrie 2014. Sau poate tot din dragoste pentru români şi respect pentru votul lor nu a promovat legislaţia prin care să avem un parlament cu 300 de parlamentari în urmare a unui referendum validat de CCR. Sau o ultimă probă a respectului pentru votul românilor, oare cum o mai fi cu votul prin corespondenţă? Şi atunci unde este respectul pentru popor şi votul său?”, conchide fostul preşedinte.
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Anda Ruga beata crita in club
  2. Home page
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Legatura dintre Președintele Klaus Iohannis si SECURITATE
  6. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  7. O zi din viata unei Mame - Merita citit.
  8. Horoscop politic 2019. Ce spun astrele despre Iohannis, Dragnea şi Dăncilă şi cine va avea un început de an dezastruos