General

Guvernul se reuneşte a doua oară în această săptămână. Este ultima zi când se pot da Ordonanţe de Urgenţă

Inquam Photos / Octav Ganea

sedinta de Guvern

Guvernul Dăncilă se reuneşte din nou în şedinţă, joi. Este a doua şedinţă din această săptămână, o situaţie mai puţin obişnuită, care a dat naştere la speculaţii despre posibila adoptare a unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Şedinţa Guvernului, anunţată oficial abia marţi după-amiază, este programată pentru ora 13.00. Nu a fost publicată până acum ordinea de zi. 

„Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a explicat marţi situaţia purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. El a spus că prima şedinţă, cea de marţi, a fost convocată de urgenţă pentru că trebuia adoptată Ordonanţa privind deşeurile, aşa cum anunţase cu o seară înainte şi preşedintele Senatului.

Pe 19 iulie se încheie şi sesiunea extraordinară a Parlamentului, ceea ce înseamnă că este ultima zi în care Guvernul mai poate emite ordonanţe de urgenţă.

Miercuri, premierul Dăncilă a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis, la Cotroceni. Aceasta a venit după ce liderii opoziției au acuzat că Executivul ar pregăti în aceste zile o ordonată de urgență privind amnistia și grațierea. De altfel, surse politice susțin că luni, când președintele Iohannis a vorbit la telefon cu șefa Guvernului, aceasta i-ar fi spus că nu are în plan adoptarea unor astfel de măsuri. Și liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au negat în ultimele zile că s-ar pregăti adoptarea unei asemenea ordonanțe.

Citește și


Guvernul nu a discutat despre amnistie sau grațiere în ședința de marți. O nouă ședință de Guvern va avea loc joi



sedinta de Guvern

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.