Politica

Ancheta privind amestecul SPP în politică. Ce a spus fostul director Dumitru Iliescu la audiere

Loading...

Fostul director SPP Dumitru Iliescu a declarat marţi, în Parlament, după audierea din comisia specială de anchetă privind posibila implicare a serviciului secret în activitatea unor partide politice, că „oricine” se poate implica în politică, dar că el nu are asemenea informaţii legate de SPP.


Imaginea articolului Ancheta privind amestecul SPP în politică. Ce a spus fostul director Dumitru Iliescu la audiere

Ancheta privind amestecul SPP în politică. Fostul director Dumitru Iliescu admite că oricine se poate implica în viaţa politică. Ce spune despre serviciul condus

„M-au invitat în special pentru a le explica care este activitatea SPP, care este structura şi modul în care acţionează. Le-am dat elemente vizavi de ce înseamnă protecţia, pentru că protecţia nu e doar acţiunea persoanelor care se văd lângă demnitar, ci este mult mai mare, probabil, le-am spus eu, că protecţia fizică reprezintă doar 20-25% din activitatea pe care o derulează SPP, activitatea nevăzută este de bază”, a declarat, marţi, după audierea din comisia de anchetă a SPP, fostul director al serviciului, Dumitru Iliescu.

 

El a adăugat că dacă ar fi ştiut despre implicarea SPP în politică, ar fi comunicat deja acest lucru.

„Deci oricine se poate implica în viaţa politică, dar eu nu am informaţii vizavi de implicarea acestui serviciu în viaţa politică, pentru că dacă aveam asemenea informaţii, cu siguranţă le făceam publice, atât pe reţelele de socializare, cât şi în media. Mai mult, informam Parlamentul României şi structurile abilitate cu această chestiune, aşa cum am făcut-o cu SRI, când am avut informaţii privind implicarea lui în activităţile politice, juridice, economice. Am fost şi la comisia pentru alegerile din 2009, unde am prezentat pentru prima dată apariţia protocoalelor, acolo s-a vorbit prima oară despre protocoalele care s-au semnat între SRI şi instituţii de aplicare a legii în statul român. De asemenea, la Comisia de control SRI am fost de două ori audiat şi am venit de fiecare dată cu elemente clare. Mai mult, întrebându-l pe preşedintele Comisiei dacă este vreo informaţie pe care am furnizat-o Comisiei, care nu se confirmă, a spus că, până în momentul de faţă nu are nicio informaţie care să nu se fi confirmat ulterior”, a declarat fostul director SPP.

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, după audierea de marţi din Comisia de anchetă a SPP, că probabil Lucian Pahonţu l-a ales pe el pentru că deţinea funcţii în PSD, unele pe care le are şi acum. Acesta a adăugat că nu are nevoie de serviciile SPP şi că primeşte note informative de la SRI.

„Ceea ce v-am spus public sunt cele spuse şi în Comisie. Alte elemente de noutate nu sunt. Eu am depus jurământul la mijlocul lunii octombrie. În luna noiembrie mi-a fost transmis un mesaj de la domul director SPP, Păun. Şi mesajul a fost < <Ştii, Dragnea până în martie ar putea fi istorie şi că eu aş putea avea protecţie din partea lui Pahonţu>>. Bineînţeles răspunsul meu a fost furibund < >. Pahonţu să nu mă mai caute niciodată. < >, acesta a fost răspunsul meu”, a afirmat vicepremierul Paul Stănescu, la finalul audierii în Comisia SPP.

El a adăugat că întâlnirea dintre el şi prietenul său a avut loc „în biroul Ministerului Dezvoltării, nu a fost la o cârciumă sau în altă parte”.

„Nu face parte din niciun partid politic, am spus şi la Comisie, nu face parte din nicio structură militară, SPP, SRI, SIE, sau alte structuri”, a adăugat Stănescu despre prietenul său.

Vicepremierul a adăugat că este „100%” sigur că mesajul a venit de la Lucian Pahonţu dar nu are dovezi în acest sens.

Întrebat dacă le-a spus parlamentarilor care este numele prietenului, Stănescu a răspuns: „Nu l-am spus şi nu-l voi spune niciodată pentru că nu am acordul lui”.

Întrebat de ce crede că a fost ales de Lucian Pahonţu, vicepremierul Stănescu a replicat: „Şi acum deţin anumite funcţii. Eram şi vicepreşedinte al partidului. Poate erau interesaţi de cineva cu funcţie”.

Vicepremierul a adăugat că încă din perioada Guvernului Tudose a renunţat la paza SPP, decizie pe care nu o regretă şi că primeşte informări şi se simte protejat de SRI.

„Eu am intrat în Guvern în octombrie 2017. De la început i-am spus lui Mihai Tudose că eu nu vreau SPP. Nu am simţit niciodată nevoia să mă protejeze cineva. Nici acum nu regret şi în continuare cât o să mai fiu în această demnitate publică nu o să am nevoie, pentru că toate informaţiile noi le primit de la SRI, orice demnitar, orice ministru, prin note informative, aşa că din punctul acesta al informaţiei eu cred că suntem foarte bine protejaţi de SRI”, a indicat Stănescu.

Social-democratul a mai precizat că nu ştie dacă şeful SPP, Lucian Pahonţu, a făcut propuneri şi altor colegi.

Vicepremierul Paul Stănescu a fost audiat, marţi, în comisia parlamentară specială de anchetă privind activitatea SPP, într-o şedinţă cu uşile închise. Şi fostul şef SPP, Dumitru Iliescu, a fost invitat, marţi, la audierile Comisiei.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, la începutul anului, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

Curtea Constituţională a decis, pe 18 septembrie, respingerea sesizării de neconstituţionalitate formulată de PNL cu privire la înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) în activitatea unor partide politice.

Pe 4 iulie, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat un proiect de hotărâre prin care se înfiinţează Comisia comună de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice şi a liderilor formaţiunilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Join the LARGEST XXX Cam Site

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.