Alianța Vestului l-ar susține pe Emil Boc la funcția de președinte al României

Loading...

O nouă specualție politică a luat naștere, pe fondul lipsei de viziune și mai ales de rezultate al tuturor variantelor încercate.

Partidele clasice au încercat Alianțe, PDL – PNL, PNL – PSD, au încercat fuziuni (PDL – PNL= PNL), dar tot degeaba, pentru că nu s-a muncit în interesul oamenilor, ci al grupurilor de interese.

O nouă găselniță este cea a alianțelor între orașe, cum este Alianța Vestului, formată din patru dintre cele mai puternice orașe din România. Chiar dacă nu este un partid, cei patru primari ar putea dicta la următoarele alegeri și vor putea influența decizii politice la București, având sute de mii de alegători în spate. 

Patru primari și toți liberali s-au unit într-o Alianță a Vestului care i-a speriat pe birocrații de la București. Primarii municipiilor Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, în weekend, această alianță cu scopul declarat: atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles. În prima parte a anului viitor, vor înfiinţa și o Asociaţie de Dezvoltare Interregională (ADIR), prin intermediul căreia să acceseze fonduri pentru mari proiecte de infrastructură. Ilie Bolojan, primarul Oradei, și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, au vorbit, în concret, de două astfel de proiecte: o autostradă sau un drum expres care să lege cele două municipii și electrificarea liniei ferate Arad-Oradea. Chiar dacă nu vor putea pe actualul exercițiu financiar,2014-2020,sa acceseze fonduri europene direct, printr-un parteneriat public privat sau în asociere cu Ministerul Transporturilor, pe exercițiul financiar 2021-2027, astfel de proiecte sunt finanțabile. (…)

Citeste si:  Caru cu vedete: Surpriză la Antena 1! Alex Velea, concediat de la “Acces Direct”; Poftiți în culisele celor mai noi show-uri de la PRO TV, Antena 1 și Kanal D; Globurile de Aur 2019. Ele au avut cele mai proaste apariţii de pe covorul roşu;

Avem de a face,pe lângă oportunitățile economice și de dezvoltare oferite de această Alianță, și cu o mișcare politică din partea semnatarilor. PNL nu a reușit, nici în Anul Centenarului, să iasă cu nimic în față, nici măcar să capitalizeze politic moștenirea Brătienilor ca întregitori de țară. Electoratul liberal, dezamăgit de politica actualei conduceri, migrează deja spre ALDE sau spre Cioloș. Un astfel de proiect poate relansa și recredibiliza PNL și poate crea chiar o alternativă la Iohannis din perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor. Organizațiile PNL din Ardeal, extem de puternice, ar putea să-l susțină pe Emil Boc la președinția României. “Grupul de la Cluj” joaca tare. La doua capete”, scrie remusborza.ro, blogul unui deputat independent.

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  3. BĂTAIE între vedete! Umilință TOTALĂ pentru BIANCA DRĂGUȘANU: A fost dată AFARĂ cu forța
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!
  6. E cea mai proasta perioada a muzicii romanesti de pana acum, si nu vad nicio luminita la capatul tunelului !
  7. Asia Express 2019 începe azi! Câți bani ia câștigătorul competiției - Stiri Mondene
  8. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii