Gina Pistol, primele impresii despre India: ”Are momente când te șochează, are momente când o iubești.”

Loading...

Chiar în acest moment, vedetele ce au acceptat provocarea celui de-al doilea sezon „Asia Express” se află alături de întreaga echipă în India, țară în care vor încheia itinerariul de peste 4000 de kilometri, Drumul Elefantului.

Gina Pistol, prezentatoarea show-ului, a așteptat cu nerăbdare să cunoască obiceiurile și să descopere locurile spectaculoase ale Indiei, însă cu toate acestea recunoaște că a fost surprinsă la fiecare pas: ”Este greu să spun doar câteva cuvinte despre această țară. Are momente când te șochează, are momente când o iubești, când te saturi de ea sau te face curios…și tot așa. India este interesantă, îmi doream foarte tare să ajung. Toți care au fost aici mi-au zis că o să fie șocant, dar că ulterior ajungi să o îndrăgești..și chiar așa și este. Eu încerc să mă bucur de fiecare lucru pe care India mi-l arată.

Citeste si:  Ion Cristoiu, despre războiul din politică: „Dacă pică Guvernul? Nu cred. Cred că s-a renunțat și la acest plan”

În ceea ce privește mâncarea, Gina, ce preferă alimentația vegană, chiar bucatele condimentate, nu se sfiește să declare că îi este greu să se acomodeze cu anumite combinații de gust: ”Eu mâncam acasă mâncare indiană, chiar știu să gătesc câteva rețete. Dar la un moment dat te saturi! Cât orez și curry să mâncăm?! Pâinea este dulce, cu gust de scorțișoară…exact cum e cozonacul nostru, doar că fără stafide.

Gina Pistol, primele impresii despre India: ”Are momente când te șochează, are momente când o iubești.” 2

Fără doar și poate, cel mai dur reality show le oferă concurenților aventura vieții lor, însă același lucru se poate spune și despre întreaga echipă ce ia parte în proiectul Asia Express: ”Nu este greu doar pentru concurenți, ci pentru toată echipa.

Pentru operatori, care aleargă cu camerele după concurenți, pentru reporteri care sunt alături de vedete…”. Față de primul sezon al emisiunii, condițiile par acum mult mai dificile, iar cu 1 Euro pe zi, fără mâncare, cazare sau transport, cuplurile ce au acceptat această provocare unică sunt nevoite să reziste într-o competiție în care adrenalina este la cote maxime: ”Pentru concurenți este mult mai greu în acest sezon. În Sri Lanka ne-am lovit de umiditate extrem de mare, iar în India am prins zone în care era foarte, foarte cald. Când stai acasă pe fotoliu și te uiți la televizor, ai impresia că poți face și tu asta. Dar este greu. De multe ori ei nu se odihnesc noaptea și încep o nouă zi în care trec prin aceleași provocări: autostop, misiuni….”, a mai declarat Gina.

Citeste si:  Ministrul Muncii, despre legea pensiilor: Iohannis induce o stare de neliniște

Filmările pentru cel de-al doilea sezon Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro și pentru a trăi experiența vieții lor. Fiecare pereche are la dispoziție un Euro pe zi și trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport. Condițiile și cultura celor două țări sunt o mare provocare pentru concurenți, diferențele față de viața lor din capitală fiind uriașe.

 

➡️ Urmăreşte Asia Express online

pe platforma AntenaPlay, de pe orice dispozitiv! Nu pierde marea aventură, intră acum >>> https://goo.gl/XS7gsC

 Nu uita de Insta: https://www.instagram.com/asiaexpressromania/​

📣 Mai multe stiri aici: http://a1.ro/asia-express/stiri/

🎬 Asia Express YouTube Channel: https://www.youtube.com/channel/UCTJ9l-McDS0TEUfNHkucJog

Join the LARGEST XXX Cam Site
Vezi orice post tv live de pe telefon sau tableta
Share acest Articol :

No comments yet.

Leave a Reply

  1. Cum sa faci 10000 de euro pe luna ?
  2. Home page
  3. Planurile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din sezonul 2 „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură!
  4. Cum poti vedea filme direct din torent fara sa le descarci, plus cum poti accesa site-urile restrictionate
  5. Nadina Zisu îţi aduce în fiecare dimineaţă ştiri mondene la Observator
  6. Ana Morodan a găsit o soluție salvatoare în „Asia Express”. Pe ce își cheltuie banii
  7. Asia Express 2019 începe azi! Câți bani ia câștigătorul competiției - Stiri Mondene
  8. Cum iti promovezi clipurile de pe YouTube