Tratamentul SALVATOR pentru boala care a răpus numeroase vedete

Loading...

Accidentul vascular cerebral (AVC) este considerat de specialişti o a treia cauză de deces la nivel mondial, iar în ultimii ani a scăzut dramatic vârsta medie a persoanelor afectate. Există însă șanse de recuperare, dacă se intervine rapid.

GRANIŢA DINTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE

Potrivit statisticilor, în fiecare an, 15 milioane de oameni fac AVC, care poate fi de două tipuri: ischemic sau hemoragic. Şi în România, tot mai mulţi tineri cad victime bolii.

Conform unui studiu publicat în The New England Journal of Medicine, ţara noastră se află pe locul al treilea în lume după riscul de a înregistra un accident vascular cerebral (AVC) în timpul vieții de către adulții cu vârsta de cel puțin 25 de ani. De regulă, acesta se asociază cu ateroscleroză (depuneri de lipide pe pereții vaselor de sânge), fumatul sau afecțiuni cardiovasculare (precum hipertensiunea arterială și fibrilația atrială) sau cu diabetul zaharat.

Tratamentul de elecţie la nivel mondial la ora actuală este tromboliza intravenoasă, care poate fi eficientă pentru tratarea accidentului vascular ischemic, dacă este efectuată în primele în primele ore de la debutul simptomelor, în absența contraindicațiilor. Prin aceasta se poate obține o evoluție mai rapidă spre ameliorare a paraliziei, tulburărilor de vorbire sau a altor semne și cresc șansele pacientului de a evolua fără sechele. Tromboliza constă în injectarea unei substanţe ce poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format și la restabilirea circulației sangvine, astfel încât țesutul cerebral ischemiat să nu se mai necrozeze. Tratamentul se administrează în perfuzie în decurs de o oră.

Citeste si:  Câți bani cerea Daniela Crudu pentru o partidă de amor. Tarifele altor vedete de pe piață

Citeşte şi: Echipa care salvează inimile românilor

ŞANSE DE RECUPERARE

Spitalul Clinic Sanador este singura unitate sanitară din sistemul medical privat din București care acordă tratament de urgență prin tromboliză intravenoasă pacienților care au suferit un AVC ischemic acut.

„În fiecare zi, numeroase persoane care au suferit un atac vascular cerebral ischemic pierd șansele de recuperare completă, deoarece nu ajung la spital în timp util pentru a primi acest tratament. Este esențial ca oamenii să recunoască simptomele unui AVC ischemic și să se prezinte într-un serviciu de urgență în primele 3 ore de la debutul său”, a explicat Dr. Simona Novac, medic primar neurologie, Șef Secție Neurologie, Spitalul Clinic Sanador.

În cadrul Spitalului există dotările necesare pentru tratarea acestei afecțiuni – serviciu de gardă de neurologie, radiologie și imagistică medicală, laborator de analize medicale, precum și medici neurologi pregătiți să administreze tratamentul trombolic conform protocolului medical în vigoare.

Din 2015, 10 spitale din Romania au derulat programul pilot al acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut. Ministerul Sănătății a elaborat un protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut. Acesta, alături de educarea publicului pentru a recunoaște rapid semnele unui AVC și antrenarea echipajelor de intervenție pentru gestionarea eficientă a pacientului cu AVC în fereastra de tromboliză, ar urma să crească rata pacienților care beneficiază de acest tratament. Printre măsurile de prevenţie care pot fi luate pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral se numără: adoptarea unui stil de viaţă sănătos, renunţarea la fumat, controlul tensiunii arteriale şi al glicemiei.

Citeste si:  ​Caru cu vedete: Daniela Crudu, victima ”drogului violului”; Justin Timberlake nu mai are voie să vorbească; Monica Tatoiu o critică pe Meghan Markle: „Nu se poate compara cu Kate”

Citeşte şi: Cât de periculos este infarctul miocardic, principalul ucigaș al românilor

content-image

SEMNE ŞI SIMPTOME ALARMANTE

Simptomele unui AVC ischemic se pot instala brusc, în câteva secunde, sau se pot agrava treptat, în funcție de dimensiunea și localizarea cheagului de sânge. Acestea pot fi: pareze și paralizii, dificultăți de vorbire şi înțelegere, tulburări de mers, pierderea echilibrului şi a coordonării, amorţeli, tulburări de sensibilitate la nivelul feței și membrelor, tulburări de vedere.

Accidentul vascular cerebral ischemic se produce atunci când un vas de sânge de la nivelul creierului este blocat de un cheag, ducând la pierderea definitivă a țesutului cerebral din zona respectivă.

content-image

CÂND CREDEŢI CĂ CINEVA FACE UN AVC, APLICAŢI FORMULA FAST!

  1. F (face=faţă): Rugaţi pacientul să zâmbească. Semne de alarmă: Faţa nu e simetrică sau gura e căzută într-o parte.
  2. A (arms=braţe): Rugaţi pacientul să-şi ridice simultan brațele. Semn de alarmă: unul dintre ele rămâne mai jos.
  3. S (speech=vorbire): Rugaţi pacientul să rostească o propoziţie scurtă. Semne de alarmă: dizartie (dificultăţi în vorbire) sau afazic (nu îşi găseşte cuvintele).
  4. T (time=timp): Rapiditatea intervenției este esențială. Sunaţi imediat la 112 sau transportați pacientul de urgență la spital.
Citeste si:  Adulți care folosesc copiii în scopuri politice... așa de jos s-a ajuns la Neamț - Ziar Piatra-Neamt

#SalvatorilaSanador

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Home page
  2. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  3. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  4. Horoscop politic 2019, Cristina Demetrescu despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis
  5. Secretul prin care Iohannis a ajuns Presedintele Romaniei
  6. Mai este Simona Halep virgină?
  7. Proxeneta de lux la doar 14 ani si venituri de peste 100.000 euro pe luna
  8. E mai bine sa spui ceea ce simti si sa regreti pe moment,decat sa nu o faci si sa regreti o viata…