General

Un jurnalist român o desființează pe președinta Croației. ”Prostimea preia gogoși enorme”

Getty

kolinda grabar kitarovic - 6

Președinta Croației a fost și lăudată, dar și criticată pentru comportamentul pe care l-a avut în timpul Campionatului Mondial de fotbal din Rusia.

Dan Alexe, scriitor, lingvist, cineast, jurnalist şi traducător român stabilit în Belgia, a făcut câteva precizări despre Kolinda Grabar-Kitarović pe pagina sa de Facebook.

”Văd că circulă tot felul de minciuni, pentru intoxicare, despre (din nou) această Elena Udrea a Croației – Kolinda Grabar-Kitarović

Cică:

— Și-a redus propriul salariu și ale miniștrilor la jumătate

— Costurile și salariile ambasadorilor și consulilor au fost coborâte la 60%

— A mărit salariul minim în sectorul privat

Citește și


Kolinda, președinta Croației, a dansat în fața lui Medvedev la meciul cu Rusia. Reacția premierului rus

— A eliminat pensiile speciale pentru senatori și deputați

— Vorbește fluent 7 limbi dar NU SE CREDE SUPERIOARĂ NIMĂNUI !!!

Prostimea care preia seria asta de gogoși enorme, chiar după atâtea păcăleli pe net, nu își pune o secundă întrebarea dacă e posibil, într-o țară din UE, ca președintele să mărească salarii în sectorul privat și să taie pensiile legislatorilor. Nu, evident că nu e posibil, iar lista aia de realizări dictatoriale e o listă de minciuni pe care nu le verifică nimeni. Femeia n-a făcut nimic din toate alea si nu are căderea legală să se bage în salarii și pensii. În Croația, omul cel mai puternic în stat e prim-ministrul, șeful guvernului, nu președintele.

În schimb se pot verifica limbile vorbite. Nu sunt șapte, ci trei, ca la Elena Udrea. CV-ul oficial al Kolindei spune că știe trei limbi, nu șapte sau zece. Trei, ca și Udrea: engleză, spaniolă și portugheză. Nu scrie nicăieri șapte și nu vorbește engleză mai bine decât Udrea. Că și CV-ul oficial al lui Udrea pomenește tot trei limbi: engleză, franceză și italiană.”

Ulterior, acesta a revenit cu o nouă postare despre președinta Croației:

”Încă ceva despre Croația atât de mult admirată de noi…

Ca o paranteză, pentru că tot vin unii care-mi sugerează să merg în Croația să văd cum e acolo: am trăit în Croația, vorbesc limba și am lucrat pentru cel mai mare ziar al lor, Jutarnji List, pentru care am intervievat, de-a lungul anilor, toți politicienii, inclusiv pe Kolinda cea președinte, așa că gura.

Țara e minunată, coasta Adriatică e mirifică, Kolinda țopăitoarea laudă criminalii de război ustași, partidul HDZ din care iese ea este moștenitorul acelor ustași pro-naziști din al Doilea Război Mondial, fostul premier și șef al partidului Ivo Sanader, creatorul Kolindei, a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru corupție, iar partidul însuși, cel al președintei Kolinda, a fost (caz unic în istorie !) în decembrie 2011, pe când se afla la putere în ajun de alegeri, inculpat de DNA-ul lor ca asociație criminală. Croația nu și-a făcut niciodată mea culpa.

Această postare are însă ca scop sublinierea unei alte bizarerii exotice: Croația e singura țară din lume în care un criminal de război (din războiul anilor 1990), fost șef militar torționar, Branimir Glavaš (omul din poză), a fost condamnat la zece ani pentru crime de război împotriva sârbilor chiar în Croația, dar a intrat în același timp în parlament. Ce crime de război? Păi, de pildă, pe când era comandant militar în Osijek, aproape de granița cu Serbia, Glavaš îi forța pe sârbii pe care nu-i omora să bea lichid de frână.

Când mai admirați Croația, merită amintit că procesul „frânarului” Branimir Glavaš a durat foarte mult pentru că, în alegerile din 2007, el a profitat de niște găuri în sistemul electoral așa că a candidat din închisoare, a câștigat un loc și a intrat în parlament, căpătând imunitate.

Îi forța pe sârbi să bea lichid de frână, da, iar pentru asta a fost ales în parlament pe când era în închisoare. Ăstora e bine să nu le spui „băi, frânare”, că înțeleg altceva.

Zic toate astea nu ca să neg frumusețea peisajelor croate, ci ca să spun că e bine să nu admirăm prostește o țară coruptă în care unii din politicieni chiar au ucis cu mâinile lor. Până la urmă, Croația rămâne singura țară din UE care a primit criminali de război în parlament, al cărei fost premier Ivo Sanader e condamnat la zece ani închisoare și al cărei partid de guvernământ (din care face parte Kolinda, fosta amantă a lui Sanader) a fost inculpat ca asociație criminală.”



kolinda grabar kitarovic - 6

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.