Life

România anilor ’90 de care ți-a fost dor în 2015


Anii ’90 au fost acum două decenii. O să te las o clipă ca să îți revii după șocul ăsta. După care o să-ți reamintesc că ești bătrân și, ca orice bătrân demn, ai nevoie să îți aduci aminte de toate lucrurile care fac generația ta și numai a ta să fie mai presus decât tinerii din ziua de azi, care nu mai știu, dom’le, ce înseamnă să *inserează aici activități perimate îndrăgite de oameni bătrâni cu un complex de superioritate*. Așa că ți-am pregătit o listă de chestii pe care obișnuiai să le faci în trecut, ca să te simți nostalgic și să te refugiezi în sentimentul ăsta de fiecare dată când îți aduci aminte că ești mai aproape de azilul de bătrâni decât de căminul studențesc.

Eu m-am născut în anii ’90 și tot ce-mi aduc aminte despre cum se distrau oamenii în perioada aia implică muzică pop la prima mână, suc la dozator și haine kitschoase. Am zis că astea s-ar putea să fie doar amintirile mele ciudate de copil ciudat și că, de fapt, lumea se distra mult mai fin pe atunci. Dar, după aia, am citit textul ăsta despre cum era să te faci praf în Bucureștiul anilor ’90 și mi-am dat seama de două lucruri: 1. vremurile alea au fost apogeul depravării, un vârf pe care doar o generație crescută în comunism și scăpată din lesă a putut să-l atingă și 2. memoria mea e perfectă.

Dacă ai impresia că studenția ta la cămin e un iad, poți să te liniștești cu gândul că faci parte dintr-un șir lung de suflete care au trecut prin infernul ăsta și că, probabil, camera ta conține excesiv de mult material genetic fosilizat de la studenții din anii ’90 și 2000, care au stat acolo înaintea ta. Nu te întrista. Scoate spirtoasele ieftine din frigider, pentru că mâncare oricum nu mai ai, cheamă-ți colegii și colegele și fă ce știe un student să facă mai bine, pentru că a sosit momentul să-ți lași și tu amprenta pe cămin.

Imaginează-ți o lume fără smartphone-uri, tablete, abonamente de date și Wi-Fi omniprezent, unde singurele variante pe care le ai când vine vorba de omorât timpul sunt fie niște emisiuni TV infinit mai proaste decât orice show monden din prezent, fie o muzică grețos de comercială, fie niște jocuri care presupun ieșitul din casă și interacționatul cu oamenii din jurul blocului. Înfricoșător, știu. Însă imaginile astea nu sunt rupte din vreo distopie sau ceva, ci din propriile noastre copilării din anii ’90 și 2000. Știu că sunt slabe șanse să se întâmple vreodată vreo catastrofă care să ne lase pe toți fără Candy Crush Saga, dar pentru orice eventualitate, eu încă îmi păstrez țeava pentru cornete.

Partea bună când ești copil este că ești, în mare parte, ignorant, iar dacă ai nenorocul să crești într-o perioadă confuză și bizară, cum au fost anii ’90 la noi, sunt șanse foarte mari să scapi fără să asimilezi prea multe chestii odioase din cultura instabilă din jurul tău. În schimb, ca adolescent neautist care are pretenția să fie în rând cu lumea, nu prea ai scăpare. Textul ăsta despre cum a fost să treci prin pubertate în același timp când România trecea prin Tranziție este o dovadă în sensul ăsta. Beverly Hills, Backstreet Boys, Spice Girls, posterele lipite cu scotch pe pereți, hainele kitschoase și excesul de neon rezumă, în mare, experiența de adolescent de acum 20 de ani.

O, vai, a trecut o săptămână de când ai mâncat ultima dată la Calif. Părinții tăi au crescut cu speranța că mai apucă o bucată de carne la coadă la alimentară. O, vai, nu ți-a dat swipe right înapoi pe Tinder. Părinții tăi nu puteau să se fută fără frica unei sarcini nedorite. O, vai, hainele de la Zara sunt atât de scumpe. Părinții tăi plăteau cam la fel de mult pentru o pereche de blugi din Turcia, aduși pe sub mână. Unde mai pui că, chiar când credeau că au scăpat, în ’89, a urmat haosul Tranziției. Prin care au trecut cu bine, din moment ce încă sunt aici. Așa că, data viitoare când întâmpini probleme de Lumea Întâi și ai impresia că viața ta e un chin, gen nu mai erau mese libere la Starbucks, adu-ți aminte că părinții tăi au îndurat cele mai nasoale vremuri din istoria recentă a României.

În anii ’90, peisajul muzical din România era dezolant. Mainstream-ul era un amalgam oribil, cu de toate, de la pop la eurodance la proto-manele, iar alternativele cele mai notabile erau rapul și rockul. Însă cum rapul era, oarecum, rezervat băieților cool, dacă se întâmpla să fii unii dintre puștii nu foarte populari din curtea școlii, rockul era cam singura soluție la problema ta. Practic, dacă deveneai parte din subcultura asta, îți creștea instant nivelul de coolness, fără să fii nevoit să te străduiești prea mult. Nici nu trebuia să știi să dansezi, trebuia doar să îți lași părul să crească, să elimini culorile din garderoba ta și să te încrunți un pic în timp ce le povestești tovarășilor cum s-a lăsat cu vânătăi la pogo-ul de aseară din rockotecă. Dacă îți jucai bine cărțile, puteai să treci rapid de la pămpălău virgin la rebel care se scaldă într-o mare de vagine.

Pe de altă parte, dacă te dedicai subculturii gamingului, aveai șanse mari să rămâi un pămpălău virgin. Dar cui îi păsa de sex când aveai la dispoziție titluri precum Doom, Wolfenstein, Quake, Starcraft sau Red Alert? Și, în plus, pe atunci jocurile de calculator nu erau experiențe individuale alienante ca în prezent, pentru că, de cele mai multe ori, le jucai în internet café-uri, alături de amici. Mai mult, nu era exclus nici să dai peste tipe mișto, care aveau același hobby-uri ca tine, deci să fii gamer în anii ’90 chiar a fost mai bine decât ai putea să crezi.

Ce-ai face dacă ai fi brusc aruncat înapoi în timp, în anii ’90, și singura ta șansă să te întorci în viitor ar fi dacă reușești să agăți o persoană din vremea aia și să faci sex cu ea? Internetul era încă un mister, sextingul nu se inventase încă, iar să le trimiți oamenilor poze în format fizic cu părțile tale intime era un gest rezervat obsedaților și artiștilor. Singura ta șansă ar fi să agăți față în față, asta dacă reușești să treci peste anxietatea ta socială și să zici ceva interesant, care să nu fie o glumiță meta-post-ironică de om care și-a trăit viața pe reddit până în momentul ăla. Ca să știi ce trebuie să faci în situația asta, ar fi bine să citești despre cum agățau oamenii în anii ’90. Nu știi niciodată cum ajungi cobaiul unui geniu malefic care experimentează cu călătoria în timp, așa că e bine să fii pregătit.

Originally posted 2015-12-29 00:49:24.

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.