Feli la Look Whoꞌs Driving


Cu toții am făcut cunoștință cu Feli în 2012, când a urcat pe scena show-ului de televiziune Vocea României, iar de atunci drumul spre muzică și spre viața de artist au ajutat-o să se cunoască mai bine și astfel, să ne transmită prin piesele sale emoție, ritm și bucurie.

Așa cum îi place să se descrie în primul său album ⹂Eu sunt Feli⹂ cu ajutorul căruia face primul pas spre oamenii care o îndrăgesc și îi ascultă muzica, Feli este un amestec de sensibilitate, forță interioară și senzualitate. Acum, facem un al doilea pas în a o cunoaște, într-un interviu marca Look Whoꞌs Driving .

Feli la Look Whoꞌs Driving 1

Diana Lupu &  Feli

⹂Dacă rămân fără voce am să mă focusez pe tot ce înseamnă copii. Am să devin babysitter sau am să mă îndrept spre o grădiniță. Îmi plac foarte mult copiii!⹂

Feli la Look Whoꞌs Driving 2

Feli

⹂ Viața de artist reprezintă o parte din mine, de când m-am născut. Este ca acel sentiment pe care îl trăiești, dar nu îl poți exprima în cuvinte. Prin muzică am reuși să mă cunosc mai bine. Este un stil de viață pe care mi-l doresc până la adânci bătrâneți, pentru că mă face să mă simt vie, frumoasă și împlinită. ⹂

Feli la Look Whoꞌs Driving 3

Feli & Diana Lupu

Citeste si:  Reacția lui Donald Trump la faptul că ar fi fost înregistrat în secret de fostul său avocat

⹂Mereu îmi ascult instinctul, chiar dacă pe moment trăiesc cu impresia că poate nu este alegerea potrivită, știu că inima mea nu greșește niciodată!⹂

  Interviul  Look Whoꞌs Driving alături de Feli, se găsește și în ediția print de vară AList Mgazine.

Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  4. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  5. Chiar din prima seara m-au luat in primire. M-au fortat sa ma asez in genunchi si sa pun gura pe marginea băncuței de lângă pat.
  6. Oferte pentru români de muncă în abatoarele din Germania
  7. Cutremurător! ASTROLOGUL vedetelor din ROMÂNIA lansează profeția DUREROASĂ: ‘Se va omorî... Destinul va dărâma tot din temelii’
  8. HOROSCOP CHINEZESC 2019 Dragnea, Iohannis și Tăriceanu