PSD, criticat din interior: Nu mai produce idei, doar motive de breaking news!


Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, scrie un mesaj dur despre partidul din care face parte. 

Iată mesajul fostului ministru despre ce se întâmplă în PSD:

România este departe de a fi țara în care ideile contează, și tot ce ni se întâmplă confirmă această afirmație. Cu toate acestea, ideile sunt cele care structurează viitorul, politicile publice, guvernarea. Ideile au construit democrația, ideile au construit instituții, ideile au câștigat alegerile. Ideile determină schimbările în societate și în politică, ele mobilizează, până la urmă, oamenii, atunci când este nevoie de a construi ceva la nivelul unei națiuni. Bătălia se duce la nivelul ideilor, chiar dacă nu pare. Pentru un partid, două lucruri sunt determinante: să producă idei și lideri capabili să le materializeze.

În urmă cu zece ani, în contextul marcării evenimentelor din mai 1968, din Franța, Andre Glucksmann, „intelectual public” şi unul dintre protagoniștii acelor evenimente, punea un diagnostic extrem de dur situaţiei în care se afla stânga franceză în acel moment. Diagnosticul suna cam așa: „stânga franceză se află într-o stare de comă mentală!”. Din păcate, coma intelectuală a stângii franceze s-a terminat cu, practic, decesul ei. De ce? Pentru că nu a mai produs idei! S-a mulțumit să se bălăcească într-un soi de conformism, căruia unii i-au zis „realism politic”, alții „reformism”. În acest timp, votanții stângii tradiționale franceze au dezertat, pentru că nu se mai simțeau reprezentați de partidele de stânga și au plecat, cei mai mulți, către Frontul Național. Și când te gândești că unii dintre ei începuseră cu Frontul Popular, alianță de stânga, care câștigase alegerile din mai 1936!

Citeste si:  Alte zece noi vedete au misiunea de a ghici cine se ascunde în spatele măștilor la "Scena Misterelor"!

Starea intelectuală a stângii românești este tot una de comă intelectuală. Nu mai produce idei. Nici măcar nu încearcă să imite ce se mai află pe piața ideilor politice în domeniu. Tot în numele „reformismului” și al „realismului politic” PSD refuză, acum, să-și asume atât istoria sa, ca partid, cât și identitatea social democrată. Lucrurile nu se rezumă la economie, cum par să creadă mulți dintre colegii mei. Faptul că și în alte partide se întâmplă la fel nu este o scuză. Poate fi însă un motiv serios de îngrijorare. Sunt atâtea domenii în care PSD nu mai gândește, fie că este vorba despre organizarea solidarității sociale și naționale, fie că este vorba despre educație, cultură, sănătate.

În fond, pe cine reprezentăm noi, ca partid? Clasa de mijloc, care ne urăște și ne contestă? De ce renunțăm la sprijinul categoriilor sociale pe care le reprezintă tradițional un partid social-democrat? De ce nu mai reprezintă combaterea sărăciei un obiectiv central al acțiunii unui partid de stânga? Cum am devenit noi cel mai pro business partid din România? De ce am renunțat la critica, necesară, a sistemului capitalist (necesară, altminteri el devine, a devenit deja, tiranic) și am preluat o mulțime de teme specifice neo-liberalismului?

Citeste si:  Gipsy Kings vin în România, la București și Cluj-Napoca

Lipsa de idei se vede și în felul în care abordăm, spre pildă, Referendumul pentru modificarea Constituției. Care este, înainte de orice, o temă politică. Și avem obligația să nu facem din ea o nouă sursă de conflict, de divizare a societății. Indiferent de rezultat, tot aici vom trăi, împreună; trebuie deci să avem tăria să ne asumăm deciziile noastre, să le respectăm pe ale celorlalți. Să nu atingem, prin ceea ce spunem, și facem, demnitatea nimănui. Dar asta nu se poate face dacă, așa cum ne este obiceiul, ne mulțumim să lăsăm lucrurile să se desfășoare de la sine, în loc să discutăm serios despre starea drepturilor, libertăților și obligațiilor care decurg din Constituție, sau despre nevoia lărgirii ariei drepturilor și libertăților.

Ni se pare că drepturile existente sunt cunoscute și exercitate pe deplin de toți românii? Că ele, drepturile și libertățile, sunt respectate de stat și de ceilalți actori instituționali? Că nu sunt abuzuri? Că nu sunt încălcări ale libertăților fundamentale? Funcționează sau nu garanțiile din Constituție? Sunt suficiente? Dar dacă partidul nu mai funcționează decât ca un partid al puterii, de unde să apară ideile?

Citeste si:  Caru' cu vedete: De ce a fost luată Nadia cu poliția de acasă de la Benone Sinulescu; Cum arată Feli, la două luni după ce a născut; Regina a luat o decizie prin care îşi arată încrederea în Ducesa Meghan

De calitatea ideilor, am mai spus, depinde calitatea guvernării. Numai că PSD, în ultimul timp, nu mai produce idei. Produce doar motive de breaking news. Și, într-o lume politică dominată de conflicte, umilim pe toți cu conflictele noastre. Prea puțin pentru un partid atât de mare!

قالب وردپرس
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. ”Mihai Constantinescu a murit!” Știrea care a pus pe jar o lume întreagă
  5. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  6. Referendumul a băgat zâzanie între vedete! Ionuț Cristache, atac la adresa Oanei Pellea:
  7. Se castiga bani pe YouTube ?
  8. De ce poartă Nina colanţi?